Luca 22 BIV2014

1. Când praznicul Azimilor – Numit și cel al Paștelor –

2. Se-apropia, preoții mari, Precum și ai lor cărturari, Cătau un mijloc – oarecare – Ca pe Iisus, să Îl omoare; Pe față, nu Îl atacau, Căci, de noroade, se temeau.

3. Satan a hotărât să plece, La unul din cei doisprezece – La cel care iubea mult banul – La Iuda, zis Iscarioteanul.

4. La preoții cei mari, s-a dus Iuda, să-L vândă, pe Iisus. Cu ei, în taină, s-a-nțeles Și, împreună, au ales – Cu căpitanul străjilor – În ce fel, pe Învățător, Să-L vândă. Ei l-au ascultat

5. Și, foarte mult, s-au bucurat; Au hotărât ca bani să-i dea, Pentru ceea ce plănuia.

6. După ce le-a făgăduit, Că pe-a lor mână, negreșit, Are să-L deie pe Iisus, Iuda, din Templu-apoi, s-a dus, Cătând, de-atunci, necontenit, Prilejul cel mai potrivit, Să-L poată da pe-nvățător – Cum a promis – pe mâna lor, Fără ca gloatele să știe, Căci se temeau, de-a lor furie.

7. Veni și praznicul cel mare – Cel al Azimilor – în care, Trebuiau Paștele jertfite.

8. În acea zi, Iisus trimite, Pe Petru și Ioan, zicând: „Acum, sosit-a vremea, când, Va trebui să ne-așezăm Și, Paștele, să le mâncăm. Să pregătiți totul și-apoi, Când isprăviți, venim și noi.”

9. „Ne spune Doamne, ca să știm, Unde dorești să pregătim?” – Ei, pe Iisus, L-au întrebat.

10. „Când, în cetate-ți fi intrat” – Zise Iisus – „o să-ntâlniți Un om, cu un ulcior. Să știți, Că trebuie să îl urmați; Când intră-n casă, să intrați Și voi, îndată-n urma lui,

11. Și spuneți-i stăpânului Acelei case: „Ne-a trimis Învățătorul și a zis: „Unde-i odaia, pregătită – Care-i, de oaspeți, folosită – Căci vin cu ucenicii Mei, Să mănânc Paștele, cu ei?”

12. Atuncea, o odaie mare, O să v-arete el, în care – Voi – Paștele, le pregătiți.”

13. Ei au pornit apoi, grăbiți, Găsind totul precum Iisus – ‘Nainte de-a pleca – le-a spus, Și – Paștele – le-au pregătit.

14. Atunci, când timpul a sosit, Iisus a hotărât să plece, Cu-apostolii cei doisprezece, În sat. În casă, au intrat, Iar după ce s-au așezat,

15. La masă, Domnul le-a vorbit: „Eu, acest Paște, am dorit – ‘Nainte de patima Mea – Să îl mănânc, cu voi. Aș vrea

16. Să știți că de acum, nicicând, Nu voi mânca Paști, până când, Acestea se vor împlini, În ziua-n care va veni Împărăția Domnului.”

17. Apoi, cupa, din fața Lui, A ridicat, a mulțumit Lui Dumnezeu, și le-a vorbit: „Luați paharul, iar apoi, Beți, împărțindu-l, între voi,

18. Fiindcă, de acuma, Eu, Numai în cer, la Dumnezeu, Am să mai beau, rodul din vie – Doar în a Lui Împărăție.”

19. Pe-o pâine, mâinile, Și-a pus Și, mulțumire, a adus, Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse Și, ucenicilor, o-ntinse, Zicând: „Acesta-i trupul Meu, Și, pentru voi, se dă. Mereu, Acest lucru, să-l săvârșiți, Ca astfel, să Mă pomeniți.”

20. Când au sfârșit ei, de mâncat, Iisus, paharul, a luat, Iar după ce l-a dăruit Discipolilor, le-a vorbit: „Paharu-acesta, pe pământ, Înseamnă un nou legământ, Ce-n al Meu sânge s-a-ntrupat, Căci pentru voi, este vărsat.”

21. „Dar iată că-n această casă – Cu Mine-aici – șade, la masă, Chiar vânzătorul. Negreșit,

22. Că după cum e rânduit, Se duce Fiul omului, Dar vai de vânzătorul Lui!”

23. Toți ucenicii s-au speriat Și, între ei, s-au întrebat, Cine-o să fie vânzător, Pentru al lor Învățător.

24. Între apostoli, s-a iscat O ceartă, căci nu au aflat – După ce mult vorbiră – care, Din rândul lor, e cel mai mare.

25. Atuncea, i-a chemat Iisus, La El să vină, și le-a spus: „Ai neamurilor domnitori, Numiți sunt, „binefăcători”. La voi – așa – nu vreau să nu fie.

26. Cel mare trebuie să știe A fi asemeni celui mic! Din această pricină, vă zic: Acela care cârmuiește, Fie precum cel ce slujește.

27. Voi, cine credeți, că-i mai mare: Cel ce-i la masă, sau cel care Slujește-acolo-n acea casă? Nu-i mare cel ce stă la masă? La fel sunt Eu, căci Mă găsesc, Cu voi, aici, să vă slujesc.

28. Dar voi sunteți aceia care, Cu Mine, stați, în încercare.

29. Tocmai de-aceea, Eu voiesc, Ca vouă, să vă pregătesc, A Domnului Împărăție, Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie.

30. Atunci, veți bea și-o să mâncați, La masa Mea, când judecați – Șezând pe jilțuri de domnie – Pe fiecare seminție, Din cele douășpe’, cari sânt În Israel, pe-acest pământ.”

31. Domnul, lui Simon, i-a vorbit: „Iată, Satana a venit Și, să vă cearnă, v-a cerut, Ca și pe grâu. Când l-am văzut,

32. Eu, pentru tine, M-am rugat, Credința ce ai căpătat, Să nu se piardă, ci ‘napoi – Când vei veni la Domnu-apoi – Să poți ca să îi sprijinești, Pe frați și să îi întărești.”

33. Petru răspunse: „Doamne, eu, Cu Tine-oriunde, merg, mereu! Și-n temniță-am să Te urmez, Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”

34. Iisus i-a zis: „Adevărat Îți spun, că nu va fi cântat Cocoșul, iar tu, până-n zori, Ai să te lepezi, de trei ori, De Mine, tuturor spunând, Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”

35. Apoi, și celorlalți, le-a zis: „Atuncea, când Eu v-am trimis, Spunându-vă să nu luați Pungi, traistă, și să nu purtați Încălțăminte, va lipsit Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit

36. Să Îi răspundă. „Dar acum” – Continuă El – „când, la drum, O să porniți, să vă luați Pungă, și traistă să purtați. Acela cari, sabie, n-are, Să-și vândă haina, după care, O sabie, să-și târguiască;

37. Va trebui să se-mplinească, Cu Mine, ceea ce s-a zis – Tot ce-n Scripturi se află scris: „Fost-a-ntre cei fără de lege, Pus, ca un călcător de lege.” Iar ceea ce a fost vestit, Gata-i – acum – a fi-mplinit.”

38. „Doamne”– au zis ei, mai apoi – „Avem doar două săbii, noi!” I-a privit blând, atunci, Iisus: „Destul!” – atâta le-a mai spus.

39. Iisus, afară, a ieșit. De-ai Săi discipoli, însoțit, S-a îndreptat, încetișor, Spre Muntele Măslinilor.

40. Când au ajuns, în locu-acel, „Rugați-vă!” – le zise El – „Ca nu cumva, să vă treziți, Că ați putea fi ispitiți.”

41. Apoi, Iisus S-a-ndepărtat, Puțin, de ei, a-ngenunchiat Și a-nceput, în rugăciune, Aceste vorbe a le spune:

42. „Tată, de este cu putință, Acest pahar, de suferință, Îndepărtează-l, de la Mine! Dar nu vreau, voia Mea – știi bine! – Să se-mplinească, ci voiesc, Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!”

43. Atunci, un înger a venit, Din ceruri, și L-a întărit.

44. Un chin, de moarte, L-a cuprins; Sudoarea-I care s-a prelins, În picuri mari, s-a prefăcută De sânge, și-apoi a căzut, Peste pământ. S-a tulburat Și, mai fierbinte, S-a rugat.

45. Când termină, a revenit, La ucenici, dar i-a găsit Dormind – de întristări zdrobiți –

46. Și-i întrebă: „De ce dormiți? Haideți! Degrabă, vă sculați Și, ne-ncetat, să vă rugați, Pentru ca nu cumva să fiți, De vreo ispită, ispitiți!”

47. Domnul Iisus, încă, vorbea, Pe când Iuda se-apropia, De-o gloată mare, însoțit. Să Îl sărute, a voit,

48. Însă, Iisus l-a întrebat: „C-o sărutare, L-ai trădat, Iudo, pe Fiul omului?”

49. Atuncea, ucenicii Lui, Au bănuit ce gând aveau Iuda și cei ce-l însoțeau, Și-au zis: „Doamne, ne-mpotrivim?! Cu săbiile, să-i lovim?”

50. Iar unul s-a și repezit, Cu sabia, de l-a lovit, Pe robul marelui preot, Tăindu-i urechea, de tot.

51. Atunci, interveni Iisus: „Lăsați-i! Pân-aici!” A pus, Urechea omului, ‘napoi Și l-a-nsănătoșit. Apoi,

52. S-a adresat preoților Cei mari și cărturarilor, Precum și străjii Templului, Trimisă împotriva Lui: „În mare număr ați venit! Voi, după Mine, ați ieșit, Armați cu săbii și ciomege? Sunt, oare, călcător de lege?

53. În toate zilele, mergeam La Templu și, cu voi, ședeam; Dar nu ați pus mâna, pe Mine! Al vostru timp, acuma, vine. Al Meu, e gata. A rămas Al întunericului ceas.”

54. Cei ce-au pus mâna pe Iisus, Grăbiți, plecară de L-au dus În casa marelui preot. Fiind mulțime peste tot, Petru – ușor, neobservat – De la distanță, L-a urmat.

55. La preot, după ce-au ajuns, Iar gloata-n curte a pătruns, Mai mulți se strânseră-ntr-un loc Și au aprins, de-ndat’, un foc. Petru, și el, s-a strecurat, Între cei cari, la foc, au stat.

56. De-o slujnică, a fost văzut; Aceasta l-a recunoscut Și, intrigată, a venit, La el, de țintă, l-a privit. Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Și-acest om fost-a cu Iisus!”

57. Petru, însă, s-a lepădat, Zicând: „Nu este-adevărat! Nu Îl cunosc, pe omu-Acel!”

58. Când, mai târziu, veni la el Un altul, cari și el i-a spus „Tu ești din ceata lui Iisus”, Petru a zis: „Nu știu ce vrei! Nu-s dintre oamenii acei!”

59. La foc, Petru a mai rămas, În liniște, încă vreun ceas. Apoi, altcineva s-a dus, La el, și-aceleași vorbe-a spus: „Și acest om a fost cu El, Căci e Galileean și el!”

60. „Nu știu ce zici!”, Petru a spus, „Am zis că n-am fost, cu Iisus!” Dar, chiar atuncea, a cântat

61. Cocoșul. Domnul S-a uitat, La Petru, iar el și-a adus Aminte, de tot ce i s-a spus: „Petre, îți spun adevărat: Cocoșul nu va fi cântat, Iar tu – de Mine – de trei ori, Ai să te lepezi, până-n zori.”

62. Atunci, el a ieșit afar’ Și a-nceput a plânge-amar.

63. Iisus era batjocorit, De a Lui paznici, și lovit.

64. La ochi, c-o pânză, L-au legat, L-au pălmuit și-au întrebat: „Acum, ne spune, negreșit, Cine e cel ce Te-a lovit?”

65. Multe-mpotriva Lui rosteau – Multe batjocuri I-aruncau.

66. De ziuă, când s-a luminat, S-au adunat să țină sfat, În grabă, preoții cei mari, Precum și ai lor cărturari. Ei porunciră, ca Iisus, Să fie, în Sobor, adus.

67. „Dacă, Hristos, susții că ești, Acum să ne mărturisești!” – Au zis, către Iisus, apoi. „De spun, tot nu Mă credeți voi.

68. Dacă întreb, răspuns, nu-mi dați, Nici liber n-o să Mă lăsați.

69. De-acuma, Fiul omului Va sta la dreapta Domnului, Căci braț Îi este El, mereu, Puterilor lui Dumnezeu” – Zise Iisus. Toți au strigat,

70. Furioși, atunci, și-au întrebat: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu?!” „Da!”, le-a răspuns Iisus, „Sunt Eu!”

71. „Ce mărturie mai voim?!” – Strigară ei – „O auzim Cu toții, chiar din gura Lui! De alta, trebuință, nu-i!”