Matei 11 BIV2014

1. Iisus, după ce-a terminat, Pe ucenici, de învățat – Căci doisprezece inși erau Care, mereu, Îl însoțeau – Din nou, pe drumuri, a pornit Și iar, a propovăduit, Spre binele mulțimilor, În orișice cetate-a lor.

2. Din temniță, a auzit Ioan, ceea ce-a săvârșit Iisus, și tot ce s-a-ntâmplat.

3. Îndată, el L-a întrebat, Prin ucenici ce i-a trimis: „Tu ești Acela” – ei I-au zis – „Pe care noi L-am așteptat? Sau poate că ne-am înșelat?”

4. Atunci, privind la ei, Iisus Arată-n juru-I, și le-a spus: „Voi, lui Ioan, să îi spuneți Ce auziți și ce vedeți:

5. Orbii vederea-și capătă, Iar șchiopii nu mai șchioapătă; Surzii aud, sunt curățați Leproșii, morți-s înviați, Și Evanghelia se vestește Săracilor. Ferice este

6. De omu-acela, pentru care, Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”

7. Pe când ei se duceau, Iisus, Noroadelor, astfel, le-a spus: „La ce-ați ieșit? Ce să vedeți? O trestie-n pustiu? Spuneți!

8. Totuși, ce-ați vrut să vedeți voi? Un om avut, în haine moi? Cei care-s astfel îmbrăcați Sunt la palat, printre-mpărați.

9. Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți? Oare-un proroc vreți să vedeți? Așa e. Cel din acest loc, Mai mult e decât un proroc!

10. Despre Ioan se află scris: „Iată că solul Mi-am trimis, Mergând ‘naintea feței Tale, Să pregătească a Ta cale.”

11. Adevărat vă spun: toți cei Născuți vreodată din femei, Decât Ioan, n-au fost mai mari. Să știți, însă, că acel cari – În ceruri – este cel mai mic, Mai mare-i decât el. Vă zic:

12. De la Ioan, cu osteneală Se poate – dacă dai năvală – Să intri în Împărăție, În ceruri. Asta să se știe!

13. Pân’ la Ioan, au prorocit Proroci, și Legea a vorbit.

14. Acuma însă, dacă vreți Cu dinadins să-nțelegeți, Aflați: Ioan este Ilie, Cel care trebuia să vie!

15. Cei cu urechi de auzit, Să înțeleagă ce-am vorbit!

16. Cu cine se aseamănă Neamul acesta? Seamănă Cu niște copilași – șezând Prin târguri – la alții strigând:

17. „Frumos, din fluier, v-am cântat: Degeaba, că voi n-ați jucat! De jale v-am cântat apoi, Dar tot degeaba: n-ați plâns voi.”

18. Nici n-a mâncat, nici n-a băut Și, „drac”, ați zis că a avut

19. Ioan. Acuma, a venit Al omului Fiu. N-a postit, Ci a mâncat și a băut. De-aceea, voi, când l-ați văzut, Ați spus că „Este-un băutor De vinuri și un mâncător, Prieten al vameșilor, Precum și-al păcătoșilor.” Totuși, înțelepciune-a fost Îndreptățită-n al ei rost.”

20. Iisus, minuni, a săvârșit, În lume. Nu s-au pocăit, Însă, acei ce le-au văzut – În fața căror s-au făcut. Iisus, atuncea, a mustrat Cetățile-n care-a lucrat:

21. „O, vai și-amar va fi de tine – Cât ești de mare – Horazine! O, vai Betsaido, de mergeam Și în Sidon sau Tir făceam Minunile ce le-ați zărit, Degrabă s-ar fi pocăit În sac și în cenușă. Lor,

22. O să le fie mai ușor, În ziua judecății. Iar

23. Tu Capernaume, crezi chiar Că pân’ la cer vei fi-nălțat? Află că fi-vei dărâmat! Căci dacă ar fi fost văzute Minunile ce-au fost făcute În tine, de către acei Locuitori ai Sodomei, Și azi, cetate-ar exista.

24. La judecată, când vei sta, Sodomei îi va fi mai bine Decât cum fi-va pentru tine.”

25. Apoi, El a continuat: „Tată, în veci, fii lăudat, Că aste lucruri, le-ai ascuns De înțelepți; de nepătruns Sunt pentru cel ce-i iscusit. Tu, însă, le-ai descoperit

26. Copiilor. Fii lăudat, De felu-n care ai lucrat!

27. Toate-Mi sunt date Mie. Eu Le am, dar, de la Tatăl Meu. Fiul, deplin, nu-i cunoscut Decât de Tatăl; și știut E Tatăl, doar de Fiul Lui Și încă de acela cui, Fiul, să Îl arate, are.

28. Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!

29. Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară

30. E sarcina Mea. Jugul Meu E bun. Veniți la Dumnezeu!”