Leviticul 23 BIV2014

1. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

2. „Copiilor lui Israel, Vorbește-le, în acest fel: „Iată acum, zilele care, Domnul le vrea, de sărbătoare, Pe cari le veți vesti-nainte, Și veți avea adunări sfinte:

3. În șase zile, să lucrați; A șaptea zi însă, să stați, Căci este ziua de Sabat. Pentru odihnă e lăsat Sabatul, pentru fiecare. Veți ține-o sfântă adunare, În astă zi. Sunteți opriți Ca în acest timp, să munciți, Căci e Sabatul Domnului, În casele poporului.”

4. „Iată acum, zilele care Mai sunt zile de sărbătoare, Pe cari le veți vesti-nainte Și veți avea adunări sfinte, Mai dinainte pregătite, La vremurile potrivite:

5. În luna-ntâi din an, în care, A paisprezecea zi apare – În intervalul definit De două seri – sărbătorit, Va fi Paștele Domnului; Iar după noaptea Paștelui –

6. A cincisprezecea zi apoi, Din luna-ntâi – veți avea voi, Din nou, o sărbătoare mare: Cea a azimilor. Ea are A fi-nchinată Domnului, Spre lauda și cinstea Lui. În timp de șapte zile-apoi, Numai azimi, veți mânca voi.

7. În ziua-ntâi de sărbătoare, S-aveți o sfântă adunare. Atuncea, voi sunteți opriți, Lucrări de slugă, să-mpliniți.

8. În șapte zile împlinite, S-aduceți jertfe mistuite De foc, în fața Domnului, Așa precum e voia Lui. A șaptea zi de sărbătoare, S-aveți o sfântă adunare. Atunci, din nou, sunteți opriți, Lucrări de slugă, să-mpliniți.”

9. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

10. „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când veți intra în țara care, Domnul, ca să vi-o deie, are, Din ceea ce-o să secerați Voi de pe câmpuri, să luați Un snop, să-l dați preotului, Ca pârgă-a secerișului.

11. Snopul acel cari va fi dat, De preot trebuie luat Și legănat în fața Lui – Adică-n fața Domnului. Spre a putea a fi primit Lucrul acesta, împlinit Are să fie, imediat – A doua zi – după Sabat.

12. În ziua-n care legănați Snopul adus, să mai luați, Ca ardere de tot, un miel. Fără cusur să fie el Și să-l aduceți Domnului, Spre punere-naintea Lui.

13. Mielul acesta, negreșit, Are să fie însoțit, Atunci, și de-a făinii floare. Două zecimi de efă are Făina care va fi dată, Și trebuie amestecată Cu untdelemn. Darul gătit Pentru mâncare, mistuit, Va fi de para focului Și-astfel, în fața Domnului, Va face un miros plăcut, Așa precum este cerut. Jertfă de băutură-apoi, Mai trebuie s-aduceți voi. Aceasta o veți da, din vin, Și va avea un sfert de hin.

14. Cu nici un chip, să nu mâncați Pâine – și nici nu adunați Spice, pentru a fi gătite Apoi, pisate sau prăjite – Până în acea zi în care Veți duce darul de mâncare, Lui Dumnezeu. Deci să se știe Că veșnică are să fie Această lege, pentru voi Și pentru-ai voști’ urmași apoi, În orice loc aveți să fiți, Oriunde o să locuiți.”

15. „A doua zi, după Sabat, Din ziua-n care, legănat, E snopul, fi-vor numărate – Săptămâni – șapte, încheiate.

16. Cincizeci de zile, vreau apoi, Să numărați, în urmă, voi, Ca să ajungeți ziua care Urmează-ndată a apare, După al șaptelea Sabat. Atunci, din nou, trebuie dat Un dar, lui Dumnezeu, dar care Va fi un dar pentru mâncare.

17. Voi, două pâini, o să luați, Din case. Să le legănați Întâi, precum vă sunt cerute. Ele vor trebui făcute Numai din a făinii floare. Două zecimi de efă are Făina ce va fi luată, Pentru o pâine frământată. Când totul fi-va terminat, Coapte vor fi, cu aluat. Acestea-s roadele-ntâi date Și Domnului vor fi-nchinate.

18. Afară de pâinile-aceste, O ardere de tot mai este De trebuință, Domnului. Astfel, Îi veți aduce Lui, Și șapte miei de-un an – miei care, Fără cusur, sunt, fiecare. Veți mai aduce un vițel Și doi berbeci, pe lângă miel. La toate-acestea, nu uitați Apoi, să mai adăugați Și darul vostru de mâncare; Să-l însoțească fiecare, Cu jertfa pentru băutură. Acestea fi-vor, ca măsură, Precum sunt cele-obișnuite Care, de foc, sunt mistuite, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut.

19. Un țap apoi, să mai luați, Pe care trebuie să-l dați, Ca jertfă pentru ispășire. Drept jertfă pentru mulțumire, Va trebui să dați doi miei – Numai de-un an, să fie ei.

20. Aceste dobitoace date, De preot, fi-vor legănate Apoi, în fața Domnului. Va legăna, în fața Lui, Și pâinea care este dată Drept prima pârgă secerată, Pe care câmpul o s-o dea. Va legăna, de-asemenea, Și cei doi miei. Acestea toate, Domnului fi-vor închinate. În urmă, partea Domnului, Dată va fi preotului.

21. În acea zi, voiesc să știți Că trebuie ca să vestiți – Din nou – o sărbătoare mare; S-aveți o sfântă adunare, În care, voi veți fi opriți, Lucrări de slugă să-mpliniți. Acuma dar, vreau să se știe Că veșnică are să fie Această lege, pentru voi Și pentru-ai voști’ urmași apoi, În orice loc aveți să fiți, Oriunde o să locuiți.

22. În țară, când o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Poporu-ntreg voiesc să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse, să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie, Pentru săracii care vin În urmă, și pentru străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”

23. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

24. „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când luna-a șaptea o să vie, Ziua întâi are să fie Zi de odihnă. Voi să știți, Cu trâmbițe, să o vestiți. Atunci, o sfântă adunare,

25. Veți avea voi. Nici o lucrare, Nu trebuie să-nfăptuiți, Ci Domnului să-I dăruiți Jertfele voastre, pregătite, Care, de foc, sunt mistuite.”

26. Domnul, lui Moise, i-a vorbit, Și iată ce i-a poruncit:

27. „A zecea zi când va cădea În an, în luna a șaptea, Va fi, pentru întreaga fire, O zi dată spre ispășire. Aatfel, o sfântă adunare Veți avea voi și fiecare Atuncea, trebuie să știți Ca sufletul să vi-l smeriți Și jertfe să-I dați Domnului, Arse de para focului.

28. Oprit va fi dar, orișicare Să săvârșească vreo lucrare, Căci este, pentru-ntreaga fire, O zi dată spre ispășire, În care face-veți apoi, O ispășire pentru voi, În fața Domnului, mereu, Căci e al vostru Dumnezeu.

29. Cel cari nu se va fi smerit, Are să fie nimicit, Din neamul său, iar cine are,

30. Atunci, să facă vreo lucrare, Va fi, de-asemeni, nimicit, Căci n-a păzit ce-am poruncit.

31. În acea zi, să nu munciți; Să stați doar, să vă odihniți, Precum v-am spus. Deci să se știe Că veșnică are să fie Această lege, pentru voi, Și pentru-ai voști’ urmași apoi, În orice loc aveți să fiți, Oriunde o să locuiți.

32. Această zi, când va să vie, Vreau ca, Sabat, ea să vă fie – O zi-n care vă odihniți Și sufletele vă smeriți. A noua zi când va apune – Când înserarea se va pune – Până în seara următoare, Să țineți astă sărbătoare. Să prăznuiți acel Sabat Căci pentru voi el a fost dat.”

33. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

34. „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „A cincisprezecea zi, când vine – Din luna-a șaptea – se va ține, Din nou, o sărbătoare mare, În cinstea Domnului, și care „A corturilor”, e chemată. O săptămână încheiată, Această sărbătoare ține.

35. Atunci, când prima ei zi vine, S-aveți o sfântă adunare. Să nu faceți nici o lucrare De slugă-n ziua stabilită.

36. O săptămână, împlinită, S-aduceți jertfe Domnului, Arse de para focului. A opta zi, o adunare Sfântă s-aveți și fiecare S-aducă jertfe pregătite A fi, de flăcări, mistuite, În fața Domnului Cel Mare. Va fi această adunare, De sărbătoare pregătită, Iar munca trebuie oprită. În timpul ei, să vă feriți, Lucrări de slugă să-mpliniți.

37. Aceste sărbători, mereu, Vor fi ale lui Dumnezeu. În ele, veți lua aminte Ca să vestiți adunări sfinte, Și să dați jertfe pregătite, A fi, de flăcări mistuite, Arderi de tot și daruri care Date vor fi, pentru mâncare. De-asemenea, atunci, și vite Vor trebui a fi jertfite, Și se vor da, după măsură, Și jertfele de băutură. Orișice jertfă pregătită, Se dă în ziua stabilită.

38. Afară de acestea, voi Aveți a mai păzi apoi, Sabatele lui Dumnezeu. Cu daruri să veniți, mereu. Aduceți jertfele făcute – Așa precum au fost cerute – Spre-a împlini o juruință. Aduceți toți – după putință – Daruri, care vor fi făcute, De bunăvoie și plăcute Vor fi în fața Domnului, Când fi-vor înaintea Lui.

39. Când luna-a șaptea va să vie, A cincisprezecea zi, să fie – Din nou – o sărbătoare mare, Pentru că este timpu-n care Se strânge rodul, din câmpie. Aceasta trebuie să ție O săptămână încheiată. Deci sărbătoarea, închinată Are să-I fie Domnului, Și o veți ține-n cinstea Lui. Ziua întâi e de odihnă; A opta e tot pentru tihnă.

40. În prima zi, o să plecați Pe câmp ca, fructe, să luați Apoi, din pomii cei frumoși, Iar din copacii cei stufoși, Să rupeți crengi. Nu uitați nici De ramurile de finici, Și nici de ramurile care Sunt de la sălcii plângătoare, Pe malul râului aflate. Când toate fi-vor adunate, Veniți ca să vă bucurați Și-n fața Domnului să stați O săptămână încheiată.

41. În fiecare an, o dată, Veți ține voi, astă serbare, În fața Domnului. Ea are, O lege-n urmă, să vă fie, De-acum și până-n veșnicie; Ea este dată, pentru voi, Și pentru-ai voști’ urmași apoi. În luna-a șaptea, voi să știți Ca, tot mereu, s-o prăznuiți.

42. O săptămână încheiată, În Israel, suflarea toată, În corturi, o să locuiască.

43. Acest fapt o să le-amintească Urmașilor lui Israel, Ce am făcut Eu, pentru el. Așa, cu toții au să știe Cum scos a fost el, din robie – Din al Egiptului ținut – Și cum, în corturi, a șezut, În acea vreme. Dumnezeu, Precum și Domn al vost’, sunt Eu.”

44. Moise-a vorbit, în acest fel, Copiilor lui Israel, Și tot poporul a aflat Ce sărbători, Domnul le-a dat.