Logo
🔍

Leviticul 16 BVA

«

1. Iahve i-a vorbit lui Moise după decesul celor doi fii ai lui Aaron care muriseră atunci când se prezentaseră (inadmisibil) înaintea lui Iahve.

2. El i-a zis: „Spune-i fratelui tău, care se numește Aaron, să nu intre oricând în locul foarte sfânt, adică dincolo de draperia care este în fața capacului Achitării pus pe acel Cufăr, ca să nu moară; pentru că Eu Mă voi revela în nor, deasupra acelui capac al Achitării.

3. Îți spun în continuare cum trebuie să intre Aaron în locul foarte sfânt. Să ia un vițel ca sacrificiu pentru păcat și un berbec pentru o ardere integrală.

4. Să se îmbrace cu haina lungă de in sfințită și cu lenjeria intimă de in care îi acoperă picioarele până la mijlocul corpului. Să se echipeze cu brâul de in și să își pună (pe cap) toca de in; acestea sunt hainele sfinte. Să se îmbrace cu ele după ce își va spăla corpul în apă.

5. De la adunarea israelienilor să ia doi țapi ca un sacrificiu pentru păcat, plus un berbec pentru o ardere integrală.

6. Aaron să aducă un vițel ca sacrificiu pentru păcatul lui; și să facă astfel achitare atât pentru el personal, cât și pentru familia lui.

7. Să ia apoi cei doi țapi și să îi prezinte înaintea lui Iahve, la intrarea în cortul Întâlnirii.

8. Aaron să tragă la sorți pentru cei doi țapi. Astfel, un țap va fi pentru Iahve și celălalt pentru Azazel.

9. Aaron să ia țapul care a ieșit la sorți pentru Iahve și să îl ofere ca sacrificiu pentru păcat.

10. Țapul care a ieșit la sorți pentru Azazel, să fie adus viu înaintea lui Iahve, ca să fie folosit pentru achitare; și să i se dea drumul în deșert, ca țap de achitare.

11. Apoi Aaron să aducă vițelul oferit ca sacrificiu pentru păcatul lui și să facă achitare atât pentru el, cât și pentru familia lui. Să înjunghie vițelul oferit ca sacrificiu pentru păcatul lui.

12. Să ia o cădelniță în care se află cărbuni aprinși de pe altarul care este în prezența lui Iahve, împreună cu doi pumni de tămâie parfumată, pisată mărunt. Să le aducă dincolo de draperie;

13. și să pună tămâia pe foc, înaintea lui Iahve, pentru ca norul de tămâie să acopere capacul Achitării care este deasupra Declarației; pentru ca astfel, să nu moară.

14. Să ia din sângele vițelului și să stropească cu degetul partea de est a capacului Achitării. Să facă această stropire a sângelui cu degetul de șapte ori înaintea capacului Achitării.

15. Apoi să înjunghie țapul sacrificiului pentru păcat, care este (oferit) pentru popor. Să îi aducă sângele dincolo de draperie și să procedeze cu el ca în cazul vițelului: să îl stropească pe capacul Achitării și înaintea acestui capac.

16. Așa să facă achitare pentru locul foarte sfânt – pentru faptele israelienilor care îi fac necurați. Să procedeze așa din cauza greșelilor și a tuturor păcatelor lor. Să facă același lucru și pentru cortul Întâlnirii care este între ei în mijlocul lucrurilor care îi fac necurați.

17. Din momentul în care el va intra în locul foarte sfânt ca să facă achitare și până când va ieși – după ce va fi făcut deja achitare pentru el, pentru familia lui și pentru toată adunarea lui Israel – nimeni (din popor) să nu fie în cortul Întâlnirii.

18. Apoi trebuie să iasă, să meargă lângă altarul care este înaintea lui Iahve și să facă achitare pentru acel altar. Să ia din sângele vițelului și din sângele țapului; și să ungă «coarnele» altarului.

19. Să ia din acel sânge cu degetul și să stropească altarul de șapte ori. Astfel îl va curăța și îl va sfinți de faptele care îi făcuseră necurați pe israelieni.

20. După ce va termina achitarea pentru locul foarte sfânt, pentru Cortul Întâlnirii și pentru altar, să fie adus țapul care este viu.

21. Aaron să își pună mâinile pe capul acestui țap și să declare toate faptele nedrepte ale israelienilor, toate greșelile lor și toate păcatele lor. Le va pune astfel pe capul țapului; și apoi îl va alunga departe în deșert, printr-un om care va avea această însărcinare.

22. Țapul va duce cu el toate păcatele lor într-o zonă aridă și nelocuită; pentru că i se va da drumul chiar în deșert.

23. Apoi Aaron să intre în cortul Întâlnirii, să se dezbrace de hainele de in cu care se îmbrăcase când intrase în locul foarte sfânt; și să le lase acolo.

24. Să își spele tot corpul în apă într-un loc sfânt și să se îmbrace cu hainele lui; apoi să vină și să sacrifice atât animalul pentru arderea integrală care va fi oferit pentru el, cât și cel pentru arderea integrală care reprezintă poporul. Va face astfel achitare atât pentru el, cât și pentru popor.

25. Să ardă pe altar grăsimea de la sacrificiul pentru păcat.

26. Cel care va da drumul țapului pentru Azazel, trebuie să își spele cu apă atât hainele, cât și corpul. După ce își va spăla astfel tot corpul, va putea să revină în tabără.

27. Vițelul sacrificiului pentru păcat și țapul sacrificiului pentru păcat – al căror sânge a fost adus înăuntru pentru realizarea achitării în locul foarte sfânt – să fie scoși din tabără. Pielea, carnea și intestinele acestor animale care conțin excremente, să le fie arse în foc.

28. Cel care le va arde, trebuie să își spele hainele și tot corpul în apă; apoi va putea reveni în tabără.

29. Aceasta să fie pentru voi o poruncă. Ea trebuie respectată permanent. În a zecea zi din a șaptea lună, să vă smeriți sufletele și să nu lucrați nimic: nici voi, nici băștinașul și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.

30. Pentru că în acea zi se va face achitare pentru voi, ca să fiți curățați (de faptele care vă fac vinovați). Astfel veți fi curățați înaintea lui Iahve de toate păcatele voastre.

31. Acea zi este un Sabat, o zi de odihnă în care trebuie să vă smeriți sufletele. Vă poruncesc să procedați permanent așa.

32. Cel care va fi uns și sfințit ca preot în locul tatălui lui, trebuie să facă achitare îmbrăcat în hainele de in care sunt sfinte.

33. Să facă achitare pentru locul foarte sfânt, pentru cortul Întâlnirii și pentru altar. Să facă achitare și pentru preoți, ca și pentru tot poporul din adunare.

34. Această poruncă să fie permanent respectată de voi. Să se facă achitare pentru israelieni o singură dată pe an, pentru toate păcatele lor.” Moise a făcut exact cum i-a poruncit Iahve.

»