Luca 15 VDCL

1. Și toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să‐l asculte.

2. Și fariseii și cărturarii cârteau zicând: Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă împreună cu ei.

3. Iar el le‐a spus pilda aceasta zicând:

4. Care om dintre voi având o sută de oi și pierzând una din ele nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până când o va găsi?

5. Și când a găsit‐o, o pune pe umerii săi, bucurându‐se.

6. Și după ce a venit în casă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi, zicându‐le: Bucurați‐vă împreună cu mine pentru că mi‐am găsit oaia cea pierdută.

7. Vă spun că astfel va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, mai mult decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care n‐au trebuință de pocăință.

8. Sau care femeie având zece drahme, dacă va pierde o singură drahmă, nu aprinde oare o candelă și mătură casa și caută cu grijă până când o va găsi?

9. Și după ce a găsit‐o, cheamă pe prietenele și vecinele sale, zicând: Bucurați‐vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe care am pierdut‐o.

10. Astfel, vă spun, se face bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.

11. Și a zis: Un om oarecare avea doi fii.

12. Și cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: Tată, dă‐mi partea de avuție ce mi se cade. Și el le‐a împărțit averea sa.

13. Și nu după multe zile, fiul mai tânăr a strâns toate și s‐a dus într‐o țară depărtată și acolo și‐a risipit avuția, trăind destrămat.

14. Iar după ce a cheltuit toate, s‐a făcut o foamete mare prin țara aceea și el a început să fie în lipsă.

15. Și s‐a dus și s‐a lipit de unul din cetățenii țării aceleia și el l‐a trimis la ogoarele sale să pască porcii.

16. Și dorea să‐și umple pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii și nimeni nu i le da.

17. Dar când și‐a venit în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu au prisos de pâine iar eu pier aici de foame!

18. Mă voi scula și voi merge la tatăl meu și‐i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta.

19. Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău: fă‐mă ca pe unul din argații tăi.

20. Și s‐a sculat și a venit la tatăl său. Și când era el încă departe, l‐a văzut tatăl său și i s‐a făcut milă și a alergat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat mult.

21. Și fiul i‐a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta: nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău.

22. Și tatăl a zis către robii săi: Aduceți repede veșmântul lung, cel dintâi, și îmbrăcați‐l cu el și puneți‐i un inel în mână și încălțăminte în picioare.

23. Și aduceți vițelul cel îngrășat și înjunghiați‐l, și să mâncăm și să ne veselim:

24. pentru că acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și s‐a aflat. Și au început să se veselească.

25. Iar fiul său mai mare era la câmp; și când a venit, s‐a apropiat de casă și a auzit muzică și jocuri.

26. Și a chemat la sine pe una din slugi și a întrebat ce să fie acestea.

27. Și el i‐a zis: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‐a primit sănătos și bine.

28. Dar el s‐a mâniat și nu voia să intre; și tatăl său a ieșit și‐l ruga.

29. Iar el a răspuns și a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți robesc și niciodată n‐am călcat o poruncă a ta: și totuși mie niciodată nu mi‐ai dat un iezișor ca să mă veselesc cu prietenii mei.

30. Iar când a venit acest fiu al tău care ți‐a mâncat averea cu curvele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat.

31. Și el i‐a zis: Copile, tu întotdeauna ești cu mine și toate ale mele sunt ale tale.

32. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că fratele tău acesta era mort și a înviat, era pierdut și s‐a aflat.