Matei 19 BTF2015
1. Și s-a întâmplat după ce Isus a terminat aceste cuvinte, că a plecat din Galileea și a venit în ținuturile Iudeii, dincolo de Iordan;
2. Și l-au urmat mulțimi mari; și acolo i-a vindecat.
3. Fariseii de asemenea au venit la el, ispitindu-l și spunându-i: Este legiuit unui bărbat să divorțeze de soția lui pentru orice motiv?
4. Iar el a răspuns și le-a zis: Nu ați citit că cel care i-a făcut, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască?
5. Și a spus: Din această cauză va lăsa un bărbat pe tată și pe mamă și se va lipi de soția sa; și cei doi vor fi un singur trup.
6. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. De aceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.
7. Iar ei i-au spus: De ce atunci a poruncit Moise să dea o carte de despărțire și să divorțeze de ea?
8. Dar el le-a spus: Moise v-a permis să divorțați de soțiile voastre din cauza împietririi inimilor voastre; dar nu a fost așa de la început.
9. Și vă spun: Oricine va divorța de soția lui, în afară de motiv de curvie și se va căsători cu alta, comite adulter; și cine se căsătorește cu cea divorțată, comite adulter.
10. Discipolii lui îi spun: Dacă astfel stau lucrurile cu omul și soția, nu este bine a se căsători.
11. Dar el le-a spus: Nu toți primesc acest cuvânt, ci numai cei cărora le este dat.
12. Fiindcă sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei; și sunt fameni care au fost făcuți fameni de către oameni; și sunt fameni care ei înșiși s-au făcut fameni din cauza împărăției cerului. Cine este în stare să primească, să primească.
13. Atunci i s-au adus copilași ca să pună mâinile peste ei și să se roage; și discipolii i-au mustrat.
14. Dar Isus a spus: Lăsați copilașii să vină la mine și nu îi opriți; fiindcă a unora ca ei este împărăția cerului.
15. Și a pus mâinile peste ei și a plecat de acolo.
16. Și iată, unul a venit și i-a spus: Bunule Învățător, ce lucru bun să fac ca să am viață eternă?
17. Și i-a spus: De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul, adică, Dumnezeu; dar dacă voiești să intri în viață, ține poruncile.
18. El i-a spus: Care? Isus a spus: Să nu ucizi, Să nu comiți adulter, Să nu furi, Să nu aduci mărturie falsă;
19. Onorează pe tatăl tău și pe mama ta; și, Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
20. Tânărul i-a spus: Toate acestea le-am păzit din tinerețea mea; ce îmi mai lipsește?
21. Isus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde ce ai și dă la săraci și vei avea tezaur în cer; și vino, urmează-mă.
22. Dar după ce tânărul a auzit acel cuvânt, a plecat întristat; fiindcă avea multe averi.
23. Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: Adevărat vă spun că: Greu va intra un bogat în împărăția cerului.
24. Și vă spun din nou: Este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac, decât pentru un om bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu.
25. Când au auzit discipolii lui, au fost uimiți peste măsură, spunând: Atunci cine poate fi salvat?
26. Dar Isus i-a privit și le-a spus: La oameni, aceasta este imposibil; dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
27. Atunci a răspuns Petru și i-a zis: Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat; așadar ce va fi cu noi?
28. Iar Isus le-a spus: Adevărat vă spun că: Voi care m-ați urmat, în regenerare, când Fiul omului va ședea pe tronul gloriei sale, voi de asemenea veți ședea pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
29. Și fiecare om care a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soție, sau copii, sau pământuri pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viață veșnică.
30. Dar mulți care sunt cei dintâi vor fi cei de pe urmă; iar cei de pe urmă vor fi cei dintâi.