Logo
🔍

Luca 3 BVA

«

1. Era al cincisprezecelea an al guvernării cezarului Tiberius. Atunci, în Iudeea era guvernator Pilat din Pont, iar Irod era tetrarhul Galileeii. Fratele lui Irod, numit Filip, era tetrarh al Ituriei și al Trahonitei; iar în Abilena era tetrarh Lisania.

2. În acea vreme, evreii aveau ca mari preoți pe Ana și pe Caiafa. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Ioan – fiul lui Zaharia – prin intermediul Cuvântului Său, în deșert.

3. Ioan s-a dus în toate zonele învecinate cu Iordanul și predica (despre) botezul (administrat în urma) pocăinței pentru iertarea păcatelor.

4. Se întâmpla exact cum este scris în cartea care conține profeția lui Isaia: „Vocea care strigă în deșert, zice: «Pregătiți-I lui Iahve drumul; nivelați-i cărările!

5. Orice vale va fi astupată; orice munte și orice deal vor fi transformați într-un teritoriu fără denivelări. Potecile strâmbe vor fi îndreptate și drumurile cu bolovani vor fi nivelate.

6. Orice om va vedea cum salvează Dumnezeu!»”.

7. Mulțimilor de oameni care veneau la el să îi solicite botezul, Ioan le spunea: „Pui de scorpioni, cine v-a învățat să evitați (astfel) pedeapsa care urmează să vă fie administrată?

8. Demonstrați-vă pocăința prin fapte! Să nu vă amăgiți zicând: «Suntem descendenții lui Avraam!»; pentru că Dumnezeu poate să facă descendenți lui Avraam (chiar și) din aceste pietre.

9. Toporul a fost deja înfipt la rădăcina pomilor! Orice pom care nu produce fructe bune, va fi tăiat și va ajunge în foc.”

10. Mulți îl întrebau: „Atunci ce trebuie să facem?”

11. Iar el le răspundea: „Cine are două cămăși, să împartă cu cine nu are niciuna; și cine are mâncare, să procedeze la fel.”

12. Au venit să solicite botezul și niște colectori de impozite. Aceștia i-au zis: „Învățătorule, ce trebuie să facem?”

13. El le-a răspuns: „Să nu cereți nimănui în plus față de cât sunteți autorizați să colectați.”

14. Au venit și niște soldați care au întrebat: „Dar noi, ce trebuie să facem?” Ioan le-a răspuns: „Să nu luați bani de la oameni cu forța și să nu formulați acuzații false împotriva lor; ci să fiți mulțumiți cu soldele voastre.”

15. Toți oamenii erau în așteptarea lui Cristos; și se întrebau în sinea lor dacă nu cumva Ioan este Trimisul lui Dumnezeu.

16. Atunci Ioan, răspunzând acestei întrebări, a zis: „Eu vă botez doar cu apă. Dar va veni Acela care este superior mie. Eu nu merit (nici) să Îi dezleg cureaua încălțămintei Lui. El vă va boteza cu Spiritul Sfânt și cu foc.

17. Va folosi lopata, pentru a despărți grâul de pleavă. Își va curăța terenul strângând grâul în grânar și aruncând pleava într-un foc care arde permanent.”

18. Așa predica Ioan Vestea Bună mulțimilor de oameni, dându-le multe alte sfaturi.

19. El făcuse reproșuri și tetrarhului Irod, pentru că trăia în concubinaj cu soția fratelui lui – Filip, și pentru că făcea multe alte rele.

20. Tuturor acestora, Irod a adăugat (mai târziu) arestarea și încarcerarea lui Ioan.

21. După ce au fost botezați toți cei care solicitau pe Ioan în acest scop, a fost botezat și Isus. Și în timp ce Se ruga, s-a deschis cerul,

22. iar Spiritul Sfânt a coborât spre El în mod fizic, sub forma unui porumbel. Atunci s-a auzit o voce care venea din cer, zicând: „Tu ești Fiul Meu pe care Îl iubesc foarte mult. Sunt total satisfăcut de Tine!”

23. Isus avea aproximativ treizeci de ani când a început să învețe poporul. Se credea despre El că era fiul lui Iosif, care la rândul lui a fost fiul lui Eli;

24. Eli a fost fiul lui Matat; Matat a fost fiul lui Levi; Levi a fost fiul lui Melhi; Melhi a fost fiul lui Ianai; Ianai a fost fiul lui Iosif;

25. Iosif a fost fiul lui Matatia; Matatia a fost fiul lui Amos; Amos a fost fiul lui Naum; Naum a fost fiul lui Esli; Esli a fost fiul lui Nagai;

26. Nagai a fost fiul lui Maat; Maat a fost fiul lui Matatia; Matatia a fost fiul lui Semei; Semei a fost fiul lui Ioseh; Ioseh a fost fiul lui Ioda;

27. Ioda a fost fiul lui Ioanan; Ioanan a fost fiul lui Resa; Resa a fost fiul lui Zorobabel; Zorobabel a fost fiul lui Salatiel; Salatiel a fost fiul lui Neri;

28. Neri a fost fiul lui Melhi; Melhi a fost fiul lui Adi; Adi a fost fiul lui Cosam; Cosam a fost fiul lui Elmadam; Elmadam a fost fiul lui Er;

29. Er a fost fiul lui Isus; Isus a fost fiul lui Eliezer; Eliezer a fost fiul lui Iorim; Iorim a fost fiul lui Matat; Matat a fost fiul lui Levi;

30. Levi a fost fiul lui Simeon; Simeon a fost fiul Iuda; Iuda a fost fiul lui Iosif; Iosif a fost fiul lui Ionam; Ionam a fost fiul lui Eliachim;

31. Eliachim a fost fiul lui Melea; Melea a fost fiul lui Mena; Mena a fost fiul lui Matata; Matata a fost fiul lui Natan; Natan a fost fiul lui David;

32. David a fost fiul lui Isai; Isai a fost fiul lui Iobed; Iobed a fost fiul lui Boaz; Boaz a fost fiul lui Salmon; Salmon a fost fiul lui Naason;

33. Naason a fost fiul lui Aminadab; Aminadab a fost fiul lui Admin; Admin a fost fiul lui Arni; Arni a fost fiul lui Esrom; Esrom a fost fiul lui Fares; Fares a fost fiul lui Iuda;

34. Iuda a fost fiul lui Iacov; Iacov a fost fiul lui Isaac; Isaac a fost fiul lui Avraam; Avraam a fost fiul lui Terah; Terah a fost fiul lui Nahor;

35. Nahor a fost fiul lui Seruh; Seruh a fost fiul lui Ragau; Ragau a fost fiul lui Falec; Falec a fost fiul lui Eber; Eber a fost fiul lui Sala;

36. Sala a fost fiul lui Cainam; Cainam a fost fiul lui Harfaxad; Harfaxad a fost fiul lui Sem; Sem a fost fiul lui Noe; Noe a fost fiul lui Lameh;

37. Lameh a fost fiul lui Metusala; Metusala a fost fiul lui Enoh; Enoh a fost fiul lui Iared; Iared a fost fiul lui Ialeleel; Ialeleel a fost fiul lui Cainan;

38. Cainan a fost fiul lui Enos; Enos a fost fiul lui Set; Set a fost fiul lui Adam; iar Adam a fost „fiul” lui Dumnezeu.

»