Leviticul 26 BIV2014

1. „De-a face idoli, vă feriți! Nici chipuri, să nu vă ciopliți Și nici stâlpi, pentru amintire! Iată, vă dau acum de știre, Ca nu cumva să încercați – În țară – ca să ridicați Pietre ce sunt împodobite, Chipuri în ele-având cioplite, În fața cărora apoi, Spre-a vă-nchina, să mergeți voi! Aminte să luați, mereu, Că vă sunt Domn și Dumnezeu!

2. Sabatul Meu, să îl păziți! De-asemenea, să Îmi cinstiți, Mereu, locașul Meu cel sfânt, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!

3. Dacă voi legile-Mi urmați Și la porunca Mea vegheați, Mereu, spre a o-ndeplini,

4. Atunci, la vreme, vor veni Ploi ca pământul să rodească Și pomi-n câmp să înflorească, Să vă aducă rod bogat.

5. Abia de fi-va treierat Grâul, din holdele câmpiei, Și veți începe strânsul viei Care atât de mult va ține, Până când semănatul vine. Din brazdele-ntoarse de plug, Veți avea pâine, din belșug, Din care, voi o să mâncați Până când fi-veți săturați. În țară, o să viețuiți Făr’ ca, de frică, să mai știți.

6. Pace, în țară, veți avea, Mereu, iar somnul, nimenea N-o să vi-l tulbure. Din țară, Eu am să fac, atunci, să piară Sălbăticiunile. Feriți De sabie, aveți să fiți.

7. Voi îi veți urmări pe cei Care vă sunt vrăjmași, iar ei, În fața voastră, vor cădea, Uciși fiind, cu sabia.

8. O sută, doar cinci dintre voi, Atunci, vor urmări. Apoi, O sută dintre-ai voștri fii Vor urmări chiar zece mii. Voi îi veți urmări pe cei Care vă sunt vrăjmași, iar ei, În fața voastră, vor cădea, Uciși fiind, cu sabia.

9. Când Eu am să Mă-ntorc spre voi, Veți crește-n număr mai apoi, Și o să umpleți tot pământul Acelei țări, căci legământul Pe care Eu, la început, L-am încheiat, va fi ținut.

10. Din roade vechi, o să mâncați Și-afară, o să le-aruncați, Ca să puteți face apoi, Loc, roadelor care sunt noi.

11. În al vost’ mijloc, tot mereu, Se va afla locașul Meu, Și n-am să vă urăsc, nicicând.

12. Mereu, voi fi, în al vost’ rând, Căci sunt al vostru Dumnezeu, Iar voi veți fi poporul Meu.

13. Din al Egiptului ținut, Eu v-am luat și v-am făcut Liberi să fiți, pentru că Eu Vă voi fi Domn și Dumnezeu. Din jug, Eu v-am eliberat Și capul, vi l-am ridicat.”

14. „Dar dacă nu Mă ascultați Și dacă n-o să căutați, Poruncile-Mi, să le-mpliniți,

15. Și dacă voi nesocotiți Și legile ce vi le-am dat, Dacă, urâți, neîncetat, Ceea ce Eu am rânduit Fără ca să fi împlinit Poruncile ce le-am dat Eu – Și rupeți legământul Meu –

16. Iată, atunci ce vă voi face: Nu am a vă lăsa în pace, Ci trimit groaza peste voi, Lingoarea, frigurile-apoi, Iar ochii voștri se vor stinge Și viața vi se va prelinge Din trupuri. Roada semănată, De-ai voști’ vrăjmași va fi mâncată.

17. Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți.

18. După acestea, voi vedea, De ascultați de vorba Mea. De n-ascultați, aveți să fiți, De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit.

19. Atunci voi frânge, negreșit, Mândria voastră – căci văd bine – Că, din putere, ea vă vine. Eu am să fac a fi, de fier, De-asupra voastră-albastrul cer, Iar sub picior – de bună seamă – Pământul fi-va de aramă.

20. Făr’ ca, folos, să dobândească, Puterea o să vă slăbească. Pământul vostru n-o să-și dea Rodul la timp; de-asemenea, Nici pomii n-au să mai rodească.

21. După ce au să se-mplinească Toate acestea, dacă voi Tot nu veți asculta apoi, De vorba Mea, aveți să fiți, De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit.

22. În contra voastră-am să trimit Fiarele câmpului, răpind Pe-ai voști’ copii și nimicind, Vitele voastre. Imediat, Poporul fi-va-mpuținat, Pieri-vor mulți din ai săi fii, Iar drumurile-or fi pustii.

23. După pedepse, voi vedea De ascultați, de vorba Mea; Iar dacă împotrivă-Mi stați Și nu vreți să Mă ascultați,

24. Din nou, veți fi voi pedepsiți. De șapte ori, mai mult, loviți, Pentru păcatul săvârșit, Aveți să fiți. Am să trimit,

25. În contra voastră, sabia. Voi răzbuna, atunci, prin ea Faptul că nu M-ați ascultat Și legământul Mi-ați călcat. Când, în cetăți, v-adăpostiți, Cu ciumă fi-veți voi loviți Și-n mâinile vrăjmașilor, Dat are-a fi acest popor.

26. Atunci când am să vă trimit Lipsă de pâine, negreșit, Zece femei – într-un cuptor – Vor coace pâinea tuturor. Din ea, cu toți o să mâncați Dar nu o să vă săturați.

27. După acestea, voi vedea, De ascultați, de vorba Mea; Iar dacă împotrivă-Mi stați Și nu vreți să Mă ascultați,

28. Din nou, veți fi voi pedepsiți, De șapte ori, mai mult, loviți Fiind apoi, căci vă trimit – Pentru păcatul săvârșit – Din cer, aprinsa Mea mânie

29. Și-o foamete are să fie, De va mânca acest popor, Atunci, carnea copiilor.

30. Toate-nălțimile apoi – Pe care jertfe-aduceți voi – Le nimicesc; stâlpi-nchinați Astrului zilei, dărâmați Ajunge-vor, din temelie, Iar peste voi are să vie – Din partea Mea – o cruntă soarte: Cu trupurile voastre, moarte, Peste-ai voști’ idoli, morți și goi, Eu, Domnul, am s-arunc apoi. Pentru păcatul vostru greu, Vă va urî sufletul Meu.

31. Cetățile vor rămânea, Pustii și de-asemenea, Locașurile voastre sfinte Pustii vor fi – luați aminte! Apoi, mirosul cel plăcut, Pe cari tămâia l-a făcut, Eu n-am să vi-l mai mirosesc.

32. Țara, am să vi-o pustiesc, Încât dușmanii voștri-apoi, Când vor veni să stea la voi, Uimiți, au să încremenească, De ceea ce au să găsească.

33. Ale Israelului ramuri, Am să le-mprăștii printre neamuri. Am să scot sabia apoi, Ca să alerge după voi. Țara, atunci, va rămânea Ca un pustiu; de-asemenea, Cetățile voastre-ntărite Au să rămână pustiite.

34. În vremurile-acelea-n cari – Printre dușmani – veți fi fugari, Vă va fi țara pustiită. Rămasă dar, nelocuită, Putea-va să se odihnească, Sabatele să Îmi cinstească Și să se bucure de ele.

35. Astfel, în vremurile-acele – Când pustiită va fi ea – Țara, odihnă, va avea, Cum niciodată n-a primit Când voi, în ea, ați locuit – În anii voștri de Sabat.

36. Celor care vor fi scăpat Cu viață, din al vost’ popor – În țările dușmanilor, În care au să locuiască – În inimi, fac să le-ncolțească O spaimă și o frică mare. Speriați vor fi de-o frunză care Foșnește-n palele de vânt. Fugi-vor – chiar dacă nu sânt, Atunci, de nimeni, urmăriți – Ca și de sabie goniți.

37. Ca înaintea sabiei, Au să se prăbușească ei – Unii în alți-nvălmășiți – Fără să fie urmăriți; Nicicând, nu veți putea, sub soare, Să vă mai țineți în picioare, În fața celor care sânt Dușmani ai voștri, pe pământ.

38. Ale Israelului ramuri, Atunci, pieri-vor printre neamuri. De țara-n care o să stați, Printre vrăjmași, veți fi mâncați.

39. Iar pe aceia dintre voi Care vor rămânea apoi, În viață, o să îi apuce – În orice loc au a se duce – Strâns, ghearele durerilor, Pentru fărădelegea lor.”

40. „Fărădelegea săvârșită, Atunci va fi mărturisită, Fără-nconjur, de fiecare – Ba chiar fărădelegi pe care Părinții lor le-au săvârșit, Ei le vor fi mărturisit. Călcările legilor Mele Se vor mărturisi și ele. Mărturisi-vor, totodată, Și-mpotrivirea arătată Voinței Mele, ne-ncetat – Fapt pentru care-am arătat

41. Și Eu, a Mea împotrivire, Față de ei – de a lor fire – Și-am risipit al lor popor, În țările vrăjmașilor. Toți au să își smerească-ndată Inima lor, cari netăiată E, împrejur. Va fi plătită Fărădelegea săvârșită, Atunci, de către fiecare, După măsura ce o are Păcatul ce l-a făptuit.

42. Atunci, Îmi voi fi amintit De legământul Meu, pe care Eu l-am făcut, cu fiecare Dintre părinții ăstui neam – Cu Iacov, cu Isac și-Avram. Și tot atunci, de a lor țară, Îmi voi aduce-aminte iară.

43. Dar țara trebuie să fie Lăsată ca să stea pustie, O vreme-n care, părăsită, Va fi, de ei – nelocuită – Ca să se bucure apoi, De ale ei Sabate. Voi, Pentru păcatul săvârșit, Pentru că ați nesocotit Poruncile ce vi le-am dat Și legile Mi le-ați călcat – Căci le-ați urât – aveți să fiți Îndatorați să le plătiți.

44. Când al lui Israel popor, În țările vrăjmașilor, Are să fie-mprăștiat, De Mine nu va fi uitat: Nu am să-l leapăd chiar de tot; Nu-l voi urî – căci Eu nu pot – Până-ntratât, încât să vreau Ca legământul care-l au Cu Mine – prin cuvântul Meu – Să îl desfac și-n urmă, Eu S-ajung să-i șterg de pe pământ, Căci Dumnezeul lor, Eu sânt.

45. De-aceea, n-am să-i părăsesc, Ci iar am să Îmi amintesc De vechiul legământ al Meu, Făcut cu ei, prin care Eu – Din al Egiptului ținut – I-am scos și, liberi, i-am făcut Față de neamuri, pe pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!”

46. Când Moise, pe Sinai, s-a dus Și a vorbit, pe munte, sus, Cu Dumnezeu, a căpătat Legi și porunci, care s-au dat Poporului lui Israel, Statornicite între el Și Domnul lui. S-a rânduit Totul, prin Moise, negreșit.”