Logo
🔍

Marcu 5 VBRC2020

« (Mt 8,28-34; Lc 8,26-39)

1. Au venit pe țărmul [celălalt] al mării, în ținutul gherasenilor.

2. După ce [Isus] a coborât din barcă, l-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat,

3. care își avea locuința în morminte și nimeni nu-l putea lega nici măcar cu lanțuri.

4. Pentru că fusese legat de multe ori cu cătușe și lanțuri, dar cătușele au fost sfărâmate și lanțurile, rupte de către el și nimeni nu-l putea îmblânzi.

5. În fiecare noapte și zi, prin morminte și-n munți, striga și se lovea cu pietre.

6. Văzându-l pe Isus de departe, a alergat, s-a prosternat înaintea lui

7. și a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te conjur pe Dumnezeu, nu mă chinui!”.

8. Pentru că îi spusese: „Duh necurat, ieși din om!”.

9. Și l-a întrebat: „Care îți este numele?”. El i-a spus: „Numele meu este «Legiune», căci suntem mulți”.

10. Apoi îl rugau insistent să nu-i trimită afară din ținut.

11. Era acolo, lângă munte, o turmă mare de porci care pășteau

12. și l-au rugat: „Trimite-ne la porci ca să intrăm în ei!”.

13. Și le-a permis. După ce au ieșit, duhurile rele au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în mare, [în număr] de cam două mii, și s-au înecat în mare.

14. Paznicii au alergat și au dat de știre în cetate și în sate. Ei au venit să vadă ce s-a întâmplat.

15. Apoi au venit la Isus și l-au văzut pe cel posedat de diavol șezând îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiunea; și i-a cuprins frica.

16. Cei care au văzut le-au povestit cum s-a întâmplat cu cel posedat de diavol și despre porci.

17. Atunci au început să-l roage să plece din ținuturile lor.

18. Când se urca în barcă, cel care fusese posedat l-a rugat să-l lase să rămână cu el.

19. Dar nu i-a permis, ci i-a spus: „Mergi acasă la ai tăi și povestește-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine și cum s-a îndurat el de tine!”.

(Mt 9,18-26; Lc 8,40-56)

20. El a plecat și a început să vestească în Decápole ceea ce a făcut Isus pentru el. Și toți se minunau.

21. După ce Isus a trecut din nou cu barca pe țărmul [celălalt], o mare mulțime s-a adunat la el, iar el stătea lângă mare.

22. Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iaír, și, văzându-l, a căzut la picioarele lui

23. și l-a rugat stăruitor, spunând: „Fetița mea e pe moarte. Vino și pune-ți mâinile peste ea ca să fie salvată și să trăiască!”.

24. Și a plecat cu el. O mare mulțime îl urma și îl îmbulzea.

25. Iar o femeie care avea hemoragie de doisprezece ani

26. și care suferise multe de la mulți medici și își cheltuise [toată] averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău,

27. auzind despre Isus și venind din spate prin mulțime, i-a atins haina;

28. căci își zicea: „De voi atinge chiar și numai hainele lui, voi fi salvată”.

29. Îndată, hemoragia ei s-a oprit și a știut în trupul ei că a fost vindecată de boală.

30. Isus și-a dat seama îndată că o putere ieșise din el și, întorcându-se către mulțime, a spus: „Cine mi-a atins hainele?”.

31. Dar discipolii i-au zis: „Vezi că mulțimea te îmbulzește și tu spui «Cine m-a atins?»”.

32. Dar el privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta.

33. Femeia, cuprinsă de frică și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și a căzut în fața lui și i-a spus tot adevărul.

34. Atunci el i-a spus: „Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de suferința ta!”.

35. Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe învățătorul?”.

36. Dar Isus, neținând seama de cuvântul spus, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”.

37. Și nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacób și Ioan, fratele lui Iacób.

38. Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare și pe cei care plângeau și boceau mult.

39. Intrând, le-a spus: „De ce vă agitați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme”.

40. Dar ei îl luau în râs. Însă el, dându-i afară pe toți, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu el și a intrat acolo unde era copila.

41. Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: „Talithá qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiță, scoală-te!”.

42. Fetița s-a ridicat îndată și [a început] să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiți peste măsură.

43. El le-a poruncit cu insistență ca nimeni să nu afle aceasta și le-a spus să i se dea să mănânce.

»