Maleahi 2 NTR
1. Iar acum, această poruncă este pentru voi, preoților!
2. Dacă nu veți asculta și dacă nu vă veți hotărî în inima voastră să glorificați Numele Meu“, zice Domnul Oștirilor, „voi trimite blestemul asupra voastră și voi blestema binecuvântările voastre. Deja le-am și blestemat, pentru că nu v-ați hotărât în inima voastră să Mă onorați.
3. Iată, îi voi mustra pe urmașii voștri, vă voi împrăștia bălegarul pe față, bălegarul de la sărbătorile voastre, și veți fi duși împreună cu el.
4. Veți ști atunci că Eu v-am trimis această poruncă, pentru ca legământul Meu cu Levi să continue“, zice Domnul Oștirilor.
5. „Legământul Meu cu el a fost un legământ al vieții și al păcii. I l-am dat ca să-i fie teamă, iar el s-a temut de Mine și s-a înspăimântat de Numele Meu.
6. Legea adevărului a fost în gura lui și nicio nedreptate n-a fost găsită pe buzele lui. El a umblat cu Mine în pace și în dreptate și i-a întors pe mulți de la nelegiuire.
7. Căci buzele unui preot trebuie să păzească cunoștința și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un mesager al Domnului Oștirilor.
8. Dar voi v-ați abătut de la cale, i-ați făcut pe mulți să se împiedice de Lege și ați distrus legământul lui Levi“, zice Domnul Oștirilor.
Încălcarea legământului prin divorț9. „De aceea și Eu v-am făcut să fiți disprețuiți și v-am umilit înaintea întregului popor, tot așa cum și voi n-ați păzit căile Mele și n-ați fost imparțiali în ce privește Legea“.
10. N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a creat un singur Dumnezeu? Atunci de ce suntem necredincioși unul față de altul, pângărind legământul strămoșilor noștri?
11. Iuda a fost necredincios; în Israel și în Ierusalim s-a comis o urâciune. Căci Iuda a întinat Lăcașul Domnului, pe care El îl iubește, și s-a căsătorit cu fata unui dumnezeu străin.
12. Domnul să-l nimicească din corturile lui Iacov pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează și pe cel ce răspunde, chiar dacă aduce un dar de mâncare Domnului Oștirilor.
13. Un al doilea lucru pe care-l faceți este acesta: acoperiți altarul Domnului cu lacrimi, cu plânsete și cu gemete, pentru că El nu mai ține seama de darurile de mâncare și nu le mai primește cu plăcere din mâinile voastre.
14. Și vă întrebați: „De ce?“. Pentru că Domnul a fost martor între tine și soția tinereții tale, față de care ai fost necredincios, deși ea este consoarta ta, soția ta prin legământ.
15. Nu i-a făcut El una? În trup și în duh sunt ai Lui. De ce una? Pentru că El caută o sămânță dumnezeiască. Deci păziți-vă în duhul vostru și niciunul dintre voi să nu fie necredincios soției din tinerețea lui.
16. „Căci Eu urăsc divorțul“, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, „și pe cel ce își acoperă haina cu violență“, zice Domnul Oștirilor. Deci, păziți-vă în duhul vostru și nu fiți necredincioși!
17. L-ați obosit pe Domnul prin cuvintele voastre. Și totuși întrebați: „Cum L-am obosit?“. L-ați obosit zicând: „Toți cei care fac răul sunt buni în ochii Domnului și în ei Își găsește El plăcerea!“. Sau zicând: „Unde este Dumnezeul judecății?“.