Logo
🔍

Luca 10 NTR

«

1. După toate acestea, Domnul a numit alți șaptezeci și doi de ucenici și i-a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El.

2. El le-a zis: ‒ Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Prin urmare, rugați-L insistent pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!

3. Duceți-vă! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.

4. Să nu luați cu voi nici săculeț cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu vă întindeți la vorbă cu nimeni pe drum.

5. În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: „Pacea să fie peste această familie!“.

6. Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi.

7. Rămâneți în casa aceea și mâncați și beți ce vă vor da, căci lucrătorul își merită plata! Să nu vă mutați dintr-o casă într-alta.

8. În orice cetate în care intrați și vă primesc, să mâncați ce vi se va pune înainte.

9. Vindecați-i pe cei bolnavi de acolo și spuneți-le: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi!“.

10. Dacă însă, în cetatea în care intrați, oamenii nu vă primesc, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți:

11. „Până și praful din cetatea voastră, care ni s-a lipit de picioare, îl ștergem împotriva voastră! Totuși, să știți aceasta: Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat!“.

12. Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea!

13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de multă vreme s-ar fi pocăit, stând jos acoperiți cu pânză de sac și cu cenușă!

14. Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi!

15. Iar tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților!

16. Cel ce vă ascultă pe voi Mă ascultă pe Mine și cel ce vă respinge pe voi Mă respinge pe Mine, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.

17. Cei șaptezeci și doi s-au întors plini de bucurie și I-au zis: ‒ Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău!

18. Însă El le-a zis: ‒ L-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger.

19. Iată, v-am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va răni!

20. Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!

21. În ceasul acela, Isus S-a bucurat foarte mult în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta!

22. Toate lucrurile Mi-au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu știe cine este Fiul, în afară de Tatăl, sau cine este Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i-L descopere“.

23. Apoi S-a întors spre ucenici și le-a zis doar lor: ‒ Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi!

24. Vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și au dorit să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit!

25. Dar iată că un învățător al Legii s-a ridicat să-L pună la încercare pe Isus, zicând: ‒ Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

26. Isus i-a zis: ‒ Ce este scris în Lege? Ce citești acolo?

27. El, răspunzând, a zis: ‒ „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău“ și „pe semenul tău ca pe tine însuți“.

28. Isus i-a zis: ‒ Ai răspuns corect. Fă așa și vei trăi!

29. Dar el, care voia să se îndreptățească, L-a întrebat pe Isus: ‒ Și cine este semenul meu?

30. Isus, răspunzând, a zis: ‒ Un om călătorea de la Ierusalim spre Ierihon și a fost atacat de tâlhari. Aceștia, după ce l-au dezbrăcat și l-au lovit, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort.

31. Din întâmplare, pe acel drum mergea un preot. Dar, când l-a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu-l.

32. Tot așa și un levit, când a ajuns în locul acela și l-a văzut, a trecut înainte, ocolindu-l.

33. Însă un samaritean, care călătorea și el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui și l-a văzut, i s-a făcut milă de el.

34. S-a apropiat, i-a bandajat rănile și a turnat peste ele ulei de măsline și vin. Apoi l-a pus pe propriul lui animal de povară, l-a dus la un han și a continuat să-l îngrijească.

35. În ziua următoare, a scos doi denari, i-a dat hangiului și a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui“.

36. Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor?

Acasă la Marta și Maria

37. El a răspuns: ‒ Cel ce și-a făcut milă de el. Isus i-a zis: ‒ Du-te și fă și tu la fel!

38. În timp ce-și continuau călătoria, Isus a intrat într-un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L-a primit ca oaspete în casa ei.

39. Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui.

40. Marta însă era ocupată cu multă slujire. Ea a venit și a zis: ‒ Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute!

41. Domnul însă, răspunzând, i-a zis: ‒ Marto, Marto, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri,

42. însă de unul singur este nevoie! Căci Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!

»