Matei 14 BIV2014

1. Irod era, în vremea ‘ceea, Cârmuitor, peste Iudeea. Despre Iisus, a auzit, Căci multe i s-au povestit.

2. „Este Ioan Botezătorul” – A zis el, către slujitorul Său, într-o zi – „a înviat! Așa poate fi explicat Felul în care-a săvârșit Toate câte mi-ai povestit.”

3. Irod e cel ce l-a închis, Pentru că el – Ioan – a zis:

4. „Nu poți să iei femeia asta, Fiindcă ea este nevasta Lui Filip – frate-tău!” Astfel, Despre Irodiada, el Vorbise, și știa oricine – Chiar și Irod – că nu e bine Să-i fie soață, când soț are.

5. Irod, de-aceea, să-l omoare, Ar fi dorit, dar se temea De-ntreg norodul ce credea Cum că Ioan e proroc mare.

6. Când, ziua de aniversare, Irod, cu fast, și-a celebrat, Încântătoare, a dansat – Spre admirația pleiadei De oaspeți – a Irodiadei Fată. Irod, cu jurământ,

7. Făgădui că, pe pământ, O să îi dea orice-i va cere.

8. Atunci, la a maică-si vrere, Îi spuse lui Irod: „Să-mi dai, Al lui Ioan cap. Să îl tai, Și-ntr-o tipsie-l vreau adus!”

9. S-a întristat Irod. De spus, N-a spus nimic, căci a jurat;

10. Ci doar poruncă el a dat, Când își chemase slujitorul: „Vreau, lui Ioan Botezătorul, Capul să-i tai! Să-mi fie-adus!”

11. I-au tăiat capul și l-au pus Pe-o farfurie, când l-au dat Fetei. Aceasta l-a luat, Și mamei i l-a dăruit.

12. Discipolii lui au venit – Ai lui Ioan – și i-au luat Trupul și-apoi, l-au îngropat.

13. Când a aflat că a murit Ioan, Iisus, trist, S-a suit Într-o corabie, pornind Către pustiu, singur fiind. Noroadele au auzit Că a plecat și au ieșit De prin cetăți și, pe uscat, În mare grabă, L-au urmat.

14. Când din corabie-a ieșit Și spre mulțime a privit, Iisus a fost înduioșat, Iar pe bolnavi, i-a vindecat.

15. Se înserase. La Iisus, Discipolii au mers și-au spus: „Pustiu, locul acesta este; S-a înserat și trebuiește Să lași norodul să se ducă Și, de mâncare, să-și aducă.”

16. „De-aceasta, nu vă-ngrijorați! Voi, de mâncare, să le dați!”

17. Ei ziseră: „Oare, glumești? Avem cinci pâini doar, și doi pești!”

18. „Aduceți totu-aici!” – le-a spus, Discipolilor Săi, Iisus.

19. Noroadelor, le-a poruncit Ca jos să stea. Când a primit Pâinea și peștii, le-a luat, Apoi le-a binecuvântat, Dându-le ucenicilor Să le împartă la popor.

20. Toți cei prezenți s-au săturat, Iar după masă-au ridicat Douăsprezece coșuri pline Cu rămășițele de pâine.

21. Au fost, atuncea, săturați, Un număr de cinci mii bărbați, Fără a trece-n rândul lor Și numărul femeilor Cu-ai lor copii, care erau Acolo și Îl ascultau.

22. Pe ucenicii Săi, Iisus, În acea seară chiar, i-a pus Să ia corabia și-apoi, Să se întoarcă înapoi, În locul de unde-au plecat,

23. Iar El, norodul, l-a lăsat Să meargă unde a dorit. Ca să se roage, S-a suit Pe munte. Noaptea s-a lăsat, Iar El, singur, acolo-a stat.

24. În acest timp, corabia, Furtunii care se-ntețea, A trebuit să-i facă față.

25. Deodată, înspre dimineață, Cei din corabie-au zărit, În negură – nedefinit – Ceva, ca și o arătare, Care venea, la ei, pe mare.

26. Era Iisus. Când L-au văzut, S-au îngrozit căci au crezut Că o nălucă le-a adus Furtuna. Însă, El le-a spus:

27. „Nu vă speriați! Ci îndrăzniți, Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiți,

28. Când Petru-a zis: „Dacă Tu ești, Doamne, atunci, să poruncești, Pe apă, ca să vin, la Tine!”

29. Iisus răspunse-ndată: „Bine. Hai, vin-o!” Petru, hotărât, Din barca lor, a coborât Și-apoi, pe mare, a umblat, Asemeni ca și pe uscat.

30. Simțind, însă, vântul cel tare, S-a-nspăimântat și-atunci, în mare, Prinse ușor să se scufunde. Uimit, privi spre locul unde Era Iisus, și-nspăimântat, „Mă scapă, Doamne!” – a strigat, Fiind în gura morții prins.

31. Iisus, îndată, a întins Mâna, din valuri l-a săltat, Și-n urmă, El a cuvântat: „Slab credincios, te-ai dovedit. Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?”

32. Când, în corabie, intrară, Vânturi și valuri încetară.

33. Toți cei prezenți au alergat La Domnul, I s-au închinat Și-au zis, privind la fața Lui: „Tu ești chiar Fiul Domnului!”

34. Trecură marea. S-au oprit Într-un ținut ce-a fost numit Locul Ghenezaretului.

35. Cei de prin partea locului – Care-L știură pe Iisus – Au răspândit vestea și-au spus Și împrejur – deci tuturor – Să vină, cu bolnavii lor.

36. Mulți, dintre cei care erau Bolnavi, atât doar Îl rugau, Să-i lase, haina, să-I atingă Și astfel, boala să-și învingă. Cei care s-au apropiat, De haina Lui, s-au vindecat.