Leviticul 1 BIV2014

1. În cortul întâlniri-aflat, Domnul, pe Moise, l-a chemat Și i-a vorbit în acest fel:

2. „Copiilor lui Israel, Le spune: „Dacă, un dar, vrea – Un om – lui Dumnezeu, să-I dea, Să știe cum că darul dat, Din vite trebuie luat – Deci din cireadă sau din turmă.

3. Dacă ăst dar va fi, în urmă, Adus ca ardere de tot De la cireadă, Eu socot Ca două cereri să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie. Jertfa pe care Mi-o dă Mie, La ușa cortului, adusă Are să fie și-apoi pusă Acolo-n fața Domnului, Pentru a fi-nchinată Lui, Căci astfel doar darul făcut, Îi va fi Domnului, plăcut.

4. Stăpânul dobitocului Să pună, peste capul lui, Mâna și-apoi, să îl jertfească. Numai așa o să-l primească Domnul, făcând în acest fel, O ispășire, pentru el.

5. Vițelul care va fi dat Ca jertfă, fi-va-njunghiat Apoi, ‘naintea Domnului. Va fi luat sângele lui, De preoți, care – precum știi – Sunt dintr-ai lui Aron copii. Ei vor stropi apoi, cu el Jur împrejur, altaru-acel Cari pentru jertfe e adus Și-n fața cortului e pus.

6. Vițelul care a fost dat Ca ardere de tot, tăiat Va fi-n bucăți – deci împărțit – După ce fost-a jupuit.

7. Să pregătească acel dar – Și foc să facă pe altar – Ai lui Aron feciori. S-adune Lemne de foc, pe cari vor pune

8. Bucățile vițelului, Capul și cu grăsimea lui.

9. Picioarele vor fi luate Și măruntaiele. Spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie fiecare – De către preot – pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

10. Dacă un om vine, în urmă, Și va aduce-un dar din turmă, Din miei sau capre – cum va vrea – Ca ardere de tot să-l dea, Două cerințe să-mplinească: Să fie parte bărbătească Și fără de cusur să fie.

11. Cu jertfa lui, apoi, să vie Și să-și înjunghie-al său dar, La miazănoapte de altar. Iar preoții, care – cum știi Că sunt ai lui Aron copii – Stropi-vor, cu sângele lui, Jur împrejuru-altarului.

12. Jertfa-n bucăți va fi tăiată Și-apoi, bucată cu bucată – Cu capul și grăsimea dar – Arse, de preot, pe altar Trebuie-n urmă, ca să fie. Iată ce vreau să se mai știe:

13. Picioarele vor fi luate Și măruntaiele; spălate Vor fi cu apă, după care, Arse-au să fie, fiecare, De către preot, pe altar. Acesta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”

14. „Dacă aduce cineva, Lui Dumnezeu, un dar, cumva, Din păsări, trebuie să știe Cu ce putea-va ca să vie. Deci pentru arderea de tot, Doar anumite păsări pot A fi aduse. Omu-acel S-aducă pui de porumbel, Când face jertfele acele, Sau poate-aduce turturele.

15. Preotul, pasărea de dar, Are s-o ducă pe altar. Cu unghia să îi despice Capul, iar sângele să-i pice Pe-ntinderea peretelui Ce este al altarului Și ars să fie acel dar, Apoi, pe focul din altar.

16. Să-i scoată penele și gușa Și-acolo unde strângi cenușa – Lângă altar, spre răsărit – Să le arunce, negreșit.

17. Apoi, o să mai trebuiască Să-i frângă – făr’ să-i dezlipească – Aripile. Când a sfârșit Preotul, tot ce-i de-mplinit, Are s-o ardă pe altar. Aceasta fi-va, așadar, O ardere de tot, numită Jertfă de flăcări mistuită, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.”