Leviticul 1 VDCL
1. Și Domnul a chemat pe Moise și i‐a vorbit din cortul întâlnirii zicând:
2. Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când vreun om din voi va aduce un dar Domnului, să aduceți darul vostru din dobitoace, din cireadă și din turmă.
3. Dacă darul său va fi ardere de tot din cireadă, să‐l aducă o parte bărbătească fără cusur: să‐l aducă la intrarea cortului întâlnirii, ca să fie primit înaintea Domnului.
4. Și să‐și pună mâna pe capul arderii de tot și va fi primit pentru el, ca să facă ispășire pentru el.
5. Și să junghie vițelul înaintea Domnului; și fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele, și să stropească sângele de jur împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.
6. Și să jupuiască arderea de tot și s‐o taie în bucăți.
7. Și fiii lui Aaron, preotul, să pună foc pe altar și să așeze lemne pe foc.
8. Și fiii lui Aaron, preoții, să așeze bucățile, capul și grăsimea, deasupra lemnelor care sunt pe focul care este pe altar.
9. Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă. Și preotul să le ardă toate pe altar, ca ardere de tot, jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului.
10. Și dacă darul său va fi din turmă, din oi sau din capre, ca ardere de tot: să‐l aducă o parte bărbătească fără cusur.
11. Și să‐l junghie lângă altar în partea dinspre miazănoapte înaintea Domnului. Și fiii lui Aaron, preoții, să stropească sângele lui pe altar de jur împrejur.
12. Și să‐l taie în bucăți și capul lui și grăsimea lui. Și preotul să le pună deasupra lemnelor care sunt pe focul care este pe altar.
13. Dar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Și preotul să le aducă toate și să le ardă pe altar: este o ardere de tot, o jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului.
14. Și dacă darul lui pentru Domnul va fi o ardere de tot din păsări, atunci să‐și aducă darul din turturele sau din pui de porumbel.
15. Și preotul să‐l aducă la altar și să‐i rupă capul cu unghia și să‐l ardă pe altar. Și sângele lui să fie stors pe peretele altarului.
16. Și să‐i scoată gușa cu penele și să le arunce lângă altar spre răsărit la locul cenușei.
17. Și să despice pasărea între aripile sale, dar să n‐o desfacă în două. Și preotul s‐o ardă pe altar deasupra lemnelor care sunt pe foc: este o ardere de tot, o jertfă arsă în foc, miros plăcut Domnului.