Luca 2 BIV2014

1. În vremea ‘ceea, a ieșit Un ordin, ce a stabilit Ca toată lumea să se-nscrie, Deci, un recensământ să fie. Cezar August fusese cel Ce hotărâse-n acest fel.

2. Primul înscris, pentru popor, A fost ținut, când dregător – Peste întinsa Siria – Era Quirinius. Se ducea

3. Întreaga lume să se-nscrie – Adică, după seminție, Îi venea rândul omului Să urce, în cetatea lui.

4. Din Nazaret, din Galileea, Spre Betleemul din Iudeea, Plecă și Iosif, să se-nscrie, Pentru că – după seminție – Era din a lui David casă.

5. Cu el, porni la drum, voioasă, Maria – logodnica lui – Deși-mplinirea timpului Când trebuia să zămislească, Urma-ncurând ca să sosească.

6. La Betleem, i s-a-mplinit

7. Vremea și-astfel, a zămislit Pe Fiul ei, întâi născut. Pentru că loc, nu au avut, În casele de poposire, Acel care, întreaga fire, Venise să o mântuiască – Prin jertfa Sa dumnezeiască – În scutece fost-a-nfășat Și într-o iesle-apoi, culcat.

8. Niște păstori, pe câmp, erau, Căci noaptea, turmele-și păzeau, Făcând de strajă, ne-ncetat.

9. Când îngerul s-a-nfățișat – Trimis din cer – păstorilor, A strălucit, în jurul lor, Lumina slavei Domnului. Păstorii, la vederea lui, De moarte, s-au înspăimântat,

10. Dar îngerul a cuvântat: „Fiți fără teamă, căci sosesc, La voi, ca să vă-mpărtășesc O veste bună, ce-o să fie Prilej de mare bucurie, Pentru noroadele-ntristate!

11. Astăzi, la David, în cetate, Un mare fapt s-a petrecut: Mântuitorul S-a născut! El este Domnul! E Hristos! A coborât – din ceruri – jos, Să se-ntrupeze pe pământ! Iată de ce, aici, eu sânt!

12. Spre a-L cunoaște, un semn vreau, Vouă, acuma, să vă dau: Un Prunc, găsi-veți, înfășat, În scutece-n iesle culcat.”

13. Îngeru-n urmă și-a unit Glasul, cu oastea ce-a venit Din cer, slăvind pe Dumnezeu:

14. „Slăvit fie Domnul, mereu, În locuri ce prea-nalte sânt! Pacea coboare pe pământ, Peste întreg cuprinsul lui, Între oamenii Domnului!”

15. După ce îngerii s-au dus, Păstorii, între ei, și-au spus: „Haidem, cu toți, la Betleem, Acum, degrabă, să vedem Tot ceea ce ne-a fost făcut, De către înger, cunoscut!”

16. La drum, îndată, au pornit Și, precum îngeru-a vorbit, Găsiră Pruncul, așezat În iesle. El era vegheat De Iosif și de mama Lui.

17. La căpătâiul Pruncului, Păstorii au istorisit Cum și de unde au venit.

18. Toți cei care au ascultat Vorbele lor, s-au minunat.

19. În liniște, Maria sta Și-n inimă doar, cugeta, La toate câte-a auzit.

20. Păstori-apoi au revenit La turma lor, slăvind mereu Și lăudând pe Dumnezeu, Pentru-nștiințarea ce-o primiră Și pentru faptul că găsiră Totul, așa cum le vestise Îngerul, care le vorbise.

21. După opt zile, s-a-mplinit Timpul, prin Lege sorocit, Când împrejur este tăiat Noul născut, care-i băiat. Părinții – Pruncului – i-au pus, În acea zi, nume, Iisus, Așa precum le-a fost vestit – ‘Nainte de-a fi zămislit În pântecele mamei Lui – De un înger al Domnului.

22. Când toate zilele s-au dus – Precum, în Lege, Moise-a spus, Despre-acel timp de curățit – La drum, părinții au pornit, Către Ierusalim. Au dus, Pruncul, la Templu, și L-au pus, În fața Domnului, să stea,

23. Așa cum Legea le cerea: „Oricare-ntâi născut – băiat – Domnului fi-va închinat.”

24. Au căutat doi turturei, Sau chiar doi pui de porumbei, Pe care-apoi, să îi jertfească Și, astfel, Legea, să-mplinească.

25. Ierusalimul găzduia, Un om curat, ce se vădea De Duhul Sfânt călăuzit Și Simeon era numit. De multă vreme-aștepta el, O mângâiere-n Israel.

26. Duhul Cel Sfânt îi spuse-n gând Că n-o să moară, până când Are să-L vadă pe Hristos.

27. Mânat de Duh, porni pe jos – Încet – spre poarta Templului. Pătrunse în clădirea lui, Tocmai atunci când au sosit – Voind a fi îndeplinit Tot ce prin Lege li s-a spus – Iosif, Maria și Iisus. Când i-a zărit el, pe cei trei, În grabă, s-a-ndreptat spre ei

28. Și Pruncu-n brațe, L-a luat. Pe Domnu-a binecuvântat,

29. Zicând: „După cuvântul Tău, Sloboade, Doamne, robul Tău,

30. Căci ochi-mi văd, cu mulțumire, Stăpâne, a Ta mântuire,

31. Ce-ai pregătit-o tuturor –

32. Lumină a Neamurilor Și slavă a lui Israel.”

33. Auzind ce-a spus despre El, Tatăl – și mama Pruncului – S-au minunat, de vorba lui.

34. Apoi, i-a binecuvântat, Iar Simeon s-a îndreptat Către Maria și i-a spus: „Fiul pe care L-ai adus, Spre prăbușirea unora Și ridicarea altora, Are să fie-n Israel. Un semn, urmează, a fi El, Ce va stârni împotrivire.

35. Iată, îți dau acum de știre, Că sufletu-ți va fi străpuns De-o sabie, gândul ascuns – În inima multor, dosit – Fiind astfel descoperit.”

36. O prorociță se găsea, Acolo; Ana se numea, Fiind a lui Fanuel fată – Așer, de neam. Înaintată Era, în vârstă. A trăit – După ce s-a căsătorit – Doar șapte ani cu-al ei bărbat.

37. Din nou, nu s-a mai măritat După ce soțul i-a murit, Ci, singură, a viețuit. Ani, optzeci’patru, număra Și-n Templu, ne-ncetat, era; Cu post și rugăciuni, mereu, Ea Îi slujea lui Dumnezeu.

38. Tocmai în ceasul când Iisus Era în Templu, ea s-a dus, Acolo, iar când a intrat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și-apoi, celor prezenți, le-a spus Tot ce știa, despre Iisus.

39. După ce fost-a împlinit Tot ce prin Lege-a poruncit Domnul, Iosif și cu Maria, Abia strunindu-și bucuria, Au părăsit Templul și-apoi, Luat-au drumul înapoi, Grăbindu-se către Iudeea, Spre Nazaret, în Galileea.

40. Pruncul Iisus, mereu, creștea Și, în puteri, se întărea. De-nțelepciune era plin, Pentru că harul cel divin Al Domnului, L-a însoțit, De el, fiind – mereu – umbrit.

41. Când Paștele se-apropiau, Către Ierusalim, porneau Părinții pruncului Iisus, În fiecare an. S-au dus –

42. Precum datina le-a cerut – Și-atunci, când primul lor născut, Doar doișpe ani a împlinit.

43. Când sărbătoarea s-a sfârșit, După ce praznicul cel mare, De Paști, se stinse, fiecare Porni către al său ținut. Iisus, de-ai lui, S-a fost pierdut Și, în cetate-a revenit.

44. Părinții nu s-au sinchisit Văzând că nu e lângă ei Copilul, crezându-L cu cei Care, la drum, îi însoțeau, Căci multe rude, ei aveau. S-au dus dar, de L-au căutat, Cale de-o zi. Nu L-au aflat,

45. Printre cei cari îi însoțiră Și, spre Ierusalim, porniră

46. Din nou. Cetate-au scotocit, Trei zile-n șir. Când L-au zărit, Copilu-n Templu se găsea Și-n jur, învățători, avea. Atent, în mijlocul lor, sta Și vorba, El le-o asculta. Apoi, le-a pus la fiecare, Din cei prezenți, câte-o-ntrebare.

47. Toți s-au mirat, ce-nțelepciune, Putea, Acel băiat s-adune.

48. Găsindu-L dar, părinții Lui, Uimiți, I-au zis, Copilului: „Ne spune, de ce Te-ai purtat, Așa, cu noi? Te-am căutat Trei zile-n șir, fără-ncetare, Și-am fost cuprinși de-ngrijorare!”

49. El le-a răspuns: „Nu știți că Eu, Trebuie-n casă, la al Meu Tată, să fiu? Ce-ați alergat? Oare, de ce, M-ați căutat?!”

50. N-au înțeles ei, ce le-a spus;

51. Copilu-apoi le-a fost supus, Și-n Nazaret, au revenit. Maria, însă, și-a-nsușit Cuvintele, ce El le-a zis, Și-n inimă, ea le-a închis.

52. Iisus creștea-n învățătură, Înțelepciune și statură, Plăcut fiind, de toți, mereu – De oameni și de Dumnezeu.