Marcu 3 VDCL
1. Și a intrat iar în sinagogă și acolo era un om care avea mâna uscată.
2. Și‐l pândeau să vadă dacă îl tămăduiește în ziua Sabatului, ca să‐l învinuiască.
3. Și zice omului care avea mâna uscată: Scoală‐te în mijloc.
4. Și le zice: Se cuvine în ziua Sabatului a face bine sau a face rău? a mântui un suflet sau a omorî? Iar ei tăceau.
5. Și după ce i‐a privit împrejur cu mânie, întristându‐se de învârtoșarea inimii lor, zice omului: Întinde‐ți mâna. Și a întins‐o și mâna lui s‐a făcut sănătoasă.
Isus vindecă pe bolnavi6. Și fariseii au ieșit și îndată s‐au sfătuit cu irodianii împotriva lui, cum să‐l piardă.
7. Și Isus cu ucenicii săi s‐a depărtat spre mare și l‐a urmat o mulțime mare din Galileea și din Iudeea,
8. și din Ierusalim și din Idumea și de dincolo de Iordan și dimprejurul Tirului și Sidonului, o mulțime mare, auzind tot ce făcea, a venit la el.
9. Și el a zis ucenicilor săi să‐i fie la îndemână o luntre din pricina gloatei ca să nu‐l strâmtoreze.
10. Căci tămăduise mulți; încât toți câți aveau răni năvăleau spre el ca să‐l atingă.
11. Și duhurile necurate, când îl zăreau, cădeau înaintea lui și strigau zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu.
Alegerea celor doisprezece apostoli12. Și le poruncea mult, ca să nu‐l dea pe față.
13. Și se suie în munte și cheamă la sine pe cine a voit el însuși. Și au venit la el.
14. Și a făcut doisprezece ca să fie cu el și ca să‐i trimită să propovăduiască,
15. și să aibă putere să scoată afară draci.
16. Și a făcut doisprezece și lui Simon i‐a dat numele Petru;
17. și pe Iacov al lui Zebedei și pe Ioan fratele lui Iacov și le‐a dat numele Boanerghes adică: Fii ai tunetului;
18. și pe Andrei și pe Filip și pe Bartolomeu și pe Matei și pe Toma și pe Iacov al lui Alfeu și pe Tadeu și pe Simon Cananitul,
Păcatul împotriva Duhului Sfânt19. și pe Iuda Iscarioteanul care l‐a și dat prins.
20. Și vin în casă. Și iarăși se adună împreună gloata încât nu puteau nici să mănânce pâine.
21. Și când au auzit, ai săi au venit ca să‐l apuce, căci ziceau: Și‐a ieșit din fire.
22. Și cărturarii care se pogorâseră de la Ierusalim ziceau: Are pe Beelzebul; și: Scoate afară pe draci prin domnul dracilor.
23. Și i‐a chemat la sine și le‐a zis în pilde: Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
24. Și dacă o împărăție se va dezbina împotriva sa însăși, împărăția aceea nu poate sta.
25. Și dacă o casă se va dezbina împotriva sa însăși, casa aceea nu va putea sta.
26. Și dacă Satana s‐a sculat împotriva sa însuși și s‐a dezbinat, nu poate sta, ci ia sfârșit.
27. Dar nimeni nu poate să intre în casa celui tare și să răpească sculele lui, dacă nu va lega mai întâi pe cel tare și atunci îi va prăda casa.
28. Adevărat vă spun că toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor și hulele cu care vor huli;
29. dar cine va huli împotriva Duhului Sfănt n‐are iertare în veac, ci va fi vinovat de un păcat veșnic.
Mama și frații lui Isus30. Pentru că ziceau: Are duh necurat.
31. Și mama lui și frații lui vin și, stând afară, au trimis la el să‐l cheme.
32. Și gloata ședea împrejurul lui: Și‐i zic: Iată mama ta și frații tăi, afară, te caută.
33. Și el le răspunde și zice: Cine este mama mea și frații mei?
34. Și, privind în jur la cei ce ședeau împrejurul lui, zice: Iată mama mea și frații mei.
35. Căci cine va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele meu și soră și mamă.