Logo
🔍

Marcu 8 BIV2014

« A doua înmulțire a pâinilor

1. În zilele care-au urmat, Mare norod s-a adunat, Ca să-L asculte, pe Iisus. El, ucenicilor, le-a spus:

2. „Mi-e milă de această gloată. S-au împlinit trei zile, iată, De când aici stau, lângă Mine, Și n-au mâncat nimic. Nu-i bine,

3. Flămânzi, să-i las, a se-nturna Acasă, căci vor leșina, Pe drum, de foame. Sunt trudiți – Mulți, de departe sunt veniți.”

4. Discipolii au întrebat: „Cum va putea fi săturat, Aici și-acum, acest popor, În ăst pustiu, neprimitor?”

5. „Să-mi spuneți, câte pâini aveți?” A-ntrebat El. „Șapte.” „Vedeți? Atuncea, pâinea e destulă – Ajunge, pentru-a fi sătulă, Întreaga lume de aici” – Le-a spus Iisus, la ucenici.

6. Apoi, a zis norodului, Ca fiecare-n locul lui, Să se așeze pe pământ. A mulțumit Domnului Sfânt, Și-n urmă, pâinea, a luat-o, A frânt-o în bucăți, și-a dat-o Pe mâna ucenicilor, Să o împartă la popor.

7. Ei mai aveau și câțiva pești. Când i-a luat și pe acești, Iisus i-a binecuvântat Și ucenicilor i-a dat, Ca să-i împartă și pe ei.

8. Astfel, au fost hrăniți toți cei Aflați acolo; au mâncat Cu toții și s-au săturat, Iar coșurile adunate – Cu firmituri – șapte-au fost toate.

Aluatul Fariseilor

9. Cam patru mii de inși mâncară Atuncea, și se săturară.

10. Iisus, de ucenici urmat, În Dalmanuta a plecat, Cu o corabie. La ei,

11. Veniră niște Farisei, Care, știindu-i din ‘nainte, Porniră-o ceartă de cuvinte, Cerând un semn din cer. Iisus

12. A suspinat în Duh și-a spus: „Un semn, neamul acest voiește, Dar vă asigur: nu primește!”

13. Urcă-n corabie apoi, Și se întoarse înapoi.

14. O pâine-aveau, când au plecat, Căci ucenicii au uitat, Alta, să cumpere. Iisus

15. Le-a dat în grijă și le-a spus: „Neîncetat, atenți să fiți: De-un aluat să vă păziți – De cel al Fariseilor

16. Și-al lui Irod!” În gândul lor, Discipolii au cugetat: „Vorbește-așa, căci am uitat – Cu graba să ne îmbarcăm – De pâine, ca să cumpărăm.”

17. El, însă, gândul le-a citit: „De ce, la pâine, v-ați gândit?” – I-a întrebat – „Tot nu puteți, Ceea ce-am spus, să-nțelegeți? Vă este inima-mpietrită?

18. Vederea voastră e slăbită, Încât chiar dacă ochi aveți, Cu toate-acestea, nu vedeți? Urechi aveți, dar n-auziți! Cum oare, nu vă amintiți

19. Când Eu am frânt cele cinci pâini, Iar voi – cu ale voastre mâini – Cinci mii de inși, ați săturat? Coșuri, câte ați ridicat, Cu firmituri ce-au mai rămas?” „Doișpe!” – răspunseră-ntr-un glas

20. Discipolii. „V-ați amintit, Când șapte pâini, am împărțit, Și cum patru mii de bărbați Au fost, atuncea, săturați? Știți câte coșuri ați adus, Cu firmituri?” „Șapte!” – au spus

Vindecarea unui orb la Betsaida

21. Discipolii din nou. „Vedeți? Și nici acum, nu-nțelegeți?”

22. Când, la Betsaida, ei s-au dus, Un orb, în fața lui Iisus, A fost pe dată-nfățișat. Însoțitorii L-au rugat Să îl atingă. Atunci, El,

23. Luându-l pe orbul acel, De mână, a ieșit din sat. Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat Și-Și lăsă mâna peste el, Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel

24. Răspunse: „Acum, văd ceva… Văd că se mișcă cineva… Văd niște oameni mergând… dar, Copaci parcă ar fi, îmi par.”

25. Iisus, mâna, pe ochi, i-a pus, Și să privească țintă-a spus. Îndată, fu tămăduit, Și-a văzut totul, deslușit.

Mărturisirea lui Petru

26. Iisus, acasă, l-a trimis: „În sat, să nu intri!” – i-a zis – „Să nu spui ce s-a întâmplat, La nimeni!” Apoi, l-a lăsat.

27. Iisus, cu-ai Săi, veni să stea, La Filip, în Cezarea. Acolo, El i-a întrebat, Pe ucenici: „Nu ați aflat, Ce spune lumea, despre Mine? Știe norodu-acesta, cine

28. Sunt Eu?” „Așa zice poporul: Că ești Ioan Botezătorul, Iar alții spun că ești Ilie, Cel care-i așteptat să vie; Și foarte mulți, din acest loc, Consideră că ești proroc.”

29. „Voi, însă” – a-ntrebat El iar – „Voi, cine credeți că sunt, dar?” „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” – Petru a zis – „Așa cred eu! Tu ești Hristosul, negreșit!”

Iisus vestește patimile și moartea Sa

30. Atunci, Iisus le-a poruncit, Să nu mai spună nimănui, Că El e Fiul Domnului.

31. De-atunci, Iisus a început Ca să le facă cunoscut, Care e viitorul Lui: Le-a spus că Fiul omului, Mult are ca să pătimească Și că au să-L tăgăduiască Bătrânii, preoții cei mari – Cu toți vestiții cărturari – Și omorât are să fie, Dar, în trei zile, o să-nvie.

32. Iisus, pe față, le-a vorbit, Când aste lucruri le-a vestit, Iar Petru-ndată L-a luat, Deoparte, unde L-a mustrat.

33. El, pe discipoli, i-a privit Și-apoi, lui Petru, i-a vorbit: „Satano! Înapoia Mea! Căci gândurile acestea Nu sunt spre lucrul Domnului, Ci-s către lucrul omului!”

34. Apoi, El, ucenicilor Și, de asemeni, tuturor Celor prezenți, le-a spus: „De vrea Oricine, ca pe urma Mea, Să meargă, renunțe la Sine, Să își ia crucea, și pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că, Oricine-i cel ce încearcă

35. Să-și scape viața, va muri! Însă acel ce va pieri, Din a Mea pricină, acel O s-o câștige, pentru el!

36. Care-i folosul omului, Când toată lumea e a lui, Dar sufletul și l-a pierdut?

37. Sau, oare, ce n-ar fi făcut, Ca sufletul, să și-l salveze Și astfel, viața să-și păstreze?

38. Rușine, cui îi e, de Mine, De-al Meu cuvânt, să știe bine, Că rușina-se-va de el Și Fiul omului, la fel, Când, însoțit de sfinții Lui, Veni-va-n slava Tatălui.”

»