Logo
🔍

Leviticul 5 BIV2014

« Tot jertfele pentru ispășirea păcatelor

1. „Când cineva, cari se găsește Sub jurământ, păcătuiește, Căci nu va spune ce-a văzut – Sau ce știe că s-a făcut – Și astfel este vinovat;

2. Sau de cumva, s-a întâmplat Să se atingă, cineva, De-un lucru necurat, cumva, Fără de voie, făr’ să știe – Aceste lucruri pot să fie Vreun hoit de fiară necurată, Poate să fie, totodată, Chiar și un hoit de la o vită Cari necurată-i socotită, Sau hoit de târâtoare poate, Cari necurată se socoate – Și-n urmă, el se dumirește Că vinovat se dovedește;

3. Sau de se va-ntâmpla, cumva, Să se atingă cineva, De-o spurcăciune omenească, Sau dacă fără să gândească – Fără să vrea – omul va pune Mâna, pe orice spurcăciune Care-l va face necurat, Când seama-și dă, e vinovat;

4. Sau dacă întâmpla-se-va Ca să vorbească cineva, Făr’ a-și lua seama la gură – Cu ușurință – și se jură Că o să facă rău sau bine Și-apoi, abia la urmă-i vine În minte faptul c-a greșit, Iată ce trebuie-mplinit:

5. Atuncea deci, când cineva Se face vinovat, cumva, Pentru că a înfăptuit Ceva din ce s-a pomenit, Întâi are să trebuiască, Păcatul să-și mărturisească.

6. Apoi s-aducă – Domnului – O jertfă, pentru vina lui. Din turmă, o să trebuiască Să ia o parte femeiască – Oaie sau capră – cu menire De jertfă pentru ispășire. S-o dea apoi, preotului, Care, pentru păcatul lui – Așa precum v-am dat de știre – Are să facă ispășire.

7. Când omu-acel nu va putea, Oaie sau capră, ca să dea, Cu turturele o să vină – Cu două – jertfă pentru vină, Sau cu doi pui de porumbei; Va fi luat unul din ei Ca jertfă pentru ispășire, Iar celălalt are menire Ca ardere de tot să fie.

8. Cu jertfele, omul să vie Și să le dea preotului, Ca să se șteargă vina lui. Pe prima cari o s-o jertfească, De ispășire-o să-i slujească. Preotul, pasărea, s-o ia Și să-i frângă, cu unghia, Capul, dar fără a-l desprinde De la grumaz, unde se prinde.

9. Cu sângele acestui dar, Pe un perete de altar, Preotul are să stropească. Sângele ce-o să prisosească, La poalele altarului, Stors o să fie. Jertfa lui E jertfă pentru ispășire.

10. Apoi să facă pregătire Celei de-a doua păsări date, După poruncile-așezate. Această pasăre-o socot A fi drept ardere de tot. Deci astfel – prin a sa menire – Preotul face ispășire, Iar omul – pentru-al său păcat – Atuncea doar, va fi iertat.

11. Când oamenii nu vor putea, Nici turturele ca să dea – Și nici doi pui de porumbei – Pentru păcat, s-aducă ei, Câte o efă, fiecare, Cari e din a făinii floare. Ca pe un dar de ispășire Voi socoti a ei menire. Ulei nu trebuie turnat Și nici tămâie-adăugat, Căci daru-acesta – negreșit – Ca ispășire-i socotit.

12. Darul, la preot, să se dea. Acesta va lua din ea, Când pusă-i fi-va înainte, Un pumn de-aducere aminte Și din făina dată-n dar, Atât va arde pe altar – La fel ca darurile care Sunt date jertfă de mâncare Fiind de flăcări mistuite Și pentru Domnul rânduite. Deci acest dar – să aveți știre – Că este dar de ispășire.

Jertfele pentru vină

13. Preotul face-va astfel, O ispășire, pentru cel Care-a ajuns de-a săvârșit Lucruri de cari am pomenit Și-acuma este vinovat; Abia apoi, va fi iertat. Partea care va rămânea, Din dar, preotul să o ia, Căci drept, asupra ei, el are, Ca și la darul de mâncare.”

14. Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

15. „Dacă se va-ntâmpla, cumva, Ca să greșească cineva Și face vreo nelegiuire, Păcătuind fără de știre – Adică fără voia lui – Față de lucrul Domnului – Față de lucruri ce-I sunt date Și care I-au fost închinate – Să dea, pentru păcatul lui, Jertfă de vină, Domnului. Cu un berbece, el să vină, Să îl dea jertfă pentru vină. Berbecele să ți-l dea ție – Fără cusur, voiesc să fie – Iar tu ai să îl prețuiești Și drept măsură, folosești Doar siclul de argint pe care Numai locașul sfânt îl are.

16. La prețul lucrului luat, Cu care el a înșelat Sfântul locaș, adăugit Are să fie, negreșit, A cincea parte. Darul lui – Berbecul deci – preotului, Să-l dea, să facă ispășire – Așa precum aveți de știre – Și-n acest fel, prin jertfa dată, Greșeala îi va fi iertată.

17. Atunci când întâmpla-se-va, Ca să greșească cineva, Călcând, fără de voia lui, Cumva, porunca Domnului, Înfăptuind – făr’ a fi vrut – Lucruri ce nu sunt de făcut,

18. Cu un berbece, el să vină, Să îl dea jertfă, pentru vină. Berbecele – precum se știe – Fără cusur, voiesc să fie. El trebuie luat din turmă, Iar tu să-l prețuiești, în urmă. Preotul – prin a sa menire – Apoi va face ispășire, Pentru cel care a făcut Păcatul, fără a fi vrut, Și-n seamă, n-o să i se țină.

19. Aceasta-i jertfa pentru vină. Cel care astă jertfă-a dat – Față de Domnul – vinovat, Printr-o greșeală, s-a făcut, Păcătuind făr’ a fi vrut.”

»