Logo
🔍

Leviticul 8 VDC

« Sfințirea lui Aaron și a fiilor săi

1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

2. „Ia pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele, untdelemnul pentru ungere, vițelul pentru jertfa de ispășire, cei doi berbeci și coșul cu azimile

3. și cheamă toată adunarea la ușa cortului întâlnirii.”

4. Moise a făcut cum îi poruncise Domnul, și adunarea s-a strâns la ușa cortului întâlnirii.

5. Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.”

6. Moise a adus pe Aaron și pe fiii lui și i-a spălat cu apă.

7. A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia și a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat.

8. I-a pus pieptarul și a pus în pieptar Urim și Tumim.

9. I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a așezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise Domnul.

10. Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul Locaș și toate lucrurile care erau în el și le-a sfințit.

11. A stropit cu el altarul de șapte ori și a uns altarul și toate uneltele lui, și ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfințească.

12. Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron și l-a uns, ca să-l sfințească.

Vițelul ispășitor și arderea-de-tot

13. Moise a adus și pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele și le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise Domnul.

14. A apropiat apoi vițelul adus ca jertfă de ispășire, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul vițelului adus ca jertfă de ispășire.

15. Moise l-a înjunghiat, a luat sânge și a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur și a curățit altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului și l-a sfințit astfel, făcând ispășire pentru el.

16. A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor și le-a ars pe altar.

17. Iar cealaltă parte care a mai rămas din vițel, și anume pielea, carnea și balega, a ars-o în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul.

18. A apropiat apoi berbecul pentru arderea-de-tot, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.

19. Moise l-a înjunghiat și a stropit sângele pe altar de jur împrejur.

20. A tăiat berbecul în bucăți și a ars capul, bucățile și grăsimea.

Sfințirea în slujba preoției

21. A spălat cu apă măruntaiele și picioarele și a ars tot berbecul pe altar; aceasta a fost arderea-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

22. A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului, și Aaron și fiii lui și-au pus mâinile pe capul berbecului.

23. Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui și a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.

24. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte și pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur.

25. A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor și spata dreaptă;

26. a luat, de asemenea, din coșul cu azimi pus înaintea Domnului o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn și o plăcintă și le-a pus pe grăsime și pe spata dreaptă.

27. Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi și le-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.

28. Apoi, Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

29. Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului și l-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul.

30. Moise a luat din untdelemnul pentru ungere și din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor și a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor împreună cu el.

31. Moise a zis lui Aaron și fiilor lui: „Fierbeți carnea la ușa cortului întâlnirii; acolo s-o mâncați, împreună cu pâinea care este în coș pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit zicând: ‘Aaron și fiii lui s-o mănânce.’

32. Iar partea care va mai rămâne din carne și din pâine s-o ardeți în foc.

33. Timp de șapte zile să nu ieșiți deloc din ușa cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci șapte zile se vor întrebuința pentru închinarea voastră în slujba Domnului.

34. Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi.

35. Să rămâneți dar șapte zile la ușa cortului întâlnirii, zi și noapte, și să păziți poruncile Domnului, ca să nu muriți; căci așa mi s-a poruncit.”

36. Aaron și fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.

»