Logo
🔍

Matei 13 VBRC2020

« (Mc 4,1-20; Lc 8,4-15)

1. În ziua aceea, ieșind Isus din casă, s-a așezat pe țărmul mării.

2. S-a adunat lângă el o mulțime atât de mare, încât el s-a urcat să se așeze în barcă și toată mulțimea stătea pe țărm,

3. iar el le spunea multe în parabole: „Iată, semănătorul a ieșit să semene!

4. Și, în timp ce semăna, [o parte] a căzut de-a lungul drumului. Venind păsările cerului, au mâncat-o.

5. O altă [parte] a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc;

6. iar când soarele a răsărit, s-a veștejit și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.

7. O altă [parte] a căzut între spini. Spinii, crescând, au înăbușit‑o.

8. Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod: care o sută, care șaizeci, care treizeci.

9. Cine are urechi, să asculte!”.

10. Apropiindu-se, discipolii i-au spus: „De ce le vorbești în parabole?”.

11. Iar el, răspunzând, le-a zis: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți misterele împărăției cerurilor, dar acelora nu le-a fost dat,

12. căci celui care are i se va da și-i va prisosi, iar celui care nu are i se va lua și ceea ce are.

13. De aceea le vorbesc în parabole, ca văzând să nu vadă și auzind să nu audă, nici să nu înțeleagă

14. și să se împlinească profeția lui Isaía, care spune: «De ascultat veți asculta, d ar nu veți înțelege ș i de privit veți privi, dar nu veți vedea.

15. Căci inima acestui popor adevenit insensibilă, urechile lor cu greu aud, iar ochii și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima și să se întoarcă, iar eu să-i vindec».

16. Însă fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud!

17. Adevăr vă spun: mulți profeți și drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți, și n-au văzut și să audă ce auziți, și n-au auzit.

18. Așadar, ascultați parabola semănătorului!

19. Oricine ascultă cuvântul împărăției și nu-l înțelege, vine Cel Rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului.

20. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul și-l primește îndată cu bucurie,

21. dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuție din cauza cuvântului, imediat se scandalizează.

22. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija lumii și pofta amăgitoare a bogăției înăbușă cuvântul și rămâne fără rod.

Parabola neghinei

23. Iar ce a fost semănat în pământ bun este acela care ascultă cuvântul și-l înțelege. Acesta aduce rod și face care o sută, care șaizeci, care treizeci”.

24. Le-a prezentat o altă parabolă: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său.

25. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu și a plecat.

26. Când a răsărit grâul și a dat rod, atunci s-a văzut și neghina.

27. Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?».

28. El le-a spus: «Un om dușmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?».

29. Dar el le‑a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateți din rădăcină și grâul.

(Mc 4,30-34; Lc 13,18-21)

30. Lăsați să crească împreună până la seceriș! În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu!»”.

31. Le-a mai prezentat o parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său.

32. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă, crescând, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât vin păsările cerului și locuiesc între ramurile lui”.

33. Le-a spus o altă parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul”.

34. Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole,

Explicarea parabolei neghinei

35. ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii”.

36. Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el și i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor!”.

37. El, răspunzând, le-a zis: „Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului.

38. Ogorul este lumea, sămânța cea bună sunt fiii împărăției. Neghina sunt fiii Celui Rău.

39. Dușmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

40. Deci, așa cum se adună neghina și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul lumii.

41. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăția lui toate scandalurile și pe cei care săvârșesc nelegiuirea

42. și-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.

Parabola comorii și a mărgăritarului

43. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi să asculte!

44. Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.

45. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase.

Parabola năvodului

46. Când găsește un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are și îl cumpără.

47. Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate.

48. Când s-a umplut, [oamenii] îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă ceea ce este rău.

49. Tot așa va fi la sfârșitul lumii: vor veni îngerii și-i vor separa pe cei răi dintre cei drepți

50. și îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.

51. Ați înțeles toate acestea?”. I-au spus: „Da!”.

52. Atunci le-a zis: „De aceea, orice cărturar instruit în ale împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său [lucruri] noi și vechi”.

(Mc 6,1-6; Lc 4,16-30)

53. Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo.

54. Venind în locul lui natal, îi învăța în sinagoga lor, așa încât ei se mirau și spuneau: „De unde are el această înțelepciune și aceste puteri?

55. Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numește mama lui Maria, iar frații lui: Iacób, Iosíf, Símon și Iúda?

56. Și surorile lui, oare, nu sunt toate la noi? De unde, deci, are el toate acestea?”.

57. Și se scandalizau de el. Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui și în casa lui”.

58. Și nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor.

»