Luca 5 BIV2014

1. Pe când, pe malul lacului – Cel al Ghenezaretului – Se-afla Iisus, noroade multe Veniră, dornice s-asculte, Prin El, Cuvântul Domnului.

2. Iisus, la malul lacului, Văzu două corăbii mari. Tocmai atunci, niște pescari Ieșeau, ca mrejele, să-și spele.

3. El se urcă-ntr-una din ele – Cea a lui Simon – și-a rugat, De țărm, de-a fi îndepărtat. Apoi, a început să-nvețe Norodul, și să dea povețe.

4. Când, cu mulțimea, a sfârșit, S-a-ntors spre Simon și-a vorbit: „Spre larg, acuma, să pornești, Și mrejele să-ți pregătești. Fii gata dar, de pescuire!”

5. „Bine, însă, Îți dau de știre, Că toată noaptea, ne-am trudit, Și că nimic n-am pescuit” – I-a zis Simon, Domnului său – „Dar iată, la cuvântul Tău, Vom arunca mrejele, iar.”

6. Truda nu le-a fost în zadar, Căci peștii pe care i-au prins, Mulți fost-au, încât au întins Năvoadele, mai să se rupă.

7. Cerură ajutor, iar după Ce au venit pescari-aflați Pe-a doua luntre îmbarcați, Au reușit, peștii, a-i scoate, Umplând corăbiile, toate.

8. Petru, atunci, înspăimântat, Degrabă, a îngenunchiat Și a grăit, către Hristos: „O Doamne, sunt un păcătos Și știu aceasta, foarte bine! Te-ndepărtează dar, de mine!”

9. Pescari-nspăimântați erau Și împietriți, cu toți, păreau, După tot ceea ce văzură Și pescuirea ce-o făcură.

10. La fel, fiii lui Zebedei – Iacov și cu Ioan – și ei, Foarte înspăimântați, erau. Cu Simon Petru se aflau, Pe-acea corabie. Iisus S-a-ntors spre Petru și i-a spus: „Să nu te temi! De-acum, să știi, Pescar de oameni, ai să fii!”

11. Cei trei, după ce debarcară, Pe urma lui Iisus, plecară.

12. Iisus, la fel ca-n alte dăți, Era într-una din cetăți. La El, venit-a un lepros, S-a aruncat cu fața-n jos, S-a închinat, pân’ la pământ, Și zise, către Cel Prea Sfânt: „O, Domnul meu, dacă voiești, Tu poți ca să mă curățești!”

13. Atunci, Iisus, mâna, a-ntins, Iar pe lepros, când l-a atins, A spus: „Voiesc! Fii curățat!”, Și-ndată, lepra l-a lăsat.

14. Apoi, Iisus i-a poruncit Să tacă. „Du-te, negreșit” – I-a mai spus El – „ca să te vadă Doar preotul, iar apoi, adă Darul, de Moise, rânduit, Fiindcă fost-ai curățit; Căci pentru ei, de mărturie, Aceasta trebuie să fie.”

15. De-atunci, vestea, despre Iisus, În tot acel ținut, s-a dus, Iar oamenii Îl căutau, Ca să-L asculte, căci voiau, De boli, a fi tămăduiți, De neputințe, lecuiți.

16. După ce-i părăsea, târziu, Iisus pornea către pustiu, Ca să se roage liniștit, Singur, de nimeni stingherit.

17. A fost o zi-n care s-a dus Mulțime multă, la Iisus. Erau, atunci, printre acei Ce-L ascultau, și Farisei Și-nvățători ai Legii, care Veniseră din depărtare, Spre-a-L asculta: din Galileea, Ierusalim și din Iudeea. Iisus, de Domnul însoțit, Bolnavii, i-a tămăduit.

18. Prin acea gloată, greu treceau Vreo câțiva oameni, ce purtau Un slăbănog, întins pe pat.

19. Ei, la Iisus, au încercat S-ajungă, dar n-au izbutit. Atunci, pe casă, s-au suit Și o spărtură au făcut, Pe-acoperiș, pân’ au putut, Pe slăbănog, să îl strecoare, Cu pat cu tot, și să-l coboare, Apoi, în fața lui Iisus.

20. Văzând credința lor, a spus Mântuitorul: „Acum, toate Păcatele, îți sunt iertate!”

21. Din rândul cărturarilor, Precum și-al Fariseilor, Erau cei care au cârtit, Când, vorbele, I-au auzit: „Cine-I Acel care vorbește?! Doar hule, Acest om rostește! Noi știm că numai Dumnezeu, Iartă păcatele, mereu!”

22. Iisus, îndată, i-a văzut, Gândul ascuns, le-a cunoscut Și le-a vorbit: „De ce cârtiți,

23. În inimă? Voi ce gândiți Că-i mai ușor a spune: „Toate Păcatele îți sunt iertate”, Sau, mai degrabă, „Hai, te scoală! Umblă! Te scutură de boală!”?

24. Dar pentru că Eu vreau să știți – Și să ajungeți lămuriți – Cum că Îi sunt, Fiului, date Puteri, spre a ierta păcate, Iată ce zic: Ologule! Te scoală, slăbănogule! Ridică-ți al tău pat, de jos Și du-te-acasă, sănătos!”

25. Ologu-ndată s-a sculat, A luat patul și-a plecat, Spre casa lui, slăvind mereu Și lăudând pe Dumnezeu.

26. Toți au rămas muți, de uimire; Frica li se citea-n privire Și-abia, să zică, au putut: „Așa ceva, n-am mai văzut!”

27. Apoi, afară a ieșit Iisus; la vamă, a-ntâlnit Un om, cari Levi s-a chemat. „Hai după Mine” – l-a-ndemnat, Pe vameșul acel, Iisus.

28. El lăsă totul și s-a dus, Pe urma-nvățătorului.

29. Levi L-a dus la casa lui Și, un ospăț mare, a dat, La cari, mulți vameși, a chemat. Văzându-L pe Iisus, în casă,

30. Șezând, cu vameșii, la masă, Toți Farisei-au întrebat: „De ce-ai băut și ai mâncat, Cu vameși și cu păcătoși?”

31. Iisus le-a zis: „Cei sănătoși, De doctor, nu au trebuință, Ci cei aflați în suferință.

32. La pocăință – vreau să știți – Nu-i chem pe cei neprihăniți, Cari sufletește-s sănătoși, Ci-i chem pe cei ce-s păcătoși.”

33. Ei ziseră, către Iisus: „Încă ceva, avem de spus: Toți ucenicii noști’ postesc Și rugăciuni, mereu, rostesc. Ai lui Ioan fac tot la fel: Se roagă și postesc, cu el; Pe când ai Tăi nici grijă n-au, Ci ei mănâncă doar, și beau.”

34. „Postesc nuntașii, dragii Mei, Atunci când mirele-i cu ei?” – I-a întrebat Iisus – „Curând,

35. Are să vină vremea când Mirele are să lipsească Și-atunci, și ei au să postească.”

36. O pildă, le-a mai spus, apoi: „Nimeni nu rupe haine noi, Ca haine vechi, să peticească; Altminteri, știți ce-o să pățească: Le prăpădește pe-amândouă – Și haina veche și cea nouă.

37. Vinul cel nou, proaspăt adus, Nu în burdufuri vechi e pus – Burduful vechi, ușor plesnește, Iar vinul, tot, se risipește.

38. Vinul cel nou – știe oricine – Că în burdufuri noi se ține. În felu-acesta – vă spun vouă – Păstrate fi-vor amândouă.

39. Și nimeni, după ce-a băut, Vin vechi, vin nou n-a mai cerut, Căci zice: „Vinul vechi, îmi pare, Cu mult mai bun și mult mai tare.”