Leviticul 15 VDC
1. Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și a zis:
2. „Vorbiți copiilor lui Israel și spuneți-le: ‘Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.
3. Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o oprește, este necurat.
4. Orice pat în care se va culca va fi necurat și orice lucru pe care va ședea va fi necurat.
5. Cine se va atinge de patul lui să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
6. Cine va ședea pe lucrul pe care a șezut el să-și spele hainele, să se scalde în apă și să fie necurat până seara.
7. Cine se va atinge de trupul lui să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
8. Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
9. Orice șa pe care va călări el va fi necurată.
10. Cine se va atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara și cine va ridica lucrul acela să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
11. Cine va fi atins de cel cu scurgere și nu-și va spăla mâinile în apă să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
12. Orice vas de pământ care va fi atins de el să fie spart și orice vas de lemn să fie spălat în apă.
13. După ce va fi curățit de scurgerea lui, omul acela să numere șapte zile pentru curățirea lui; să-și spele hainele, să-și scalde trupul în apă curgătoare și va fi curat.
14. În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii, și să-i dea preotului.
15. Preotul să-i aducă, unul ca jertfă de ispășire și celălalt ca ardere-de-tot, și preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui.
16. Omul care va avea o scurgere a seminței în somn să-și scalde tot trupul în apă și va fi necurat până seara.
17. Orice haină și orice piele care vor fi atinse de scurgerea lui vor fi spălate cu apă și vor fi necurate până seara.
Necurăția femeii18. Dacă o femeie s-a culcat cu un astfel de om, să se scalde amândoi în apă și vor fi necurați până seara.
19. Femeia care va avea o scurgere, și anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână șapte zile în necurăția ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.
20. Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăției ei va fi necurat și orice lucru pe care va ședea ea va fi necurat.
21. Oricine se va atinge de patul ei să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
22. Oricine se va atinge de un lucru pe care a șezut ea să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
23. Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a șezut ea, cine se va atinge de lucrul acela va fi necurat până seara.
24. Dacă se culcă cineva cu ea și vine peste el necurăția femeii aceleia, el va fi necurat timp de șapte zile și orice pat în care se va culca va fi necurat.
25. Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obișnuite, sau a cărei scurgere va ține mai mult ca de obicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul.
26. Orice pat în care se va culca în timpul cât va ține scurgerea aceasta va fi ca și patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc și orice lucru pe care va ședea va fi necurat, ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc.
27. Oricine se va atinge de ele va fi necurat; să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
28. După ce va fi curățită de scurgerea ei, să numere șapte zile și apoi va fi curată.
29. A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel și să-i ducă preotului la ușa cortului întâlnirii.
30. Preotul să aducă unul ca jertfă de ispășire și altul ca ardere-de-tot; și preotul să facă ispășire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.
31. Așa să depărtați pe copiii lui Israel de necurățiile lor, ca să nu moară din pricina necurățiilor lor, dacă pângăresc cortul Meu, care este în mijlocul lor.
32. Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr-o lepădare de sămânță în somn,
33. pentru cea care este la scurgerea de la soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere și pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.’”