Matei 10 BIV2014

1. Iisus, la Sine, i-a chemat Pe ucenici. Puteri le-a dat, De-a scoate duhuri necurate Și boli de a fi vindecate. Ei, doisprezece inși, erau, Și pe Iisus Îl însoțeau.

2. Acum, iată cum s-au numit Cei doisprezece: au venit Simon – zis Petru – și Andrei: Sunt frați; fiii lui Zebedei: Ioan și Iacov; iar apoi,

3. Urmați au fost de încă doi: Filip, Bartolomeu. Altul E Toma; și sosi rândul Celui ce-i vameș – zis Matei; Apoi, venit-au după ei Iacov – feciorul lui Alfeu – Și Levi, numit și Tadeu.

4. Veni și Simon Canaaneanul Și Iuda, zis Escarioteanul – Acela care L-a vândut.

5. Pe-acești discipoli, i-a avut Iisus. Pe ei, El i-a trimis În lume, după ce le-a zis: „Pe drum păgân, să nu umblați; Nici în cetăți să nu intrați, Ale Samaritenilor! Să vă feriți din calea lor!

6. Mergeți, mai bine, la acel Pierdut, din a lui Israel Casă, iar unde poposiți,

7. Astfel, să propovăduiți: „A cerului Împărăție, Aproape-i – gata e să vie!”

8. Pe cei bolnavi, să-i vindecați, Iar pe cei morți să-i înviați. Veți curăța pe cei leproși Și draci, afară, vor fi scoși. Fără de plată ați primit, La fel trebuie dăruit!

9. Să nu luați – băgați de seamă! – În brâu, aur, argint, aramă.

10. Nu luați traistă pentru drum, Încălțări, haine – nicidecum. Toiag – la fel – să nu luați, Căci ce trebuie, căpătați! Deci, după hărnicia lui, E hrana lucrătorului.

11. În ce cetate ați intrat, Mai întâi, trebuie aflat Cine-i, acolo, vrednic, și La acel om, veți poposi Până când, iarăși, veți pleca.

12. Al casei prag, când veți călca, Vă rog, de bine să-i urați,

13. Iar de e vrednică, să stați, Să se reverse peste ea A voastră pace. De-ți vedea Că nu-i vrednică, înapoi, Întoarcă-se pacea, la voi.

14. Dacă s-a întâmplat, cumva, Că nu va primit cineva – Nici vorba nu v-a ascultat – Ieșiți, atuncea, imediat, Din casa și cetatea ‘ceea. Veți scutura, după aceea, Praful de pe încălțăminte.

15. Căci Eu vă spun, luați aminte, Atunci, în ziua judecății, Mai greu are a-i fi cetății Aceleia – când va fi ora – Decât Sodomei și Gomora.”

16. „Iată, Eu vă trimit, acum, Să o porniți pe al Meu drum. Sunteți asemeni oilor, Plecate-n calea lupilor. Fiți înțelepți deci, dragii Mei, La fel ca șerpii. Porumbei, La răutate, vreau să fiți.

17. De oameni, voi să vă păziți, Căci vă vor da în judecată, În adunări; au să vă bată

18. În sinagogi. Din vina Mea, O să ajungeți să vă dea Judecătorilor, să fiți Drept mărturie; să slujiți Dovadă, înaintea lor, Și-apoi și a Neamurilor.

19. Deci, când în lanțuri vă vor pune, Nu vă gândiți la ce veți spune. Ce trebuie ca să vorbiți, În acel ceas, o să primiți

20. Căci Cel ce va vorbi prin voi, E Duhul Domnului. Apoi,

21. Veni-va vremea când un frate, Pe altul, îl va da la moarte, Iar tatăl, pe copilul lui. Fiii-mpotriva tatălui Vor merge și-l vor omorî.

22. Pe voi, lumea vă va urî Din pricina Numelui Meu, Însă acela – vă spun Eu – Cari va răbda pân’ la sfârșit, Are să fie mântuit.

23. Atunci când veți fi prigoniți, Într-o cetate, să fugiți În alta. N-o să apucați, Cetățile, să le umblați, În Israel, când va veni Timpul pentru a reveni Al omului Fiu, pe pământ.

24. Să știți: discipolii nu sânt Mai sus, de-nvățătorul lor, Nici robi-asupra domnilor.

25. Ajunge ucenicului Să fie ca meșterul lui. La fel, ajunge robilor Să fie ca stăpânii lor. Când „Belzebul” este numit Stăpânul casei, negreșit, Cei care sunt în casa lui, Poartă pecetea numelui.

26. Voi nu vă temeți, dragii Mei, Și nu vă îngroziți de ei! Nu e nimic acoperit Ce nu va fi descoperit. Nimic ce-n taină-a fost făcut, Nu va rămâne neștiut.

27. Ceea ce-n beznă vă spun Eu, Să spuneți, la lumină, vreau. Ceea ce-n șoaptă s-a vorbit, Trebuie propovăduit De la-nălțimea caselor.

28. Nu vă speriați de cei ce vor Ucide trupul, ci de Cel Care, suflet și trup – la fel – E în măsură să le piardă Și, în gheenă, să le ardă.

29. Nu-s două vrăbii, la un ban? Ba da. Dar nici una, în van, Nu o să cadă, pe pământ, Ci după voia Celui Sfânt.

30. Iar voi să fiți încredințați: Perii din cap vi-s numărați.

31. Deci, nu vă temeți, căci – să știți – Cu mult mai mult, voi prețuiți, Decât acele vrăbii. Eu,

32. ‘Nainte dar, la Tatăl Meu, Pe-acela-l voi mărturisi, Care – la rându-i – va găsi Cu cale, a vorbi de Mine, În fața oamenilor. Cine,

33. De Mine, se va lepăda, Asemenea voi proceda Și Mă voi lepăda și Eu, De el, față de Tatăl Meu.

34. Să nu credeți că aici sânt, Să aduc pacea, pe pământ, Ci sabia, căci despărțesc

35. Tată de fiu. Se războiesc Mamă cu fiică, și-nfruntată Soacra va fi de noră. Iată

36. Că omul fi-va dușmănit De cei cu care-a locuit.

37. De va iubi mai mult – oricine – Pe tatăl său, decât pe Mine, Nu Îmi va sta alăturea. De cineva – asemenea – Îi va iubi pe fiii lui, Mai mult, acel vrednic nu-i Ca să se-așeze lângă Mine.

38. Să înțelegeți vreau, că cine Nu își ia crucea ca să vină Pe urma Mea, va avea vină Și, lângă Mine, nu va sta.

39. Acel care va căuta, Atent, viața, să și-o păzească, Și-o pierde. O s-o dobândească Cel ce-o va pierde pentru Mine, Căci astfel, lui i se cuvine.”

40. „Cine vă va primi pe voi, Pe Mine Mă primește-apoi; Iar de-s primit acolo Eu, Intrat este și Dumnezeu.

41. Cine primește un proroc – În numele unui proroc – Ca și proroc va fi plătit. Dacă un om neprihănit, În numele altui ca el, A fost primit, atunci acel La care-a stat, e răsplătit Precum un om neprihănit.

42. Cine-un pahar va da să bea – De apă rece – unuia Dintre acești micuți, să creadă Că plata are să și-o vadă.”