Luca 17 BIV2014

1. Odată, aste vorbe-a spus, Către-ai Săi ucenici, Iisus: „Vă spun, ca să aveți știință, Precum că e cu neputință, Prilejul de păcătuire, Ca să nu vină. S-aveți știre, Că vai va fi de-acela care, Pentru prilej, este cărare.

2. Pentru acel, prin care vine Acest prilej, este mai bine, Un bolovan a-i fi legat, De gât, și-n mare, aruncat.

3. La voi înșivă, să luați Seama și-atent să vă purtați! Când al tău frate a greșit Și-n contră-ți a păcătuit, Du-te de-l mustră, după care – De-i pare rău – îi dă iertare.

4. De șapte ori, de a greșit, În contră-ți, și de a venit – De șapte ori – cerând iertare, Iartă-l și-arată-i îndurare!”

5. Apostolii și-au spus dorința: „Doamne, mărește-ne credința!”

6. El zise: „De aveți credință, Orice vă este cu putință. Chiar când credința vă e doar, Cât un grăunte de muștar, Iar ăstui dud, „Du-te”– i-ați spune – „În mare!”, el vi s-ar supune.”

7. „Cine-i acela, dintre voi, Cari dacă are-un rob, la oi, Sau de lucrează la arat, Îi zice, când s-a înturnat, Din câmp: „Vino și intră-n casă Și-așează-te apoi, la masă”?

8. Nu, mai degrabă, îi va spune „Grăbește-te și masa-mi pune, Te-ncinge, ca să mă slujești Pentru că, slugă, tu îmi ești, Iar după ce mănânc și beau, Și ție, voie, am să-ți dau, Ca să te-așezi și tu, la masă”?

9. Față de robul său, din casă, Va fi el, oare-ndatorat, Pentru că robul a lucrat Așa precum i-a poruncit? Nu cred, căci nu e potrivit.

10. La fel, să vă purtați și voi: Faceți ce vi s-a spus, și-apoi, Să spuneți: „Noi nu suntem vrednici, Ci suntem niște robi netrebnici, Care – ca simpli slujitori – Făcut-am, ce am fost datori”.

11. Către Ierusalim, mergea Iisus, iar drumul Său trecea, Prin al Samariei ținut Și-al Galileei. L-au văzut –

12. Când, tocmai intra într-un sat – Zece leproși. Cu toți au stat, La depărtare, de Iisus

13. Și, ridicând glasul, au spus: „Iisuse, milă ai, de noi!”

14. El i-a privit și-a zis apoi: „Degrabă dar, duceți-vă! La preoți, arătați-vă!” Pe când, la drum, ei au pornit, De lepră, s-au și curățit.

15. Unul din ei, când a văzut Minunea care s-a făcut – Căci boala i s-a vindecat – S-a-ntors din drum și-a lăudat Pe Dumnezeu, cu voce tare.

16. La ale lui Iisus picioare, S-a aruncat și-a mulțumit, Că Domnul l-a tămăduit. Samaritean era acel Lepros, care s-a-ntors, la El.

17. Iisus, cuvântul, a luat: „Oare, cei ce s-au curățat, Nu-s zece? Atunci, vă zic vouă: Unde sunt, oare, ceilalți nouă?

18. Din cei ce s-au tămăduit, Acest străin doar, s-a găsit Să se întoarcă – Mă-ntreb Eu – Slavă să-I dea, lui Dumnezeu?”

19. Apoi, i-a zis, celui venit: „Credința ta te-a mântuit!”

20. Mulți Farisei, atunci, s-au dus Și-L întrebară, pe Iisus, Când oare, va avea să vie A Domnului Împărăție. Iată ce le răspunse El: „Nu va veni, în așa fel, Împărăția Domnului, Încât, privirea omului, Să o izbească. Despre Ea,

21. Nimeni, nicicând, nu va putea Să zică: „Iat-o, e aici!” De-asemeni, nu va zice nici, „Uite-o, acolo e!” Căci iată, E, înlăuntrul vost’, aflată!”

22. Apoi, spre ucenici, Iisus Și-a-ntors privirile și-a spus: „Veni-vor vremi, când o să vreți, O zi, ca asta, să vedeți, Din cele ce-au fost ale Lui – Ale Fiului omului – Însă, atunci, nu veți putea, Astfel de zile, a vedea.

23. Atunci, mulți oameni, o minciună, Au să încerce să vă spună: „Iată-L, aici este aflat!” „Uite-L, acolo-i așezat!” – Vor spune ei. Nu-i ascultați, Pe-acei oameni, și nu-i urmați!

24. Căci, precum fulgerul brăzdează, Cerul întreg, și-l luminează Până la marginile lui, La fel, și Fiul omului, Asemeni lui are să fie, Atuncea când are să vie.

25. Dar, mai ‘nainte să sosească, El are ca să pătimească Multe, și fi-va lepădat, De acest neam. Ce s-a-ntâmplat,

26. Când trăia Noe-n vremea lui, Și-acum – când Fiului omului E-aici – la fel are să fie.

27. Mai înainte ca să vie Potopul, toți mâncau și beau, Se măritau și se-nsurau, Până-n corabie-a intrat Noe. Dar, nimeni n-a băgat, De seamă, și-astfel, a venit Potopul, ce i-a înghițit, Pe oamenii de peste tot.

28. Ce s-a-ntâmplat când trăia Lot – Când oamenii mâncau și beau, Vindeau, sădeau, case zideau – Se va-ntâmpla, aidoma.

29. Când Lot ieși din Sodoma, Foc și pucioasă au venit, Din ceruri, și toți au pierit.

30. Asemenea, are să fie Și-atunci, când Fiul va să vie.

31. Cei, care-n acea zi, fi-vor Pe-acoperișul caselor, Să nu coboare ca să-și ia Vase, din casă, ci să stea Acolo, unde-au fost surprinși. În câmp, cei care au fost prinși, Să nu se-ntoarcă înapoi.

32. Aminte, să v-aduceți voi, De a lui Lot nevastă. Cel

33. Ce va căta, prin orice fel, Ca viața să își ocrotească, O pierde; dar o s-o găsească Cel ce-a pierdut-o. Va veni

34. Noaptea, când se vor pomeni Doi inși, care-s aflați în pat, Că unul doar, va fi luat, Rămânând unul dintre ei.

35. La moară, din două femei Cari macină, una-i luată, În timp ce alta e lăsată.

36. Din doi bărbați ce s-au aflat La câmp, doar unul e luat.”

37. Atuncea, ucenici-au spus: „Dar Doamne, unde?”, iar Iisus Răspunse: „Unde o să fie Trupul, și vulturi-au să vie.”