Leviticul 4 NTR
1. Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând:
2. „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și încalcă una dintre ele,
3. dacă cel ce păcătuiește este preotul care a primit ungerea, aducând astfel vină asupra poporului, va trebui să-I aducă Domnului, pentru păcatul comis, un taur fără cusur din cireada sa, ca jertfă pentru păcat.
4. Să aducă taurul la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului, să-și pună mâna pe capul taurului, și taurul să fie înjunghiat acolo, înaintea Domnului.
5. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele taurului, să-l aducă în Cortul Întâlnirii,
6. să-și pună degetul în sânge și să-l stropească de șapte ori înaintea Domnului, înaintea draperiei despărțitoare a Lăcașului.
7. Preotul să ungă cu sânge coarnele altarului tămâierii, care este în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului, iar restul sângelui taurului să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot, care este la intrarea în Cortul Întâlnirii.
8. Apoi să ia toată grăsimea taurului adus ca jertfă pentru păcat – și anume grăsimea de pe măruntaie și grăsimea din jurul măruntaielor –
9. cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care trebuie desprinsă odată cu rinichii.
10. Preotul să ia aceste părți, așa cum sunt luate de la animalul adus ca jertfă de pace, și să le ardă pe altarul arderilor-de-tot.
11. Dar pielea taurului, toată carnea lui, capul, picioarele, măruntaiele și balega,
12. adică ce a rămas din taur, să le ducă într-un loc curat în afara taberei, acolo unde se aruncă cenușa de la grăsime, și să le ardă într-un foc făcut din lemne. Trebuie să fie arse acolo unde se aruncă cenușă.
13. Dacă toată comunitatea lui Israel va păcătui din greșeală, și lucrul acesta este ascuns de ochii adunării, dacă încalcă una dintre poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovată,
14. când păcatul pe care l-a comis va fi descoperit, adunarea va trebui să aducă drept jertfă pentru păcat un taur din cireadă. Să-l aducă înaintea Cortului Întâlnirii,
15. iar bătrânii comunității să-și pună mâinile pe capul taurului, în prezența Domnului, și taurul să fie înjunghiat acolo, în prezența Domnului.
16. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele taurului, să-l ducă în Cortul Întâlnirii,
17. să-și pună degetul în sânge și să stropească cu el de șapte ori înaintea Domnului, în fața draperiei.
18. Apoi să ungă cu sânge coarnele altarului care se află înaintea Domnului, în Cortul Întâlnirii, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot, care se află la intrarea în Cortul Întâlnirii.
19. Toată grăsimea taurului s-o ia și s-o ardă pe altar.
20. Acest taur să fie jertfit la fel ca taurul jertfei pentru păcat. Așa să facă preotul ispășire pentru ei și vor fi iertați.
21. Ce rămâne din taur să fie dus în afara taberei și să fie ars, la fel cum s-a ars și ce a rămas din primul taur. Aceasta este o jertfă pentru păcat adusă pentru adunare.
22. Când un conducător va păcătui și va încălca fără voie una dintre poruncile Domnului, Dumnezeul său, porunci care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovat,
23. sau când păcatul pe care l-a comis îi este adus la cunoștință, va trebui să aducă drept ofrandă un țap fără cusur.
24. Să-și pună mâna pe capul țapului și acesta să fie înjunghiat în locul unde se înjunghie arderile-de-tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru păcat.
25. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei pentru păcat și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului arderilor-de-tot.
26. Apoi să ardă toată grăsimea pe altar, la fel cum se arde grăsimea de la jertfa de pace. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul acestuia și va fi iertat.
27. Dacă vreunul din poporul țării va păcătui fără voie, încălcând una dintre poruncile Domnului, care nu trebuie încălcate, și se face astfel vinovat
28. sau dacă păcatul pe care l-a comis îi este adus la cunoștință, atunci să aducă drept ofrandă, pentru păcatul pe care l-a comis, o iadă fără cusur.
29. Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat, și aceasta să fie înjunghiată în locul unde se aduc arderile-de-tot.
30. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului.
31. Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s-o ardă pe altar, căci aceasta este de o aromă plăcută Domnului. Așa să facă preotul ispășire pentru omul acela, și va fi iertat.
32. Dacă ofranda pe care o va aduce este un miel ca jertfă pentru păcat, să aducă o femelă fără cusur.
33. Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat și aceasta să fie înjunghiată în locul în care sunt înjunghiate arderile-de-tot.
34. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei pentru păcat și să ungă cu el coarnele altarului arderilor-de-tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului.
35. Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s-o ardă pe altar, deasupra jertfelor mistuite de foc pentru Domnul. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul pe care omul acela l-a comis, și va fi iertat.