Marcu 3 BIV2014

1. Iisus, de-acolo, a plecat Și-n sinagogă a intrat. Era-n mulțimea adunată, Un om ce-avea mâna uscată.

2. Toți Fariseii Îl pândeau, Pe Domnul, pentru că voiau Să poată a-L învinui, În caz că-l va tămădui, Pe bietul om. Când l-a zărit,

3. Iisus, omului, i-a vorbit: „Te-așează-n mijloc!”, iar apoi,

4. Spre Farisei se-ntoarse: „Voi, Să Îmi răspundeți” – i-a-ntrebat – „Dacă, în ziua de Sabat, E-ngăduit a face rău, Sau bine, seamănului tău? O viață-i bine să o pierzi, Sau, dimpotrivă, s-o salvezi?”

5. Dar ei tăceau. Atunci, Iisus, Privindu-i mânios, a spus: „Întinde-ți mâna!” Omu-acel, A-ntins-o și-a ajuns la fel, Cu și cealaltă, de îndat’,

6. Iar Fariseii L-au lăsat; Afară, după ce-au ieșit, Să-L prindă, ei s-au sfătuit.

7. Iisus, spre mare, a plecat. Puhoi, mulțimea L-a urmat, Venită de prin Galileea, De-asemenea și din Iudeea,

8. Precum și din Ierusalim; Alții veniră – precum știm – Din Idumeea; locuiau – Peste Iordan – mulți, și veneau Chiar din ținutul Tirului, Precum și al Sidonului.

9. Iisus, atunci, a poruncit, Iar ucenici-au pregătit O luntre, pentru-nvățător, Ca să vorbească gloatelor Și să se facă auzit, Fără a fi înghesuit –

10. Căci El, pe mulți, i-a vindecat Și-astfel, cu toți au alergat Să se atingă doar, de El, Știut fiind că-n acest fel, Vor fi, de boli, tămăduiți.

11. Când Îl vedeau, cei îndrăciți, Ca fulgerați, se prăbușeau, Iar duhurile lor strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”

12. Dar El le poruncea, mereu, Să nu Îl facă cunoscut, Căci nu voia a fi știut.

13. Iisus, pe munte, S-a urcat Și-apoi, la Sine, a chemat Pe toți cei care au voit

14. Să vină. El a rânduit, Pe doișpe inși, ca să pornească La drum, să propovăduiască Învățătura Sa. Le-a dat

15. Putere și i-a învățat, Cum, duhurile necurate, Și boli, pot fi înlăturate.

16. Acum, iată cum s-au numit Cei doisprezece: a venit Simon întâi, cărui i-a dat Drept nume, Petru; l-a urmat

17. Ioan, iar apoi Iacov – ei Erau fiii lui Zebedei. Iisus, Boanerghes, i-a numit – Ceea ce-nseamnă, tălmăcit, Că-s „fii ai tunetului” ei;

18. În urma lor, veni Andrei, Filip, Matei, Bartolomeu, Toma, Iacov al lui Alfeu, Tadeu și Simon Canaaneanul

19. Și-apoi Iuda Iscarioteanul – Acela care L-a vândut, Pentru arginți, cum s-a văzut.

20. Iisus, în casă, a intrat; Lumea, din nou, s-a adunat Și a-nceput să-L îmbulzească, De nu putea nici să prânzească.

21. Aflând, rudele lui Iisus, Tot ce făcuse El, și-au spus: „Haideți, cu toții să plecăm, Degrabă, să Îl înhățăm, Căci Și-a ieșit din minți!” La fel,

22. Și cărturarii, despre El, Ziceau că „Este stăpânit De Belzebul, căci, negreșit, Că El, în scosul dracilor, E ajutat de domnul lor.”

23. Iisus, la Sine, i-a chemat, I-a privit blând, și-a întrebat: „Satanei îi e oare-n plan, Să-l dea afară pe Satan?

24. Aflați dar, că o-mpărăție, Când dezbinată o să fie În contră-și, fi-va pustiită.

25. De-asemeni, fi-va nimicită Și casa care-i dezbinată Și împotrivă-și ridicată.

26. Satan, dacă pe el s-a dat Afară, este dezbinat. Atunci, a lui împărăție Nu va putea să se menție.

27. Nimeni nu o să năvălească, La cel tare, să-l jefuiască, ‘Nainte de a-l fi legat.

28. Vă spun dar, cu adevărat, Că omului îi sunt iertate Și hule și orice păcate Ce le-a făcut în viața lui,

29. Dar hula, contra Duhului Cel Sfânt, nu va avea iertare, Fiind păcatul cel mai mare, Ce va rămâne pe vecie – Acesta-i bine să se știe!”

30. În felu-acesta, le-a vorbit Iisus, căci El i-a auzit Cum, despre Sine, ne-ncetat, Au zis: „Are duh necurat.”

31. Iisus vorbea norodului, Când mama și cu frații Lui Sosiră-n acel loc. Stăteau Și, un prilej bun, căutau, De a-I vorbi. La El, s-a dus,

32. Atuncea, cineva și-a spus: „Cu ai Tăi frați, mama Ta vine, Și să vorbească, vrea, cu Tine.”

33. Iisus, însă, l-a întrebat Pe cel care L-a înștiințat: „Cine-s „mama” și „frații” Mei?”

34. Apoi, privind peste acei Care stăteau în jurul Lui, Răspuns îi dete, omului: „Ei sunt „mama” și „frații” Mei! Privește-i dar! Sunt toți acei

35. Ce fac voia Tatălui Sfânt! Ei, „mamă, soră, frați”, Îmi sânt!”