Logo
🔍

Plângerile 5 VBRC2020

«

1. Amintește-ți, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Privește și vezi ocara noastră!

2. Moștenirea noastră s-a întors la străini, casele noastre, la venetici.

3. Am devenit orfani și nu mai avem tată, mamele noastre sunt ca văduvele.

4. Apa noastră o bem pe argint și lemnul nostru îl aduc la noi cu plată.

5. La gâtul nostru sunt urmăritorii noștri, suntem obosiți și nu avem odihnă.

6. Am întins mâna noastră spre Egipt și spre Asíria ca să ne săturăm de pâine.

7. Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi purtăm nelegiuirile lor.

8. Sclavii stăpânesc peste noi și nu este cine să ne scoată din mâna lor.

9. Cu viețile noastre facem să vină pâinea noastră: din cauza sabiei din pustiu.

10. Pielea noastră s-a înfierbântat ca un cuptor de febra foamei.

11. Au umilit femei în Sión, fecioare, în cetățile lui Iúda.

12. Căpeteniile au fost spânzurate cu mâinile lor și fețele bătrânilor nu au fost cinstite.

13. Tinerii au purtat râșnița și copiii s-au poticnit sub lemne.

14. Bătrânii au încetat să mai fie la porți, tinerii, să mai cânte.

15. A încetat bucuria inimii noastre, s-a prefăcut în jale dansul nostru.

16. A căzut cununa de pe capul nostru. Vai de noi, căci am păcătuit!

17. De aceea ni s-a frânt inima, pentru acestea ni s-au întunecat ochii.

18. Pe muntele Siónului care este devastat, vulpile umblă pe el.

19. Dar tu, Doamne, ești în veci și stai pe tronul tău din generație în generație.

20. De ce ne uiți pentru totdeauna și ne părăsești pentru multe zile?

21. Fă-ne, Doamne, să ne întoarcem la tine și ne vom întoarce! Înnoiește zilele noastre ca mai înainte!

22. Oare ne vei respinge și te vei mânia pe noi peste măsură?