Maleahi 3 BIV2014

1. „Iată dar că trimite-voi Pe al Meu sol care, apoi, Calea are să-Mi pregătească. Deodată are să sosească Domnul, Cel așteptat de voi, Intrând în Templul Său apoi. El este Solul Meu Cel Sfânt, E Solul Cel de legământ, Pe care voi Îl căutați Și Îl doriți și-L așteptați. Iată-L, vine biruitor!” – Zice Domnul oștirilor.

2. Dar cine, însă, va putea Ca în picioare să mai stea, La arătarea Domnului, Când o să vină ziua Lui? Ca și leșia cea pe care Cel ce e-nălbitor o are Și precum focul de cuptor Ce îl aprinde-un topitor, Domnul – atunci – are să fie, Când a Lui zi are să vie.

3. Atuncea, El o să topească Argintul și-o să-l curățească. Fiii lui Levi curățiți Vor fi de El, și lămuriți Asemenea argintului Și-asemenea aurului. Apoi, daruri neprihănite Au să Îi fie dăruite Lui Dumnezeu, din partea lor.

4. Atunci, darul Iudeilor Și-al celor care se vădesc Că la Ierusalim trăiesc Va fi pe gustul Domnului, Plăcut fiind în fața Lui, Precum fusese – bunăoară – În zilele de-odinioară.

5. „De voi, am să M-apropii – iată – Căci vă voi face judecată. Mă voi apropia de voi Și-am să mărturisesc apoi, Contra descântătorilor, În contra preacurvarilor, În contra celor cari strâmb jură, În contra celor care fură Din truda simbriașului Căci opresc partea omului, În contra celor ce vădesc Că pe orfan îl asupresc, Pe văduvă și pe toți cei Cari sunt străini față de ei. Mărturisesc – de bună seamă – Și-n contra celor ce n-au teamă De Mine” – zice Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

6. „Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel Care nu M-am schimbat defel. Voi, ai lui Iacov fii – să știți – De-aceea n-ați fost nimiciți!

7. Din vremurile când trăiau Cei cari părinți ai voști’ erau, De-atuncea voi v-ați abătut Din calea Mea și n-ați făcut Așa precum v-am poruncit, Căci legile nu Mi-ați păzit. De-aceea, vă îndemn, pe voi, Să vă întoarceți înapoi, La Mine, căci atunci și Eu Mă-ntorc către poporul Meu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are. „Voi, însă, nu M-ați ascultat, Ci ați venit și-ați întrebat: „În ce trebuie, oare, noi Să ne întoarcem, înapoi?”

8. „E potrivit” – vă întreb Eu – „Să-nșele-un om, pe Dumnezeu, Așa precum M-ați înșelat Chiar voi?” Dar voi M-ați întrebat: „Cu ce Te-am înșelat noi, oare?” „Cu darurile de mâncare Și cu a voastră zeciuială, M-ați înșelat, fără-ndoială.

9. Cu toții sunteți blestemați, Atâta timp cât căutați Ca să Mă înșelați pe Mine!

10. Aduceți dar, ce se cuvine: Să așezați în visterie Partea ce Îmi revine Mie, Adică acea zeciuială, Pentru a fi – fără-ndoială – Hrană, în Casa Mea. Apoi, Mă puneți la-ncercare voi, Să vadă-ntregul vost’ popor, Cum Eu, al cerului zăvor, Am să-l deschid și-astfel, din zări, Noian de binecuvântări Are să se reverse iară, Și peste voi și peste țară.

11. Pe cel care mănâncă-apoi, (Lăcusta) îl cert, pentru voi, Să nu mai fie nimicit Ceea ce câmpul a rodit, Nici roadele cele bogate Care de viță au fost date” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

12. „În vremea ‘ceea, o să fiți, De către neamuri, fericiți, Pentru că o plăcută țară Ajunge-veți ca să fiți iară” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

13. „Cuvintele ce le-ați rostit, În contra Mea, s-au dovedit Aspre a fi, neîncetat. Și totuși, voi ați întrebat: „Dar împotrivă-Ți, ce-am spus noi?”

14. Iată dar, ceea ce-ați zis voi: „Degeaba L-am slujit, mereu – Și Îl slujim – pe Dumnezeu, Căci dacă noi am împlinit Tot ceea ce ne-a poruncit Și triști în față-I am umblat, Ce am avut de câștigat?

15. Pe cei trufași, îi fericim. Iată, la cei răi, precum știm, Le merge bine, tot mereu. Ei ispitesc pe Dumnezeu Și totuși, scapă ne-ncetat!”

16. Atunci, cei care-au arătat Teamă de Domnul, au venit Și între ei au povestit, Căci deseori se adunau Și unul altuia-și vorbeau. Domnul, la ale lor cuvinte, Îndată a luat aminte Și-a poruncit ca să se scrie O carte care-apoi să fie Un semn de amintire pus Și-n fața Domnului adus, Pentru toți oamenii din lume Care se tem de al Lui Nume.

17. „Iată că oamenii acei Se dovedesc a fi ai Mei. Ei au să-Mi fie – bunăoară – La fel precum e o comoară, În ziua ‘ceea cari anume Am pregătit-o pentru lume. Milă, de ei, voi avea Eu, Așa cum milă, tot mereu, Părintele îi dăruiește Fiului său, cari îl slujește.

18. În vremea ‘ceea de apoi, Din nou aveți a vedea voi, Că e deosebire mare Între cel rău și-ntre cel care Este un om neprihănit, Între cel care I-a slujit Lui Dumnezeu și între cel Care nu-L va sluji pe El” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.