Marcu 16 BIV2014
1. Când s-a sfârșit acel Sabat, Femeile au cumpărat Miresme, iar apoi, s-au dus, Să ungă trupul Lui Iisus. Alăturea de Magdalina, Către mormânt, suiau colina – În pas ușor și fără teamă – Maria – a lui Iose mamă – Cu Salome, mână în mână.
2. În prima zi din săptămână, Când soarele a răsărit, Către mormânt, ele-au pornit.
3. Neliniștite, se simțeau Și, tot mereu, se întrebau: „Cum vom putea? Cine-i în stare, Să-mpingă piatra ‘ceea mare, De pe mormânt?” Când au ajuns
4. Și-n cimitir, ele-au pătruns, Văzură piatra folosită Drept ușă, că e prăvălită.
5. Îndată, în mormânt intrară Și cu privirea-l cercetară. Au tresărit, când au văzut Un tinerel, ce-a apărut La dreapta lor, înveșmântat În haine albe. S-au speriat Femeile, când l-au zărit,
6. Dar vorba lui, le-a liniștit: „Vă rog, să nu vă-nspăimântați! Eu știu că voi Îl căutați Pe Cel ce fost-a răstignit. Însă, degeaba ați venit. Iisus, din morți, a înviat Așa precum v-a înștiințat! Veniți acum, ca să vedeți
7. Unde-a zăcut! Vestea duceți, Lui Petru și-ucenicilor, Că înviat-a Domnul lor. În Galileea, veți putea, Curând, cu toții, a-L vedea.”
Arătările lui Iisus după înviere8. Ele, afară, au ieșit, Și-nspământate, au fugit. N-au spus, la nimeni, ce-au văzut, La cimitir, căci s-au temut.
9. După ce Paștele-a trecut, Când săptămâna a-nceput, Iisus, din morți, a înviat Și, mai întâi, S-a arătat Celei pe care-o vindecase, Când șapte draci, din ea, El scoase; Maria Magdalina fuse, Femeia care Îl văzuse Prima, după ce a-nviat.
10. Ea a fugit și a-nștiințat Pe ucenici; ei Îl plângeau, Pe Domnul, și se tânguiau.
11. Că El e viu, nu au crezut, Nici că Maria L-a văzut.
12. Apoi, Iisus S-a arătat La doi discipoli ce-au plecat, Cu treburi, undeva la țară. Pe drumul lor, în fapt de seară, Li S-a înfățișat Iisus.
13. Aceștia, bucuroși, au spus Și celorlalți, că L-au văzut – Dar nici pe ei, nu i-au crezut.
Trimiterea celor unsprezece14. Iisus se-ntoarse înapoi, La toți cei unsprezece-apoi, Și astfel, li S-a arătat, Să creadă că a înviat. În casa lor, când a venit, Pe ucenici, El i-a găsit, În jurul mesei, adunați. Atuncea, ei au fost mustrați Pentru-a lor inimă-mpietrită, Și necredința dovedită, Mereu, când vești au căpătat – Prin martori – că a înviat.
15. Apoi, le-a zis: „O să porniți, Ca Evanghelia s-o vestiți. O veți purta din gură-n gură, S-o afle orișice făptură.
16. Cel care crede, se botează Și-n felu-acesta, se salvează – Căci o să fie mântuit – Iar cine nu, e osândit!
17. Iată ce semne-i însoțesc Pe toți acei ce dovedesc Credință: în Numele Meu, Ei au să poată, tot mereu, Să scoată draci; mai pot apoi, Ca să vorbească în limbi noi;
18. Pot, șerpi, în mână, ca să ia; Ceva de moarte, de vor bea, Nu au să fie vătămați; Bolnavii fi-vor vindecați, Când, acești ucenici ai Mei, Vor pune, mâna, peste ei.”
19. Domnul Iisus, când a sfârșit, Cu ucenicii, de vorbit, Ușor, la cer, S-a înălțat Și locul și l-a reluat, Șezând la dreapta Domnului.
20. Cât despre ucenicii Lui, Aceștia-n lume au pornit Și-apoi, au propovăduit, Așa cum i-a-nvățat Iisus. În orice loc, pașii i-au dus, Le sta alături Dumnezeu, Care, prin ei, lucra mereu. Cu semne, El Și-a însoțit Cuvântul, și L-a întărit, Ca noi să Îl avem, din plin, În vecii vecilor. Amin.