Leviticul 9 VDC
1. În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron și pe fiii lui și pe bătrânii lui Israel.
2. Și a zis lui Aaron: „Ia un vițel pentru jertfa de ispășire și un berbec pentru arderea-de-tot, amândoi fără cusur, și adu-i înaintea Domnului.
3. Să vorbești copiilor lui Israel și să le spui: ‘Luați un țap pentru jertfa de ispășire, un vițel și un miel de un an și fără cusur pentru arderea-de-tot;
4. un taur și un berbec pentru jertfa de mulțumire, ca să-i jertfiți înaintea Domnului, și un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi se va arăta Domnul.’”
5. Ei au adus înaintea cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise, și toată adunarea s-a apropiat și a stat înaintea Domnului.
6. Moise a zis: „Să faceți ce a poruncit Domnul, și vi se va arăta slava Domnului.”
7. Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar, adu-ți jertfa ta de ispășire și arderea ta de tot și fă ispășire pentru tine și pentru popor; adu și jertfa poporului și fă ispășire pentru el, cum a poruncit Domnul.”
8. Aaron s-a apropiat de altar și a înjunghiat vițelul pentru jertfa lui de ispășire.
9. Fiii lui Aaron au adus sângele la el; el și-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
10. A ars pe altar grăsimea, rărunchii și prapurul ficatului de la vițelul pentru jertfa de ispășire, cum poruncise lui Moise Domnul.
11. Iar carnea și pielea le-a ars în foc afară din tabără.
12. A înjunghiat apoi arderea-de-tot. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, și el l-a stropit pe altar de jur împrejur.
13. I-au adus și arderea-de-tot tăiată în bucăți, cu cap cu tot, și a ars-o pe altar.
14. A spălat măruntaiele și picioarele și le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot.
15. În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat țapul pentru jertfa de ispășire a poporului, l-a înjunghiat și l-a adus jertfă de ispășire, ca și pe cea dintâi jertfă.
16. A adus apoi arderea-de-tot și a jertfit-o, după rânduielile așezate.
17. A adus și jertfa de mâncare, a umplut un pumn din ea și a ars-o pe altar, afară de arderea-de-tot de dimineață.
18. A înjunghiat apoi taurul și berbecul ca jertfă de mulțumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, și el a stropit pe altar de jur împrejur.
19. I-au adus apoi grăsimea taurului și a berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, rărunchii și prapurul ficatului;
20. au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor și el a ars grăsimile pe altar.
Foc din cer21. Aaron a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului, piepturile și spata dreaptă, cum poruncise lui Moise Domnul.
22. Aaron și-a ridicat mâinile spre popor și l-a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa de ispășire, arderea-de-tot și jertfa de mulțumire, s-a coborât.
23. Moise și Aaron au intrat în cortul întâlnirii. Când au ieșit din el, au binecuvântat poporul. Și slava Domnului s-a arătat întregului popor.
24. Un foc a ieșit dinaintea Domnului și a mistuit pe altar arderea-de-tot și grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie și s-au aruncat cu fața la pământ.