Luca 4 BIV2014

1. Iisus, de Duhul Sfânt, mânat, De la Iordan, când a plecat, Către pustie, a pornit.

2. Acolo, fost-a ispitit De diavol, patruzeci de zile. Cum spun ale Scripturii file, El n-a mâncat, nici n-a băut. Însă, când timpul a trecut, Ajuns-a de a flămânzit.

3. Atunci, Satana a venit Și-a zis: „Ascultă ce-ți spun eu: De ești Fiul lui Dumnezeu, Ce mai aștepți?! De foame, scapă, Zicând ca, pâine, să se facă Aceste pietre! Poruncește!”

4. „Nu doar cu pâine se trăiește! Prea bine știi!” – Iisus i-a zis – „Omul, așa precum e scris, Trăiește cu orice cuvânt, Ce vine de la Domnul Sfânt.”

5. Satan, pe-un munte, L-a urcat, Iar după ce I-a arătat Întinderea pământului – Cu toată-mpărăția lui –

6. I-a spus: „De vrei, poți ca să fii, Stăpân, pe aste-mpărății, Căci toate, îmi sunt date mie. Eu pot să ți le dărui ție,

7. Bine-nțeles, de Te-nvoiești Să mi Te-nchini și să-mi slujești!”

8. „Napoia Mea” – Iisus i-a zis – „Satano! Pentru că e scris: „Să te închini doar Domnului Și să-I slujești, mereu, doar Lui!”

9. Atuncea, diavolul L-a dus, Pân’ la Ierusalim. L-a pus Pe-acoperișul Templului: „Dacă ești Fiul Domnului, Așa precum mărturisești, Sari jos, căci n-ai să Te lovești” – Satana, lui Iisus, i-a zis –

10. „Pentru că știi că este scris: „Va porunci, îngerilor, Să Te păzească. Ei Te vor

11. Purta pe mâini, ca nu cumva, S-atingi piciorul de ceva – De pietre, să nu Te lovești.”

12. „Dar nici să nu Îl ispitești Pe Domnul! Și asta s-a spus!” – Satanei, i-a răspuns Iisus.

13. Oricât, Satan s-a străduit A-L ispiti, n-a reușit; Și-atunci, înfrânt și supărat, Pentru o vreme, L-a lăsat.

14. Iisus veni, după aceea, Plin de putere-n Galileea.

15. Pe oameni, El i-a învățat, În sinagogi, neîncetat. Toți cei din juru-I Îl slăveau Și, dragoste, Îi arătau.

16. La Nazaret, El a sosit Și, cum era obișnuit, Când fost-a ziua de Sabat, În sinagogă a intrat Căci, să citească, a dorit.

17. Atuncea, I S-a oferit A lui Isaia prorocie, Care s-a potrivit să fie Deschisă chiar în acel loc, În care, marele proroc

18. A scris: „Duhul lui Dumnezeu E, peste Mine, tot mereu. Astăzi, M-a uns, să vă vorbesc Și, Evanghelia, s-o vestesc, Săracilor. Trimis sunt Eu, De către Domnul Dumnezeu, Pentru-a aduce vindecare, La toți acei dintre voi, care Simt că li-e inima zdrobită. Prin Mine, vă va fi vestită Eliberarea robilor Războiului; iar orbilor, Vederile, le dăruiesc; Pe apăsați, îi slobozesc

19. Și-apoi, vesti-voi tuturor – Pentru orice locuitor De pe-ntinsul pământului – Anu-ndurării Domnului.”

20. În urmă, cartea, a închis-o, Îngrijitorului a-ntins-o Și a stat jos. Toți s-au uitat,

21. Uimiți, iar El a cuvântat: „Tot ce, acuma, v-am citit, Să știți că astăzi, s-a-mplinit.”

22. De bine, oameni-L vorbeau Și, foarte mult, se minunau De vorbele-I pline de har, Sfârșind prin a se-ntreba: „Dar, Oare, acest Învățător, Nu este-al lui Iosif fecior?”

23. Iisus le-a zis: „Fără-ndoială, Îmi veți spune acea zicală: „Te vindecă, întâi, pe Tine, Și-apoi, îi fă, pe alții, bine”, Sau „Fă și-acas’, la Tine-acum, La fel ca și-n Capernaum!”

24. Apoi, a mai adăugat: „Iată, vă spun adevărat: Nu-i prețuit nici un proroc, În țara sa, în al său loc.

25. Adevărat zic, oameni buni: A fost, trei ani și șase luni, Cerul închis, ploi să nu fie – În vremurile lui Ilie – Când mare foamete-a venit Și peste țară-a bântuit. Erau, atunci, în Israel Văduve multe, însă, el –

26. Ilie – nu a fost trimis La ele, ci, cum i s-a zis, În Sarepta Sidonului, După porunca Domnului La una doar, a poposit.

27. De-asemenea, ați auzit, Că-n zilele lui Elisei – Leproși – mulți fost-au. Dintre ei, Un sirian s-a curățat: Naman – doar el s-a vindecat.”

28. Vorbele sale au stârnit Mânie; toți s-au sfătuit Și-au hotărât, pe loc, a-L scoate,

29. În mare grabă, din cetate. De pe sprânceana muntelui, În hăul de la poala lui, Au vrut să-L zvârle, dar Iisus

30. Trecu prin ei și-apoi, S-a dus În alte părți, ieșind ușor, Din îmbulzeala gloatelor.

31. Spre Galileea, a pornit Și-n Capernaum S-a oprit, Unde-a-nceput și-a învățat Norodu-n ziua de Sabat.

32. Uimiți erau, peste măsură, De marea Lui învățătură, Toți cei ce-n Templu, se găseau Și vorbele Îi ascultau.

33. În sinagogă, s-a aflat Un om, cu duhul necurat. Văzându-L, pe Iisus, că vine,

34. El a strigat: „Ce-avem cu Tine?! Venit-ai să ne prăpădești Iisuse?! Ce vrei?! Cine ești, Nazarinene, Te știu eu: Tu ești Sfântul lui Dumnezeu!”

35. Iisus, pe-acel duh, l-a certat, Spunând: „Să taci și, imediat, Ieși, din acest nenorocit!” Dracul, atunci, l-a tăvălit, Pe bietul om, în adunare, Speriindu-i pe toți, după care, S-a depărtat de trupul său, Fără a-i face nici un rău.

36. Cei cari – acolo – strânși, erau, Cuprinși de spaimă, se-ntrebau: „Ce-nseamnă lucrurile-aceste?! El, cu putere, poruncește, Și vorbele-I sunt ascultate, De duhurile necurate, Căci le-am văzut, cum au ieșit Afară, când le-a poruncit!”

37. Îndată, vestea s-a întins Și-ntreg ținutul l-a cuprins, Încât, cu toții au aflat Minunea ce s-a întâmplat.

38. Iisus, la Petru, a intrat. Soacra acestuia sta-n pat, Fiind, de friguri, chinuită.

39. Pe loc, a fost înzdrăvenită, Când S-a apropiat Iisus Și, mâna, peste ea, Și-a pus. Apoi, femeia a venit Și-a început de le-a slujit.

40. La asfințitul soarelui, Toți cei din partea locului, Care aveau bolnavi, i-au dus, Să-i pună-n fața lui Iisus. El, mâinile, Și le pleca, Peste bolnavi, și-i vindeca.

41. Din mulți, afară, draci ieșeau Și, plini de groază, Îi strigau: „Tu ești Hristosul Domnului! Noi știm că Tu ești Fiul Lui!” Însă, Iisus nu i-a lăsat Ca să vorbească – i-a mustrat Pe cei pe care-afar’ i-a scos, Căci Îl știau că e Hristos.

42. De ziuă, când s-a luminat, Iisus, de-acolo, a plecat, Să caute un loc pustiu. Noroadele, până târziu, L-au căutat, ca să-L oprească, Să-L roage să nu-i părăsească.

43. Dar El le-a zis: „Vă părăsesc, Fiindcă vreau ca să vestesc, De-acuma, Evanghelia, Și-n alte părți, căci, pentru Ea, Sunt Eu, la voi, acum, trimis.”

44. După ce aste vorbe-a zis, Prin Galileea, El S-a dus, Făcând așa precum a spus.