Luca 2 NTR
1. În zilele acelea, a ieșit un decret de la Cezar Augustus să se înscrie toată lumea.
2. Acest recensământ s-a făcut pentru prima oară în timp ce în Siria era guvernator Quirinius.
3. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
4. Iosif s-a dus și el din Galileea, din cetatea Nazaret, înspre Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din Casa și din familia lui David,
5. ca să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6. În timp ce se aflau acolo, s-a împlinit vremea ca ea să nască.
Vestea bună adusă păstorilor7. Și L-a născut pe Fiul ei cel întâi născut. Ea L-a înfășat și L-a așezat într-o iesle, pentru că în han nu era loc pentru ei.
8. În regiunea aceea erau niște păstori care locuiau pe câmp și stăteau de pază noaptea lângă turma lor.
9. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului a strălucit de jur împrejurul lor. Ei s-au speriat foarte tare.
10. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul:
11. astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul!
12. Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copilaș, înfășat și culcat într-o iesle“.
13. Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulțime din armata cerească, lăudându-L pe Dumnezeu și zicând:
14. „Glorie lui Dumnezeu în înălțimi și pace pe pământ, între oamenii plăcuți Lui“.
15. După ce îngerii au plecat de la ei în Ceruri, păstorii și-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem și să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“.
16. S-au dus repede și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și pe Copilaș culcat în iesle.
17. Când L-au văzut, le-au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre Copilul Acesta.
18. Toți cei care i-au auzit, au rămas uimiți de ceea ce le-au spus păstorii.
19. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, cugetând la ele în inima ei.
20. Apoi păstorii s-au întors, glorificându-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit și le-au văzut și care erau întocmai cum li se spusese.
Isus este prezentat la Templu21. Când a venit ziua a opta, în care Copilașul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume rostit de înger înainte ca El să fi fost conceput în pântec.
22. Și când s-au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s-au dus cu El la Ierusalim ca să-L înfățișeze înaintea Domnului –
23. așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“ –
24. și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel“.
25. Și iată că în Ierusalim era un om care se numea Simeon. Acest om era drept și evlavios. El aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el.
26. Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va vedea moartea înainte de a-L vedea pe Cristosul Domnului.
27. Călăuzit de Duhul, el a venit în Templu. Când părinții L-au adus înăuntru pe Copilul Isus, ca să împlinească cu privire la El obiceiul Legii,
28. Simeon L-a luat în brațe, L-a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29. „Acum, Stăpâne, Tu îl lași pe slujitorul Tău să plece în pace, potrivit cuvântului Tău,
30. căci ochii mei au văzut mântuirea Ta,
31. pe care ai pregătit-o în prezența tuturor popoarelor,
32. o lumină ca revelație pentru națiuni și o glorie pentru poporul Tău Israel!“.
33. Tatăl și mama lui Isus erau uimiți de ceea ce se spunea despre El.
34. Simeon i-a binecuvântat și i-a zis Mariei, mama lui Isus: „Iată, Acesta este destinat să fie motivul căderii și al ridicării multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire,
35. astfel încât să fie descoperite gândurile din multe inimi. Și o sabie va străpunge chiar sufletul tău!“.
36. Mai era acolo și o profetesă, pe nume Ana, fata lui Fanuel, din seminția lui Așer. Aceasta era foarte înaintată în vârstă. Ea trăise împreună cu soțul ei timp de șapte ani după fecioria ei,
37. apoi, ca văduvă, ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu se îndepărta de la Templu, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni.
38. A venit acolo chiar în ceasul acela și a început să-I mulțumească lui Dumnezeu și să le vorbească despre El tuturor celor ce așteptau răscumpărarea Ierusalimului.
39. După ce au împlinit toate lucrurile poruncite în Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
Isus în Templu la vârsta de doisprezece ani40. Și Copilul creștea, Se întărea și era plin de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era peste El.
41. În fiecare an, părinții Lui se duceau la Ierusalim la Sărbătoarea Paștelui.
42. Când a ajuns El la vârsta de doisprezece ani, s-au dus la sărbătoare, potrivit obiceiului.
43. După ce au trecut zilele de sărbătoare, la întoarcere, Copilul Isus a rămas în urmă, în Ierusalim. Părinții Lui n-au știut lucrul acesta.
44. Ei au crezut că Se află în caravană și au mers așa cale de o zi. Dar, când L-au căutat printre rude și cunoștințe
45. și nu L-au găsit, s-au întors la Ierusalim să-L caute.
46. După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări.
47. Toți cei care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui.
48. Când L-au văzut, părinții Lui au rămas înmărmuriți. Mama Lui I-a zis: ‒ Copile, de ce Te-ai purtat cu noi astfel? Iată că tatăl Tău și cu mine Te-am căutat cu îngrijorare.
49. El le-a răspuns: ‒ De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?
50. Ei însă n-au înțeles cuvintele pe care li le-a spus.
51. Apoi a plecat împreună cu ei, a venit în Nazaret și le era supus. Mama Lui păstra toate aceste lucruri în inima ei.
52. Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.