Luca 4 VDCL
1. Iar Isus, plin de Duhul Sfânt, s‐a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie,
2. fiind ispitit de diavolul patruzeci de zile. Și n‐a mâncat nimic în acele zile; și când s‐au împlinit ele, a flămânzit.
3. Și diavolul i‐a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi pietrei acesteia să se facă pâine.
4. Și Isus i‐a răspuns: Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul,, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5. Și l‐a dus în sus și i‐a arătat într‐o clipeală de vreme toate împărățiile pământului locuit.
6. Și diavolul i‐a zis: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și slava lor: pentru că mie mi‐a fost dată și o dau cui voiesc.
7. Deci dacă te vei închina înaintea mea, toată va fi a ta.
8. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Este scris: Să te închini Domnului Dumnezeului tău și numai lui să‐i slujești.
9. Și l‐a dus la Ierusalim și l‐a pus pe aripa Templului și i‐a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‐te jos de aici.
10. Căci este scris: Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească.
11. Și: Te vor ridica pe mâinile lor ca nu cumva să‐ți izbești piciorul de o piatră.
12. Și Isus a răspuns și i‐a zis: Este zis: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.
Isus în Galileea13. Și după ce a sfârșit orice ispită, diavolul s‐a depărtat de la el până la o vreme nimerită.
14. Și Isus s‐a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre el în tot ținutul de primprejur.
Isus propovăduiește la Nazaret15. Și el îi învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.
16. Și a venit la Nazaret unde fusese crescut; și, după obiceiul său, a intrat în sinagogă în ziua Sabatului și s‐a sculat să citească.
17. Și i s‐a dat cartea prorocului Isaia și a deschis cartea și a găsit locul unde era scris:
18. Duhul Domnului este peste mine, pentru că m‐a uns ca să propovăduiesc Evanghelia săracilor, m‐a trimis să vestesc iertare celor în robie, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor zdrobiți,
19. să vestesc anul plăcut al Domnului.
20. Și a închis cartea, și a dat‐o îndărăt slujitorului și a șezut jos: și ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți la el.
21. Și a început să le zică: Astăzi scriptura aceasta s‐a împlinit în urechile voastre.
22. Și toți mărturiseau pentru el și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura lui. Și ziceau: Oare nu este acesta fiul lui Iosif?
23. Și el a zis: Negreșit, îmi veți spune pilda aceasta: Doctore, vindecă‐te pe tine însuți: fă și aici în patria ta ce am auzit că s‐a făcut în Capernaum.
24. Și a zis: Adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit în patria sa.
25. Dar cu adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când a fost închis cerul trei ani și șase luni, încât s‐a făcut o foamete mare peste toată țara,
26. și la niciuna din ele n‐a fost trimis Ilie decât la o femeie văduvă din Sarepta în țara Sidonului.
27. Și mulți leproși erau în Israel pe vremea lui Elisei prorocul, și niciunul din ei n‐a fost curățit decât Naaman Sirianul.
28. Și toți s‐au umplut de furie în sinagogă când au auzit aceste lucruri.
29. Și s‐au sculat și l‐au scos afară din cetate, și l‐au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor ca să‐l răpeadă în jos.
Vindecarea unui îndrăcit în Capernaum30. Iar el a trecut prin mijlocul lor și s‐a dus.
31. Și s‐a pogorât la Capernaum, cetate a Galileei. Și‐i învăța în ziua Sabatului.
32. Și erau uimiți de învățătura lui căci cuvântul lui era cu putere.
33. Și în sinagogă era un om care avea un duh de drac necurat. Și a strigat cu glas mare:
34. Ah, ce avem noi cu tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.
35. Și Isus l‐a certat zicând: Tacă‐ți gura și ieși afară din el. Și după ce dracul l‐a aruncat în mijlocul tuturor, a ieșit afară din el, nevătămându‐l cu nimic.
36. Și a fost frică peste toți și vorbeau unii cu alții între ei zicând: Ce este cuvântul acesta? Pentru că poruncește duhurilor necurate cu stăpânire și putere și ies afară.
Vindecarea soacrei lui Simon37. Și ieșea vestea despre el în orice loc din împrejurime.
38. Și s‐a sculat din sinagogă și a venit în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri mari și l‐au rugat pentru ea.
Vindecarea mai multor bolnavi39. Și stând plecat asupra ei, a certat frigurile și ele au lăsat‐o, iar ea s‐a sculat degrabă și le slujea.
40. Și când apunea soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli i‐au adus la el, iar el a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‐a tămăduit.
41. Și din mulți ieșeau și draci strigând și zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și‐i certa și nu‐i lăsa să vorbească pentru că știau că el era Hristosul.
42. Și când s‐a făcut ziuă a ieșit și s‐a dus într‐un loc pustiu. Și gloatele îl căutau și au venit până la el. Și‐l țineau ca să nu plece de la ele.
43. Iar el le‐a zis: Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.
44. Și propovăduia în sinagogile Galileei.