Logo
🔍

Luca 11 BIV2014

« Tatăl nostru

1. Iisus, odată, S-a rugat, Lui Dumnezeu. L-a ascultat Un ucenic. Când a sfârșit, La El, acela a venit Și-I spuse: „Vrem să învățăm, Doamne, și noi, să ne rugăm. Învață-i Doamne, pe ai Tăi, Cum i-a-nvățat Ioan, pe ai săi.”

2. „Când vă rugați” – a zis Iisus – „În acest fel, trebuie spus: „Tată din cer, sfințit să fie Măritu-Ți Nume, pe vecie! Să vină-mpărăția Ta, Și să se facă voia Ta, Precum în cerul Tău cel sfânt, La fel și-aici, jos, pe pământ.

3. Pâinea, de toate zilele, Să ne-o dai azi. Greșelile,

Stăruința în rugăciune

4. De noi făcute, Te rugăm, Să ni le ierți, precum iertăm Și noi, pe cei ce ni-s greșiți. Nu ne lăsa, ca ispitiți, Să fim; ci Tu ne izbăvește, De cel rău, și ne mântuiește.”

5. Iisus adaugă, apoi: „Dacă, cumva, unul din voi – În noapte, de nevoie pus – La un amic al său s-a dus Și-l va ruga: „Ajută-mă! Cu trei pâini, împrumută-mă,

6. Căci, chiar acum, m-am pomenit Cu-n vechi prieten ce-a venit, Din depărtări, și n-am nimic, Să-i pun, acestui bun amic – Ce vine de pe drum – pe masă”;

7. Și de-i va zice cel din casă „Mă lasă! Ușa-am încuiat! Copii-mi sunt cu mine-n pat! Nu pot, acum, să îți dau pâine – Așteaptă și tu, până mâine!” –

8. Adevărat vă spun, chiar dacă Hatârul nu o să i-l facă Fiind prieteni, o să-i dea Pâine și tot ce va mai vrea, Să scape de vizitator, Căci stăruie, supărător.

9. Cerând doar, o să căpătați; Găsi-veți, de-o să căutați; Vi se deschide, de bateți,

10. Pentru că – după cum vedeți – Când cineva cere, primește; Oricine caută, găsește Și se deschide, cui va bate.

11. Cine e tatăl care poate, Atunci, când fiul l-a rugat Să-i dea o pâine, să-i fi dat O piatră? Sau, de a voit Un pește, să-i fi dăruit Un șarpe? Ori, dacă va vrea

12. Un ou, o scorpie să-i dea?

Vindecarea unui îndrăcit mut

13. Deci, dacă voi, cari răi sunteți, Știți, daruri bune, să faceți – Simțind la fel, cu-ai voștri prunci – Cu cât mai mult, Domnul, atunci, Va da celor care-I vor cere, Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”

14. Iisus a mai tămăduit Un mut, ce fost-a îndrăcit. Dracul a fost îndepărtat, Iar mutul, grai, a căpătat. Toți, de uimire, s-au umplut, Când astă faptă, au văzut.

15. Uni-au cârtit, în gândul lor, Zicând că „scosul dracilor, Îl face doar cu Belzebut.”

16. Alții, să-L ispitească-au vrut, Cerând un semn, din cer, să vadă, Să poată-n acest fel, să-L creadă.

17. Iisus, însă, cum i-a văzut, Gândul ascuns, le-a cunoscut Și zise: „O împărăție, Cari, dezbinată, o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, este nimicită Casa care e dezbinată Și împotrivă-și ridicată – Ea nu poate să dăinuiască, Ci are să se prăbușească.

18. Dacă Satan e dezbinat – Căci el, pe el, afar’ s-a dat – Cum poate-a lui împărăție În acest fel, să se menție, Pentru că ziceți că Eu pot, Cu Belzebul, draci, ca să scot?!

19. De cu Satan, Eu scot vreun drac, Atunci, ai voștri fii, cum fac? De-aceea, ai voștri feciori Fi-vor ai voști’ judecători.

20. Dar dacă dracii, îi scot Eu, Cu degetul lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, sosit-a. Când cel tare

21. E înarmat și grijă are De casa lui, averea-i toată Îi este bine apărată;

22. Dar dacă, peste omu-acel, Unul, mai tare decât el, Are să vină, o să-i ia Armele-n care se-ncredea, Iar după ce-o să-l biruiască, Averea, o să-i împărțească.

Duhul necurat ieșit din om

23. Acel care nu e cu Mine, E împotriva Mea; iar cine, La strâns, cu Mine nu pornește, Acela numai risipește.”

24. „Când necuratul a ieșit, Din omul cari l-a găzduit, Către pustiu, o să pornească, Voind, odihnă, să găsească. Însă, pentru că n-o găsește, „Am să mă-ntorc” – se hotărăște – „În casa din care-am ieșit”.

25. Dar, când s-a-ntors, ce a găsit? Găsit-a casa, măturată, Împodobită și curată.

Ferice de cei ce ascultă Cuvântul

26. Atuncea, grijă va avea, Ca șapte duhuri să mai ia – Precum e el, sau chiar mai rele. Va reveni-nsoțit de ele Și-n casă au să locuiască. Are să se-nrăutățească, A gazdei stare: de-astă dată, Va fi mai rea ca prima dată.”

27. Pe când vorbea, astfel, Iisus, Din gloată, o femeie-a spus: „Ferice, pântecului care, Purtatu-Te-a! Ferice mare, Sânilor cari Te-au alăptat!”

Minunea cu Iona

28. Iisus, atunci, a cuvântat: „Mult mai ferice sunt – zic Eu – Cei care, al lui Dumnezeu Cuvânt, ascultă, Îl păzesc Și-ntocmai, Îl îndeplinesc.”

29. Pe când noroadele veneau, Și-n jur, grămadă, se strângeau, Iisus a zis: „Un semn vrea iar, Neamul acesta viclean, dar, Semnul ce-o să-l primească nu-i, Decât cel al prorocului

30. Iona. Așa cum fost-a el, Semn, Ninivenilor, la fel, Va fi acum semn, neamului Acesta, Fiul omului.

31. Regina, de la miazăzi, Va fi-n a judecății zi, Lângă ăst neam. O să vorbească Și are să îl osândească; Ea, dint-un capăt de pământ, Pentru-al lui Solomon cuvânt – Când auzit-a ce se spune, Despre a lui înțelepciune – În mare grabă, a venit. Nepăsători, voi ați privit, Deși, aici, e Unul care, E – decât Solomon – mai mare.

Lumina

32. Bărbații, din Ninive, vor Ședea lângă acest popor, Pe care au să-l osândească, Căci n-a vrut să se pocăiască, Deși, ei toți s-au pocăit, Când Iona-a propovăduit, Și-acum, aici, e Unul care, E – decât Iona – mult mai mare.”

33. „Nimeni n-aprinde o lumină Și-apoi, ascunsă, să o țină, Ci-o pune-n sfeșnice, pe masă, Spre-a-i lumina pe cei din casă.

34. Ochiul e-a trupului lumină; De-i sănătos, îți va fi plină, De ea, ființa ta, întreagă. Dacă „lumina” ți-e beteagă, Întregul trup ți-e-ntunecat.

35. Ia seama dar, neîncetat: Lumina-n tine adunată, Să nu fie întunecată.

Mustrarea cărturarilor și Fariseilor

36. Dacă ființa-ți este plină, Întotdeauna, de lumină, Fără a fi întunecată În plinătatea-i, de vreo pată, Trupul tău fi-va luminat, De parcă el ar fi aflat Sub raza unui sfeșnic, care Îl umple, cu lumina-i mare.”

37. De Domnul, s-a apropiat Un Fariseu și, L-a rugat, Acasă, să îl însoțească Și, împreună, să prânzească. Iisus a mers la el, acasă, Și-apoi, s-au așezat, la masă.

38. Când L-a văzut că nu se spală Și-așteaptă prânzul, cu sfială, Omul privit-a la Iisus;

39. Însă, de-ndată, El i-a spus: „Vai, vă zic vouă, Farisei! Vai vouă, că sunteți acei Care-n afară curățați Blidul, însă, plin, îl lăsați, Cu jefuiri și răutate.

40. Dar Cel ce le-a făcut pe toate, Doar în afară a clădit? În interior, n-a mai zidit?

41. Dați milostenii, și-apoi toate Au să vă fie-atunci, curate.

42. Dar vai, de voi, zic, Farisei! Pentru că voi sunteți acei Cari, zeciuială, știți să dați – Din izmă, rută – dar uitați, De dragostea de Dumnezeu Și de dreptate, tot mereu. Acestea trebuiesc făcute, Iar celelalte, nefăcute Nu le lăsați! Vai, Farisei!

43. Pentru că voi sunteți acei Ce-n sinagogi, când sunteți duși, Pe scaunele dintâi, puși, Voiți a fi! Vă credeți buni Și așteptați, ca rugăciuni, Să vi se facă, prin piețe!

44. Fățarnici, cu mai multe fețe! Vai vouă, Fariseilor! Asemenea mormintelor Ascunse, sunteți, peste care, Toți calcă, plini de nepăsare, Pentru că nici nu bănuiesc Că ele-acolo, se găsesc!”

45. Auzind vorba lui Iisus, Un învățat al Legi-a spus: „Învățătorule, gândesc – Și sunt convins că nu greșesc – Că și pe noi ne-nvinuiești, Prin vorbele ce le rostești.”

46. „Vai – zic – ai Legii învățați!” – Spuse Iisus – „Voi așezați, Pe bieții oameni, sarcini grele! Anevoios, de dus, sunt ele, Dar nici cu-n deget, mai apoi, Nu vreți, să le atingeți, voi!

47. Vai vouă, pentru că zidiți, Prorocilor neprihăniți, Uciși de-ai voști’ părinți, ‘nainte – În vremurile vechi – morminte!

48. Prin asta, mărturie dați, Că fapta lor, o-ncuviințați. Ei, pe proroci, i-au nimicit, Iar voi, morminte, le-ați zidit!

49. De-aceea, a lui Dumnezeu Înțelepciune-a zis, mereu: „Proroci și-apostoli le-am trimis; Pe unii din ei i-au ucis; I-au prigonit pe alți-apoi,

50. Ca să se ceară, înapoi, De la ăst neam ne-ascultător, Tot sângele prorocilor, Care a fost, de el, vărsat, De când lumea s-a-ntemeiat:

51. De la sângele lui Abel, Până la Zaharia – cel, Care-ntre Templu și altar, A fost ucis! Eu vă zic dar, Că tot acest sânge curat, De la ăst neam, va fi luat!

52. O, vai de voi, învățători Ai Legii, căci stăpânitori Sunteți, pe-a cunoștinței cheie! – Nimeni nu poate să vi-o ieie! – Pe-alții, să intre, nu-i lăsați, Dar nici voi nu vreți să intrați!”

53. De-acolo, după ce-au plecat, Toți cărturari-au căutat – Cu Fariseii, împreună – Un bun prilej, ca să Îl pună În strâmtorare, să-L silească, De multe lucruri, să vorbească.

54. Astfel, ei, lațuri, I-au întins, Sperând că va putea fi prins, Zicând ceva, din ce să poată, Apoi, ca vinovat, să-l scoată.

»