Logo
🔍

Leviticul 12 VDC

« Curățirea femeilor după naștere

1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

2. „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când o femeie va rămâne însărcinată și va naște un copil de parte bărbătească, să fie necurată șapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.

3. În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.

4. Femeia să mai rămână încă treizeci și trei de zile, ca să se curățească de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt și să nu se ducă la Sfântul Locaș până nu se vor împlini zilele curățirii ei.

5. Dacă naște o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul, și să rămână șaizeci și șase de zile ca să se curățească de sângele ei.

6. Când se vor împlini zilele curățirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la ușa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot și un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispășire.

7. Preotul să le jertfească înaintea Domnului și să facă ispășire pentru ea și, astfel, ea va fi curățită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naște un băiat sau o fată.

8. Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispășire. Preotul să facă ispășire pentru ea, și va fi curată.’”

»