Luca 22 BVA
1. Se apropia timpul sărbătorii Azimelor, care se mai numea (implicit) și sărbătoarea Paștelor.
2. Liderii preoților și învățătorii legii (mozaice) discutau (între ei) despre o metodă (specială) prin care să Îl omoare pe Isus; pentru că le era frică de reacția mulțimilor de oameni.
3. Dar Satan a intrat în Iuda care se mai numea și „iscarioteanul”. El era unul dintre cei doisprezece (discipoli).
4. Iuda s-a dus la liderii preoților și la comandanții gărzii templului, ca să stabilească împreună cu ei cum să li-L predea pe Isus.
5. Ei s-au bucurat și au decis să îi ofere bani.
6. După ce le-a promis că li-L va preda, Iuda urmărea un moment favorabil în care acest lucru să se întâmple în absența mulțimilor de oameni.
7. În cadrul sărbătorii, a venit ziua când trebuia sacrificat mielul pascal.
8. Isus a zis lui Petru și lui Ioan: „Duceți-vă și pregătiți-ne masa pascală!”
9. Ei L-au întrebat: „Unde dorești să o pregătim?”
10. El le-a răspuns: „Când veți intra în oraș, veți întâlni un om ducând un ulcior cu apă. Mergeți după el; și în casa în care va intra,
11. să spuneți proprietarului ei: «Învățătorul te întreabă: ‘Unde este camera de oaspeți în care voi mânca Paștele cu discipolii Mei?’»
12. El vă va prezenta o cameră mare la etaj, aranjată (pentru noi). Acolo să faceți pregătirile (pentru Paște).”
13. Ei au plecat și au găsit totul exact cum le spusese Isus. Și au pregătit masa de Paște.
14. La momentul corespunzător, Isus S-a așezat la masă împreună cu cei doisprezece apostoli.
15. El le-a zis: „Am avut o mare dorință să mănânc aceste Paște împreună cu voi înainte de tot ce urmează să sufăr.
16. Să știți că de acum încolo, nu le voi mai mânca până când nu se va demonstra practic semnificația lor în Regatul lui Dumnezeu.”
17. Apoi a luat un pahar, I-a mulțumit lui Dumnezeu și a zis: „Luați-l și împărțiți conținutul lui între voi.
18. Să știți că de acum încolo nu voi mai bea (ce se produce) din fructul viei până va veni Regatul lui Dumnezeu.”
19. Apoi a luat pâine; și după ce I-a mulțumit lui Dumnezeu, a rupt-o și le-a dat-o, zicând: „Aceasta reprezintă corpul Meu care se sacrifică pentru voi. Să vă amintiți de Mine, făcând și voi același lucru (cu o pâine).”
20. Continuând, a luat paharul, li l-a dat și a zis: „Conținutul acestui pahar reprezintă sângele Meu care se varsă pentru voi, ratificând Noul Legământ.
21. Dar cel care Mă va trăda, întinde mâna împreună cu Mine la această masă.
22. Este o certitudine că Fiul Omului va muri; dar vai de acel om prin care va fi El trădat!”
23. Atunci (discipolii) au început să se întrebe unii pe alții, încercând să înțeleagă cine dintre ei ar putea fi acela.
24. Între apostoli a mai apărut și o controversă, în timp ce încercau să răspundă la întrebarea „Care dintre ei va fi considerat cel mai mare.”
25. Isus le-a zis: „Regii de pe pământ guvernează peste popoarele lor; și cei care își exercită (astfel) autoritatea față de oameni, primesc numele de «binefăcători».
26. În raporturile dintre voi, să nu copiați acest model. Ci acela considerat ca fiind cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; iar cel care conduce, să fie ca cel care slujește.
27. Cine este mai mare: acela care stă la masă, sau cel care slujește la masă? Oare nu acela care stă la masă? Și totuși, Eu am fost între voi ca Cel care slujește la masă.
28. Voi sunteți cei care ați rămas permanent cu Mine în toate momentele dificile prin care am trecut…
29. Acesta este motivul pentru care vă ofer autoritatea să guvernați în Regatul pe care Mi l-a pregătit Tatăl!
30. Acolo veți mânca, veți bea și veți sta pe douăsprezece tronuri ca să judecați pe urmașii celor doisprezece fii ai lui Israel.”
31. Isus a zis: „Simon, Simon, să știi că Satan a cerut (aprobarea) să vă «cearnă» ca atunci când se separă grâul de pleavă.
32. Dar Eu m-am rugat pentru tine, pentru ca să nu îți pierzi credința! Și după ce te vei întoarce, (va trebui) să îți încurajezi frații!”
33. Dar Petru I-a zis: „Doamne, sunt pregătit să merg cu Tine în închisoare și chiar la moarte!”
34. Isus i-a zis: „Petru, te asigur că astăzi, înainte să cânte cocoșul, te vei dezice de Mine de trei ori, susținând că nu Mă cunoști!”
35. Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă (cu bani), fără traistă (cu alimente) și fără încălțăminte (de schimb), v-a lipsit ceva?” Ei au răspuns: „Nu!”
36. Iar El le-a zis: „Acum, dimpotrivă: cine are vreo pungă (cu bani) sau traistă (cu alimente), să le ia! Iar cine nu are sabie, să își vândă haina și să își cumpere una!
37. Să știți că trebuie să se întâmple cu Mine exact cum este scris: «El a fost tratat ca un infractor.» Și acele lucruri prezise despre Mine, se vor întâmpla în scurt timp.”
38. Ei I-au zis: „Doamne, privește: avem aici două săbii!” Iar El le-a răspuns: „Este suficient!”
39. Conform obiceiului, după ce au ieșit, au mers împreună cu Isus la Muntele Măslinilor.
40. Când au ajuns acolo, Isus le-a zis: „Rugați-vă, ca să nu cădeți la probă.”
41. Apoi S-a depărtat de ei la distanța la care ajungea o piatră aruncată cu mâna. Acolo a îngenuncheat și a început să Se roage.
42. El zicea: „Tată, dacă ești de acord, depărtează acest «pahar» din fața Mea! Totuși, accept să se întâmple așa cum dorești Tu, nu cum vreau Eu!”
43. Atunci a apărut un înger din cer ca să Îl susțină.
44. Ajunsese într-o agonie ca cea premergătoare morții; și a început să Se roage cu o mai mare intensitate. Transpirația I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.
45. După ce S-a rugat, S-a ridicat și a venit la discipoli, pe care i-a găsit dormind, afectați de întristare.
46. Atunci le-a zis: „De ce dormiți? Ridicați-vă și rugați-vă ca să nu cădeți la examen!”
47. În timp ce încă vorbea, a venit o mare mulțime de oameni conduși spre El de Iuda care era unul dintre cei doisprezece (discipoli). El s-a apropiat de Isus ca să Îl sărute.
48. Iar Isus i-a zis: „Iuda, cu un (simplu) sărut Îl trădezi pe Fiul Omului?”
49. Cei care erau cu Isus, au înțeles ce urma să se întâmple; și au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
50. Iar unul dintre ei l-a atacat pe sclavul marelui preot și i-a tăiat urechea dreaptă.
51. Dar Isus i-a zis: „Lăsați-i! Suficient!” Apoi s-a atins de urechea acelui om și l-a vindecat.
52. Isus S-a adresat apoi liderilor preoților, comandanților gărzii templului și conducătorilor poporului care veniseră să Îl aresteze: „Ați plecat după Mine cu săbii și cu bâte – ca și cum aș fi un tâlhar!
53. Ați fi putut să Mă arestați în oricare dintre zilele când eram în curtea templului! Dar acesta este timpul vostru, când întunericul are autoritate.”
54. După ce L-au prins pe Isus, L-au dus în casa marelui preot. Petru mergea după El, urmându-L de la distanță.
55. Apoi a stat jos împreună cu cei care se încălzeau la un foc făcut în mijlocul curții.
56. Una dintre femeile care slujeau acolo, a privit fix spre el și a zis: „Și acest om era cu El!”
57. Dar Petru s-a dezis și a spus: „Femeie, nu Îl cunosc!”
58. După puțin timp, L-a văzut altcineva și a zis: „Și tu ești unul dintre acei oameni!” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei!”
59. După aproximativ o oră, altcineva susținea același lucru, zicând: „Nu mai avem niciun dubiu că și acest om era cu El, pentru că este galileean!”
60. Petru a răspuns: „Omule, nu știu despre ce vorbești!” Și, în timp ce spunea aceste cuvinte, a cântat cocoșul.
61. Isus S-a întors și a privit spre Petru, care și-a amintit că (El) îi spusese: „Înainte să cânte cocoșul, te vei dezice de Mine de trei ori!”
62. Apoi a ieșit (de-acolo) și a început să plângă cu mare regret.
63. Oamenii care Îl păzeau pe Isus, Îl ridiculizau și Îl băteau.
64. După ce L-au legat la ochi, L-au lovit peste față și L-au întrebat (ironic): „Profețește: cine Te-a lovit?”
65. Apoi pronunțau multe alte insulte la adresa Lui.
66. Când s-a făcut ziuă, conducătorii poporului, liderii preoților și învățătorii legii (mozaice) au convocat Sinedriul și L-au adus pe Isus acolo, în mijlocul lor. Ei I-au zis:
67. „Spune-ne: Tu ești Cristos?” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veți crede;
68. iar dacă vă voi întreba, nu Îmi veți răspunde și nici nu Mă veți elibera!
69. De acum încolo, Fiul Omului va sta în poziția de autoritate de la dreapta lui Dumnezeu!”
70. Ei I-au zis toți: „Deci ești Fiul lui Dumnezeu?” Iar El le-a răspuns: „Da, exact așa cum spuneți!”
71. Ei au răspuns: „De ce mai căutăm alte declarații ca bază pentru acuzarea Lui? Noi personal deja am auzit ce a afirmat cu propria Lui gură!”