Maleahi 4 BIV2014
1. „Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
2. „Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.
3. Sub ale voastre tălpi, apoi, Pe cei răi îi veți strivi voi, În ziua ‘ceea rânduită Care de Mine-i pregătită” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
4. Să v-amintiți, neîncetat, De Legea care vi s-a dat Prin Moise, cel ce-i rob al Meu. Chiar la Horeb i-am dat-o Eu Și rânduieli am pus în ea. Porunci am dat de-asemenea Prin Legea ce-o primise el, Pentru întregul Israel!
5. ‘Nainte însă ca să vie A Domnului zi, pe Ilie, Am să-l trimit în acel loc, Pentru că el Îmi e proroc. Deci până încă nu se-arată Ziua aceea-nfricoșată, La voi va trebui să vie Cel care e chemat Ilie.
6. El, inima părinților, Va-ntoarce-o spre copiii lor, Iar pe copii îi face-apoi Să se întoarcă înapoi Spre-ai lor părinți de-asemenea, Pentru ca la venirea Mea, Țara să nu o pedepsesc Și cu blestem să o lovesc!”