Maleahi 1 BIV2014

1. Iată Cuvântul cel de sus, Al Domnului, care-a fost spus Lui Maleahi, iar prin el, Către întregul Israel.

2. Domnul din ceruri a venit Și-a cuvântat: „Eu v-am iubit! Cu toate-acestea, însă voi Mereu veniți zicând apoi: „Cum ne-ai iubit?” Dar Iacov n-are, Drept frate-al său pe Esau, oare?”– A-ntrebat Domnul. „Totuși Eu, Pe Iacov, l-am iubit mereu,

3. Dar pe Esau nu l-am iubit, Ci l-am urât, necontenit. De-aceea, a ajuns să-i fie Întreaga țară, o pustie, Iar ceea ce a moștenit, Șacalilor am dăruit.

4. Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”

5. Lucrul acesta, veți putea, Cu ochii voștri a-l vedea Și o să ziceți în ăst fel: „Și dincolo de Israel, Mare e Domnul, negreșit!”

6. Un fiu, pe tată, l-a cinstit, Iar sluga pe acela care Îl știe că stăpân îl are. Dacă Îmi spuneți că sunt Tată, Unde Îmi este cinstea dată, Cinstea care Mi se cuvine? Dar unde e frica de Mine, Dacă Stăpân Îmi spuneți voi?” – A zis al oștii Domn, apoi. Răspundeți dar, acum, cu toți, Voi cei care sunteți preoți, Cari Numele-Mi nesocotiți Și să-ntrebați mai îndrăzniți: „Cu ce-am nesocotit noi, oare, Numele Tău Cel sfânt și mare?”

7. „Prin faptul că-Mi sunt închinate Numai bucate necurate, De către voi, pe-al Meu altar! Cu toate-acestea însă, iar Venita-ți și M-ați întrebat: „Dar, cu ce oare, Te-am spurcat?” Prin faptul că voi ați vorbit Și-ați zis: „E de disprețuit Ce este pus în fața Lui, Adică-n fața Domnului!”

8. O vită oarbă când jertfiți, Nu credeți că voi săvârșiți Un lucru rău? Dar când cătați, O vită șchioapă să Îmi dați – Sau una care se vădea Precum că beteșug avea – Nu săvârșiți un lucru rău? Du-te la dregătorul tău Și vei vedea dacă el, bine, Te va primi apoi, pe tine, Pentru ceea ce-ai dăruit. Cum oare, ai să fii primit, Atunci, de către dregător?” – A zis Domnul oștirilor.

9. „Acum, vă rog să vă-ndreptați Spre Dumnezeu și să-L rugați S-arete milă, pentru noi! Cum va privi El, către voi? Bunăvoință, vă gândiți, Din partea Lui că dobândiți, Când numai lucruri neplăcute, De mâna voastră sunt făcute?” – A întrebat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

10. „Cine va-nchide, așadar, Poarta de la al Meu altar, Pentru ca voi să nu veniți, Degrabă, focul să-l stârniți? Plăcere-n voi, Eu nu găsesc. De-asemenea, nu-Mi trebuiesc Nici darurile de mâncare Ce Mi le-aduce fiecare, Căci darurile ce-s făcute, De către voi, nu-Mi sunt plăcute!

11. Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

12. „Dar voi, însă, Îl pângăriți, Pentru că iată cum vorbiți: „Spurcată-i masa Domnului! Ce se aduce-n fața Lui Este mâncare fără preț Și vrednică e de dispreț!”

13. Voi ziceți: „Fără îndoială, Totul e numai osteneală!”, Iar după ce astfel vorbiți, Masa voi Mi-o disprețuiți” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are. „Mi-ați dăruit ce-i de furat, Șchiop, sau beteag s-a arătat. Cu aste daruri, voi veniți Și vreți să Mi le dăruiți. Dar aș putea primi Eu, oare, Aceste daruri de mâncare, Din mâini de la al vost’ popor?”– A zis Domnul oștirilor.

14. „Nici gând! Să fie blestemat Acela ce s-a arătat Înșelător, acela care – Deși în a lui turmă are Vite de parte bărbătească – Drept jertfă o să-I dăruiască Lui Dumnezeu, vita pe care O știe că beteșug are. Eu sunt un mare Împărat. Numele Meu e-nfricoșat Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.