Leviticul 27 BIV2014

1. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Copiilor lui Israel, Tu să le spui, în acest fel:

2. „La Dumnezeu, când mergeți voi Să-I faceți juruințe-apoi, Atunci când vorba o să fie De oameni, vreau ca să se știe Că sunt ai Domnului acei, Iar tu vei pune preț pe ei.

3. Vei face prețul omului Și, cu argintul siclului, Ai să-l măsori – cu cel pe care Numai locașul sfânt îl are. Vei stabili, pentr-un bărbat Care, în vârstă, e aflat Între douăzeci și șaizeci De ani, un număr de cincizeci De sicli, de argint, pe care Numai locașul sfânt îi are.

4. Treizeci de sicli, ai să iei, Când, preț, îi pui unei femei.

5. De la cinci pân’ la douăzeci De ani, să iei doar douăzeci De sicli, pentru un băiat, Și zece-apoi, vei fi luat, Atunci când prețuiești o fată.

6. De la o lună – plata dată – Pân’ la cinci ani, este la fel: Cinci sicli iei, pentru acel Care-i băiat, și numai trei, Pentru o fată ai să iei.

7. De la șaizeci de ani în sus, Iată ce preț trebuie pus: Doar cincisprezece sicli iei, Pentru bărbați; pentru femei, Doar zece sunt de trebuință.

8. Când cel ce face-o juruință E prea sărac ca să plătească Al tău preț, o să trebuiască La preot dus și prețuit Va fi de-acesta, potrivit După mijloacele pe care, Atunci, omul acel le are.

9. Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Cari Domnului jertfite-I sânt, Să le consideri ceva sfânt.

10. Deci ele nu vor fi schimbate: Nu vor putea a fi luate Acelea care vor fi bune Și-altele rele-n loc a pune; Nu-l veți schimba nici pe cel rău, Să puneți bun, în locul său. Atunci când întâmpla-se-va A fi înlocuit, cumva, Un dobitoc cu altu-apoi, Sfinți trebuie-a fi amândoi.

11. Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Cari necurate sunt privite Și nu pot a fi dăruite Ca jertfe-n fața Domnului, Duse vor fi, preotului.

12. El să le-arunce o privire Și-apoi să face prețuire Pe dobitoacele acele, După cum sunt: bune, sau rele. Deci, după prețuirea lui, E prețul dobitocului.

13. Atunci când întâmpla-se-va Că o să vreie cineva Să îl răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul ce fost-a stabilit, Plus o cincime-adăugit.”

14. „Atunci când întâmpla-se-va Să își închine cineva – Ca un dar sfânt dat Domnului – O casă, spre a fi a Lui, Cu preotul o să vorbească, Iar el are s-o prețuiască Așa precum se-arată ea A fi atunci: bună, sau rea. Deci, după prețuirea lui, E casa dată Domnului.

15. Atunci când cel ce o s-o dea Lui Dumnezeu, are să vrea Să o răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul ce fost-a stabilit, Plus o cincime-adăugit.

16. Atunci când întâmpla-se-va Că o să vină cineva Să Îi închine Domnului O țarină, ogorul lui Are să fie prețuit, Pornind de la cât a rodit. Deci trebuie să ai știință Despre câtimea de sămânță Care, de-acel ogor, e dată. Cincizeci de sicli, să iei plată, Pentr-un omer pe care-l vez’ Că-i de sămânță de orez.

17. Dacă-nchinat are să fie – Din anul cel de veselie – Ogoru-acela Domnului, Atuncea prețuirea lui Tu trebuie s-o stabilești Așa precum ai să gândești.

18. Dacă ogorul închinat Lui Dumnezeu, are-a fi dat Când anul cel de veselie Tocmai s-a dus, are să fie, De către preot, prețuit. Prețul să fie socotit După câți ani au să mai fie Până la cel de veselie. Să scadă-apoi, valoarea lor, Din prețul tău pentru ogor – Din cel pe cari l-ai stabilit Când tu, cu omul, ai vorbit.

19. Atunci când cel ce o să-l dea Lui Dumnezeu, are să vrea Să îl răscumpere, el are Să dea, pentru răscumpărare, Prețul pe cari l-ai stabilit, Plus o cincime-adăugit.

20. De nu-și va fi răscumpărat Acel ogor și va fi dat Unui alt om – deci prin vânzare – Pământul – prin răscumpărare – Nicicând, nu va mai fi luat,

21. Ci Domnului va fi-nchinat, Atuncea când are să vie, Din nou, anul de veselie, În care-al său cumpărător Va părăsi acel ogor. Să-l hărăziți dar, Domnului, Și să îl dați preotului.

22. Atunci când întâmpla-se-va Că o să vreie cineva Să-și dea ogorul cumpărat, Pentru ca astfel, închinat – Apoi – să fie Domnului – Dar nu e din moșia lui –

23. Preotul să îl prețuiască. În prețul ce-o să-l stabilească, Să prindă anii ce-au să fie Până la cel de veselie. În acea zi, omul, apoi, Va da prețul cerut de voi, Pentru un lucru ce s-a dat A fi Domnului închinat.

24. Atuncea când are să vie Anul acel de veselie, Ogorul trebuie apoi, Să se întoarcă înapoi, La omul care l-a avut Întâi și care l-a vândut.

25. Totul să fie prețuit, Doar după siclul folosit De sfântul Meu locaș, și care Doar douăzeci de ghere are.”

26. „Nimeni, nicicând, nu va putea, Pe cel dintâi născut, să-l dea – Pe care-l are vita lui – Spre închinare Domnului; Căci toți întâi născuții sânt, De drept, ai Domnului Cel Sfânt – Fie că-s boi, fie că-s miei, Numai ai Domnului sunt ei.

27. Dacă vorbire se va face Despre acele dobitoace Care se știu că-s necurate, Putea-vor fi răscumpărate Cu prețul ce s-a stabilit, Plus o cincime-adăugit. Atunci când se va fi-ntâmplat Că nu a fost răscumpărat, Va trebui a fi vândut, Cu prețul care s-a făcut.

28. Tot ce urmează, dăruit Să fie, cum făgăduit I-a fost lui Dumnezeu, nu are A fi apoi, scos la vânzare. Ce s-a promis că va fi dat, Nu poate fi răscumpărat – Fie el om sau dobitoc, Ori un ogor sau poate-un loc Dintr-o moșie-a omului. Ceea ce-I dați voi, Domnului, Când faceți o făgăduință, Trebuie să aveți știință Că toate-aceste acum sânt Un lucru care e prea sfânt.

29. Un om care-i făgăduit Că are a-I fi dăruit Lui Dumnezeu – deci închinat – Nu poate fi răscumpărat, Ci trebuie ca să se știe Că, omorât, are să fie.”

30. „Să știți că orice zeciuială Ce-i din pământ, fără-ndoială, Trebuie-a fi a Domnului: Din roadele pământului, Din rodul pomilor luată, Lui Dumnezeu Îi e-nchinată.

31. Atuncea când vrea cineva Ca să răscumpere ceva Din zeciuială, la ea are Să pună, la răscumpărare, Cincimea care-adăugată Va fi la zeciuiala dată.

32. Orișice fel de zeciuială Din vite și – fără-ndoială, Din turmele voastre de oi, Din tot ce trece mai apoi, Pe sub toiag – vreau să se știe Cum că luată o să fie, Spre închinare Domnului, Și dată o să-I fie Lui.

33. N-aveți a cerceta, deloc, De-i bun sau rău, un dobitoc; Să nu-l schimbați, în nici un fel. Dacă cu altul, va fi el Înlocuit, veți ști apoi, Că sfinți ajuns-au amândoi. Deci de aceea, nu uitați Că nu pot fi răscumpărați.”

34. Aste porunci, Domnul le-a dat, Lui Moise-atunci când a urcat Pe muntele Sinai. Prin el, Copiilor lui Israel, Ele le-au fost apoi aduse, Așa precum Domnul ceruse.