Matei 12 BIV2014

1. Iisus, în ziua de Sabat, De ucenicii Săi urmat, Un lan de grâu a străbătut; Iar ucenici-au început De-au smuls spice și le-au mâncat.

2. Când Farisei-au observat Lucrul acesta, la Iisus, S-au dus, degrabă, și I-au spus: „Știi, oare, ce s-a întâmplat, În ziua asta, de Sabat? Discipoli-ți au săvârșit Un lucru neîngăduit!”

3. Iisus răspunse: „N-ați văzut Ceea ce David a făcut Atuncea când a flămânzit?

4. Fără a-i fi îngăduit, Pâinile-acelea le-a mâncat – Tocmai pe-acelea le-a luat – Aflate-n Casa Domnului Spre punere-naintea Lui, Deși doar preoții puteau Ca să le ia, căci drept aveau.

5. Din Lege, încă, n-ați aflat Cum că Sabatul e călcat, În Templu, de preoți? Știați? Și totuși, sunt nevinovați.

6. Aici, însă, e Unul care E – decât Templu – mult mai mare.

7. De-ați fi știut – Eu Mă gândesc – Ce-a însemnat „Milă voiesc, Nu jertfă”, n-ați mai fi vorbit Astfel, și n-ați fi osândit Pe-acești sărmani nevinovați.

8. Acuma, vreau ca să aflați Faptul că Fiul omului, E Domn și al Sabatului!”

9. Iisus, în urmă, a plecat Și-n sinagogă a intrat.

10. Era acolo-n acea dată, Un om ce-avea mâna uscată. Ei – Fariseii – ca să poată, Pe Domnul, vinovat să-L scoată, Cu vicleșug, L-au întrebat: „Ce crezi, în ziua de Sabat, E-ngăduit să Te-ostenești, Bolnavii să-I tămăduiești?”

11. „Cine-i omul acela care” – A zis Iisus – „de-o oaie are, Și de cumva, s-a întâmplat Să-i cadă-n ziua de Sabat, În groapă, să n-o scoată-afară?

12. Spuneți-Mi voi, atuncea, dară: Omul nu e mai prețuit Decât e oaia?… Negreșit, Poți face bine, în Sabat.”

13. Apoi, pe-acel om, L-a chemat Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El, A-ntins-o, și-a ajuns la fel Ca cealaltă – s-a vindecat –

14. Iar Fariseii L-au lăsat; Afară, după ce-au ieșit, Să-L piardă, ei s-au sfătuit.

15. Iisus, ca unul ce știa Pe fiecare ce gândea, Din locu-acela, a plecat. Multe noroade L-au urmat. Pe mulți, El i-a tămăduit

16. Și, înadins, le-a poruncit Să nu Îl facă cunoscut, Până când tot va fi făcut

17. Spre-a se-mplini ce a fost scris Și prin Isaia este zis:

18. „Iată, Acesta-I Robul Meu, Pe care-acum L-am ales Eu. El este Fiul Preaiubit. În El, sufletu-Mi a găsit Plăcerea. De aceea, Eu Torn, peste El, din Duhul Meu. El va vesti, Neamurilor, Sosirea judecății lor.

19. Cu nimeni, nu se va certa; Pe uliți, nu-I va asculta Nimenea glasul; de cumva,

20. O trestie afla-se-va, Cari este ruptă, n-o va frânge. Fitilul fumegând, nu-l stinge, Ci face tot ce trebuiește, Pân’ judecata biruiește;

21. Iar Neamurile, de pe lume, Nădejde au, în al Său Nume.”

22. Un om – mut, orb și îndrăcit – A fost adus. Tămăduit, Omul acela a plecat,

23. De la Iisus. S-au minunat Noroadele, de-așa ceva, Și-au zis: „Acesta, nu cumva, E chiar al lui David fecior?”

24. Mulți Farisei, la rândul lor, Au spus: „Omul Acesta poate, Cu Belzebul, dracii, a-i scoate – Desigur, doar cu domnul lor!” Atuncea, Fariseilor,

25. Iisus le-a zis: „O-mpărăție, Când dezbinată o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, fi-va nimicită Cetatea, casa dezbinată, Și împotrivă-și ridicată.

26. Satan, când pe Satan l-a dat Afară, este dezbinat Și-atunci, a lui împărăție Nu va putea să se menție.

27. De scot Eu, cu Satan, vreun drac, Atunci, ai voștri fii, cum fac? De-aceea, ai voștri feciori Fi-vor ai voști’ judecători.

28. Dar, dacă dracii, îi scot Eu, Având Duhul Lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, acuma, a venit.

29. Cum fi-va, oare, jefuit Cel tare, când e atacat, Dacă, întâi, n-a fost legat?

30. Cel care nu este cu Mine, E împotriva Mea, iar cine N-a strâns cu Mine, dovedește Că el, de fapt, doar risipește.

31. Iată, vă spun: orice păcat, Să știți că are-a fi iertat Și orice hulă, omului. Hula-mpotriva Duhului, În veci, însă, nu e iertată.

32. Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.

33. Așa că, ascultați ce spun: Ori sunteți pomi cu rodul bun, Sau sunteți pomi cu rodul rău! Știm pomul, după fructul său.

34. Pui de năpârci! Cum să puteți, Voi, lucruri bune, să spuneți, Când sunteți răi? Cunoscut este Faptul, că gura vă vorbește Doar din al inimii prinos.

35. Deci, omul bun are de scos, Din inimă, doar lucruri bune, Iar cel rău are să adune Doar răutăți. Răspunzător,

36. De-orice cuvânt neroditor – Care a fost rostit vreodată – Omul va fi la judecată.

37. Din vorbele ce le-ai rostit, Vei fi iertat sau osândit.”

38. Atunci, unii din cărturari Și dintre Fariseii cari Erau acolo, cu Iisus, Cuvântul l-au luat și-au spus: „Învățătorule! Noi vrem, Un semn de-al Tău, ca să vedem!”

39. „Un semn Îmi cere, așadar, Un neam viclean și preacurvar” – A zis Iisus – „de-aceea el O să primească dar, astfel, Semnul lui Iona, negreșit; Căci Iona-i cel ce-a prorocit Când la Ninive-orice ființă Se-ntoarse către pocăință.

40. Așa cum Iona, altădat’ În burta chitului a stat, La fel, și Fiul omului, În inima pământului, Trei zile și trei nopți, va sta.

41. Când va veni judecata, Bărbații din Ninive vor Ședea, lângă acest popor, Cari n-a vrut să se pocăiască Și, astfel, o să-l osândească; Fiindcă ei s-au pocăit Atunci când Iona le-a vorbit, Și-acum, aici, e Unul care E, decât Iona, mult mai mare.

42. Regina de la miazăzi Se va scula în acea zi, Lângă ăst neam. Asemenea, Îl va învinui și ea, Căci dintr-un capăt de pământ, Pentru-al lui Solomon cuvânt – Când auzit-a ce se spune Despre a lui înțelepciune – Să îl asculte, a venit. Voi, însă, nu v-ați pocăit, Deși aici, e Unul care E, decât Solomon, mai mare.

43. Când necuratul a ieșit Din omul ce l-a găzduit, Un timp, doar prin pustiu va sta Voind, odihnă, a căta. Însă, pentru că n-o găsește,

44. Să se întoarcă, se gândește, În casa din care-a ieșit. Dar când s-a-ntors, ce a găsit? A găsit casa măturată, Împodobită și curată.

45. El, șapte duhuri, o să ia, Care vor fi asemenea Cu el, sau poate chiar mai rele. Va reveni-nsoțit de ele, Și-n casă au să locuiască. Are să se-nrăutățească A gazdei stare, de-astă dată Fiind mai rea ca prima dată. Cu acest neam viclean, mișel, Se va-ntâmpla-n acelaș’ fel”.

46. Iisus vorbea norodului, Când mama și cu frații Lui Sosiră-n acel loc. Stăteau Și un prilej bun căutau, De a-I vorbi. La El s-a dus,

47. Atuncea, cineva și-a spus: „Cu ai Tăi frați, mama Ta vine Și să vorbească-ar vrea, cu Tine.”

48. Iisus, însă, l-a întrebat, Pe omul care L-a-nștiințat: „Mamă și frați, cine-Mi sunt, oare?”

49. Apoi, Se ridică-n picioare; Privind în jur, mâna a-ntins; Într-un gest larg, El i-a cuprins, Pe ucenici, și zise: „Ei, Mamă, Îmi sunt, și frați! Toți cei

50. Ce fac voia Tatălui Sfânt, Mamă, surori și frați Îmi sânt!”