Luca 21 BIV2014

1. Chiar lângă visterie, sta Iisus, cu-ai Săi, și se uita La cei bogați, care veneau Și, daruri, în ea, aruncau.

2. O văduvă veni și ea Și tot puținul ce-l avea, Doi bani – întreaga-i avuție – Îi aruncă, în visterie.

3. Văzând-o ce-a făcut, Iisus, Discipolilor Săi, le-a spus: „Iată, vă spun adevărat, Că astă văduvă a dat, Mai mult, decât au dat toți cei Care-au venit ‘naintea ei;

4. Căci ei, doar din prisos, au dat, În timp ce ea a aruncat, Tot ce avea, în visterie – Deși se zbate-n sărăcie – Iar banul pe care-l avea, Ca să trăiască-i trebuia.”

5. Unii, din cei ce se aflau Acolo – de Templu – vorbeau, Cât de frumos e-mpodobit, Cu pietre, și cum a primit Daruri. Când auzi Iisus, Vorbele lor, S-a-ntors și-a spus:

6. „Curând, o vreme o să vie, În care nu o să rămâie Piatră pe piatră, așezată Aici, fără a fi surpată.”

7. Atunci, mulți – ce L-au ascultat – Nedumeriți, au întrebat: „Când, oare, au să se-mplinească Toate? Ce semn o să vestească, Ceea ce Tu, acum, ne-ai spus?”

8. „Luați seama!” – zise Iisus – „Să nu vă pomeniți, cumva, Că vă înșeală cineva! Mulți vor veni-n Numele Meu, Spunându-vă: „Hristos sunt Eu!” „Timpu-i aproape!” Nu-i credeți, Iar după ei, să nu mergeți!

9. Când, de războaie, vești, găsiți, Când, de răscoale, auziți, Nu vă speriați, căci împlinite Vor trebui cele-auzite. Dar orice se va fi-ntâmplat, Sfârșitul nu va fi îndat’.

10. Un neam va fi împotriva Altui, și ridicase-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie

11. Cutremure, pe-alocurea. Va bântui și foametea, Iar arătări îngrozitoare Împrăștia-vor spaimă mare. Mari semne-n ceruri au să fie,

12. Dar, mai ‘nainte ca să vie Timpul când o să se-mplinească Ce-am spus, o să vă prigonească Toți oamenii. Duși veți fi voi, În sinagogi, iar – mai apoi – În temniță-ți fi aruncați; Pe urmă, veți fi-nfățișați ‘Naintea dregătorilor, Precum și-a împăraților, Fără ca să aveți vreo vină, Ci numai din a Mea pricină.

13. Pe voi, acestea au să vie, Ca să slujiți de mărturie.

14. Un lucru, țineți bine minte: Nu vă gândiți, mai dinainte, La ce răspunsuri o să dați,

15. Pentru că o să căpătați O gură și-o înțelepciune, În contra căror, a se pune, Dușmanii voști’ nu vor putea.

16. Nu vă mirați, când veți vedea Că-n mâna lor, o să fiți dați, De rude, de părinți, de frați Și de prieteni. Mai apoi, Uciși vor fi mulți dintre voi.

17. Doar din a Numelui Meu vină, Urâți veți fi, făr’ vreo pricină.

18. Dar nici un fir de păr, măcar, N-aveți a pierde. Așadar,

19. Dacă răbdare arătați, Voi, sufletul, vi-l câștigați.”

20. „Vouă vă spun: atuncea când, Oști, veți vedea, înconjurând Ierusalimul, s-aveți știre, Că a venit a lui pieire.

21. Când o să vină vremea ‘ceea, Să fugă-n munți cei din Iudeea; Cei ce-n Ierusalim fi-vor, Să fugă! Cei, ce pe ogor, Vor fi, să nu mai intre-n el,

22. Căci fi-vor zile de măcel, De răzbunare, iar ce-i scris – Ceea ce prin Scripturi s-a zis – Se va-mplini atunci. De toate

23. Femeile însărcinate, Vai, o să fie! Vai, de-acele Care-alăptează! Vai, de ele! Atunci, va fi o strâmtorare, Încât, asemeni ei – de mare – N-a fost nicicând. Mare mânie, Peste-acest neam, are să vie.

24. Din ‘ăst norod, mulți dintre ei, Sub ascuțișul sabiei, Cădea-vor; mulți vor fi luați Ca robi și-apoi, împrăștiați În neamurile câte sânt Aflate pe acest pământ; Cât de Ierusalim? Călcat Va fi de neamuri, ne-ncetat, Până când fi-va împlinită Vremea, pentru străini, menită.

25. Mari semne-n lună și în soare Și-n stele fi-vor. Strâmtoare, Jos, pe pământ, are să fie, Iar neamurile n-au să știe Ce să mai facă, ascultând Mare și valuri, crunt urlând.

26. Mulți oameni își vor da suflarea, De groază, stând în așteptarea Acelor lucruri ce-au să vie, Peste pământ, căci au să fie – După toate cele-ntâmplate – A cerului puteri, mișcate.

27. Atunci, are să se-mplinească Timpul, și are să-L zărească Lumea, pe Fiul omului, Venind pe norii cerului, Încununat de slava-I mare Și de puterea ce o are.

28. Când, ce v-am făcut cunoscut, Vedea-veți că a început A se-mplini, vă ridicați, Sus, capetele! Vă uitați Spre cer, căci, în curând, cu Mine, A voatră izbăvire vine!”

29. Apoi, o pildă le-a mai spus, Discipolilor Săi, Iisus: „Priviți smochinul, și-nvățați, Iar de la pomi, pildă luați!

30. Văzându-i că au înverzit, Veți ști cu toții, negreșit, Că vara s-a apropiat.

31. La fel, când se vor fi-ntâmplat Toate câte vi le-am spus Eu, Să știți că, a lui Dumnezeu Împărăție-atunci, sosește, Că lângă voi, ea se găsește.

32. Adevărat vă spun Eu: iacă, Neamul acesta n-o să treacă, Până când tot ce v-am vestit, Nu va să fie împlinit!

33. Va trece cerul și pământul, Dar nu va trece-n veci cuvântul Care a fost rostit de Mine! – Al Meu cuvânt, veșnic, rămâne!

34. La voi înșivă să vegheați Și, ne-ncetat, seama luați, Să țineți inimile treze, Să nu vi se îngreuneze De mult prea multă îmbuibare, De băutură și mâncare, De grijile vieții aceste, Ca nu cumva, fără de veste, Să vină acea zi apoi, Să năvălească peste voi.

35. Când timpul se va împlini, Ziua aceea va veni, Prinzând fața pământului Și pe locuitorii lui, Precum un laț. De-aceea, Eu

36. Vă-ndemn ca să vegheați mereu! Rugați-vă să căpătați Putere, ca să fiți scăpați De toate lucrurile care Au să se-ntâmple, și-n picioare – Când vine Fiul omului – Să stați apoi, în fața Lui!”

37. În fiecare zi, ședea Iisus, în Templu, și dădea Învățătură, gloatelor. În Muntele Măslinilor, Apoi, spre seară, se ducea, Și-acolo, noaptea-Și petrecea.

38. Din munte, se-ntorcea în zori, Când, foarte mulți ascultători Veneau, la ușa Templului, Ca să asculte, vorba Lui.