Logo
🔍

Luca 3 VDCL

« Propovăduirea lui Ioan Botezătorul

1. Iar în anul al cincisprezecelea al dregătoriei lui Tiberiu Cezar, fiind dregător al Iudeei Ponțiu Pilat, și tetrarh al Galileei Irod, iar Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei și al ținutului Trahonitei și Lisania tetrarh al Abilenei,

2. când erau mari preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.

3. Și el a venit în tot ținutul din împrejurimile Iordanului propovăduind botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor,

4. cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui.

5. Orice vale va fi umplută și orice munte și orice deal va fi scoborât și cele strâmbe se vor face drepte și cele zgronțuroase căi netede

6. și orice carne va vedea mântuirea lui Dumnezeu.

7. Deci zicea gloatelor care ieșeau ca să fie botezate de el: Pui de năpârci, cine v‐a înștiințat să fugiți de urgia viitoare?

8. Faceți deci roade vrednice de pocăință, și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam. Căci vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să scoale copii lui Avraam.

9. Și chiar acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc.

10. Și gloatele îl întrebau zicând: Ce să facem deci?

11. Și el a răspuns și le zicea: Cine are două cămăși să împartă celui ce n‐are și cine are de mâncare să facă la fel.

12. Și au venit și vameși ca să fie botezați și i‐au zis: Învățătorule, ce să facem?

13. Și el le‐a zis: Nu stoarceți nimic mai mult peste ce vă este hotărât.

14. Și cei ce slujesc în oaste de asemenea îl întrebau zicând: Și noi ce să facem? Și el le‐a zis: Nu asupriți pe nimeni, nu năpăstuiți pe nimeni și fiți mulțumiți cu lefurile voastre.

15. Iar pe când poporul era în așteptare și toți cugetau în inimile lor despre Ioan, nu cumva ar fi el Hristosul,

16. Ioan a răspuns zicând tuturor: Eu în adevăr vă botez cu apă, dar vine cel ce este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintelor: el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc;

Închiderea lui Ioan

17. a cărui lopată este în mâna lui, ca să‐și curețe cu totul aria și să strângă grâul în grânarul lui; iar pleava o va arde în foc nestins.

18. Deci multe altele îndemnând, vestea poporului Evanghelia.

19. Iar tetrarhul Irod, fiind mustrat de el pentru Irodiada, nevasta fratelui său, și pentru toate relele pe care le făcuse Irod,

Botezul lui Isus

20. a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în închisoare.

21. Și a fost așa: când a fost botezat tot poporul și fiind botezat și Isus și rugându‐se, cerul s‐a deschis

Cartea neamului lui Isus Hristos

22. și Duhul Sfânt s‐a pogorât în chip trupesc, ca un porumbel, peste el, și s‐a făcut un glas din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc plăcerea.

23. Și Isus însuși, când a început a propovădui era ca de treizeci de ani, fiind, după cum se socotea, fiu al lui Iosif, al lui Eli,

24. al lui Matat, al lui Levi, al lui Melhi, al lui Ianai, al lui Iosif,

25. al lui Matatia, al lui Amos, al lui Naum, al lui Esli, al lui Nagai,

26. al lui Maat, al lui Matatia, al lui Semei, al lui Ioseh, al lui Ioda,

27. al lui Ioanan, al lui Resa, al lui Zorobabel, al lui Salatiel, al lui Neri,

28. al lui Melhi, al lui Adi, al lui Cosam, al lui Elmadam, al lui Er,

29. al lui Isus, al lui Eliezer, al lui Iorim, al lui Matat, al lui Levi,

30. al lui Simeon, al lui Iuda, al lui Iosif, al lui Ionam, al lui Eliachim,

31. al lui Melea, al lui Mena, al lui Matata, al lui Natan, al lui David,

32. al lui Iese, al lui Iobed, al lui Boaz, al lui Salmon, al lui Naason,

33. al lui Aminadab, al lui Admin, al lui Arni, al lui Ezrom, al lui Fares, al lui Iuda,

34. al lui Iacov, al lui Isaac, al lui Avraam, al lui Tara, al lui Nahor,

35. al lui Seruh, al lui Ragau, al lui Falec, al lui Eber, al lui Sala,

36. al lui Cainam, al lui Arfaxad, al lui Sem, al lui Noe, al lui Lameh,

37. al lui Matusala, al lui Enoh, al lui Iared, al lui Maleleel, al lui Cainan,

38. al lui Enos, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu.

»