Matei 21 BIV2014

1. Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră,

2. E satul, iar menirea voastră Este să mergeți până-n sat. În el, găsi-veți, imediat, O măgăriță cu-al ei pui. Să n-aveți grija nimănui! Voi trebuie să-i dezlegați Și-apoi, la Mine, vă-nturnați Cu măgărușii. De cumva,

3. Vă-ntreabă cineva, ceva, Să spuneți: „Are trebuință Domnul, de ei”. Acea ființă Mi-i va trimite imediat.”

4. Toate, așa, s-au întâmplat, Căci trebuia a fi-mplinit Aceea ce a fost vestit Prin vorbele prorocului:

5. „Spuneți fiicei Sionului: „Iată că Împăratul tău, Călare pe măgarul Său – Pe mânzul măgăriței – vine, Blând, și se-apropie de tine.”

6. Cei doi plecară, iar apoi, Împlinind totul, înapoi, Cu măgăruși-au revenit, Precum Iisus le-a poruncit.

7. I-au dus în fața Lui Iisus, Și hainele pe ei și-au pus, Iar El, deasupra, S-a urcat.

8. Norodul L-a întâmpinat Și mulți sunt cei care-au făcut, Din a lor haine, așternut În calea Lui. Alții tăiau Ramuri, și-apoi le presărau Pe drum, în fața Lui Iisus.

9. Cei cari ‘naintea Lui s-au dus, Precum și cei care veneau, În urma Sa, mereu strigau: „Osana, al lui David Fiu! Slavă lui Dumnezeu Cel viu! Osana, binecuvântat E Cel ce ni s-a arătat, Care-n Numele Domnului Sosește-acum. Osana Lui! Osana! Slava Celui Sfânt, În ceruri cari prea-nalte sânt!”

10. Când, în Ierusalim, sosiră, Fierbea cetatea. Toți voiră A ști, cuprinși de-nfrigurare: „Dar cine e Acesta, oare?!”

11. „El e Prorocul, e Iisus Din Nazaret!” – unii au spus.

12. Apoi, în Templul Domnului, Iisus simți-n inima Lui, Un junghi, atunci când a pătruns Și l-a văzut ce a ajuns. Pe cei ce-n Templu se aflau – Pe cei care negoț făceau – Furios, Iisus i-a alungat. Tarabele le-a răsturnat Zarafilor, iar pe acei Neguțători de porumbei, I-a scos afară și le-a zis:

13. „Adevărat e ce s-a scris: „O casă, pentru rugăciune, E casa Mea”, și se mai spune Că „Voi sunteți aceia cari, În peșteră, pentru tâlhari, Ați prefăcut-o.” Vai, de voi!”

14. Vreo câțiva orbi și șchiopi, apoi, La El, în Templu, au intrat. Iisus, pe toți, i-a vindecat.

15. Dar preoții cei mai de seamă, Lipsiți de cea mai mică teamă De Dumnezeu, când au văzut Minunile ce le-a făcut – Și-asemeni, când au auzit Cum că Iisus e preamărit, Că pruncii chiar, strigau „Osana, Fiu al lui David!” – atunci cana Mâniei lor s-a încărcat, Și, pe Iisus, L-au întrebat:

16. „I-auzi pe-aceștia ce vorbesc?” „Sigur că da. Ei împlinesc Ceea ce în Scripturi s-a scris, Acel cuvânt care a zis: „Tu, laude, din gura lor – A pruncilor, sugarilor – Ți-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat

17. Și în Betania-a plecat. Cu-ai Săi, acolo, a rămas – În noaptea ‘ceea – de au mas.

18. În zori, pe când se întorceau Iar în cetate, toți erau Înfometați. Când au zărit

19. Acel smochin pipernicit, Crescând chiar lângă drumul lor, S-au bucurat, sperând că vor Găsi vreo fructă, de mâncat. Dar n-au găsit. L-a blestemat, Atunci, pe-acel smochin, Iisus: „În veci, să nu ai rod!” – i-a spus. Pe loc, smochinul s-a uscat.

20. Ai Săi discipoli s-au mirat: „De necrezut e ce-am văzut! În ce fel, oare, s-a putut Usca smochinu-ntr-o clipită?!”

21. Iisus le-a spus: „De întărită Va fi credința voastră-n voi, Mai mari minuni veți face-apoi, Decât ceea ce ați văzut, Smochinului, că i-am făcut. Cum i-am zis eu, smochinului, La fel și voi, când muntelui, O să îi spuneți, cu credință „În mare, fugi!”, cu neputință Este să nu fiți ascultați. Crezând, chiar munții îi mutați.

22. Tot ce veți cere Domnului, Tot ce voiți din partea Lui, De cu credință Îl rugați, Să știți că o să căpătați!”

23. Iisus, la Templu-apoi, S-a dus. Bătrânii, preoții, I-au spus: „Cu ce putere-ai săvârșit Totul? De unde ai primit Astă putere? Să ne spui!”

24. Iisus le-a zis, la rândul Lui: „Am să vă pun Eu, o-ntrebare, Iar dacă o să fiți în stare Să-Mi dați răspuns, atunci, și Eu, Am să răspund, la rândul Meu.

25. Deci iată ce am să vă cer: Botezul lui Ioan, din cer, Sau de la oameni, a venit?” Ei, între ei, au șușotit: „Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde, Va zice: „De-ați știut de unde Venit-a, de ce n-ați crezut?” Acum, cu toții am văzut,

26. Că gloata l-a crezut proroc Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc, Să spunem că botezul lui Vine din partea omului.

27. Mai bine – ca să nu greșim – Îi vom răspunde că „nu știm!” „Nu știți? Atunci, la rândul Meu”, Zise Iisus, „nu spun nici Eu, Cu ce putere, ce vedeți,

28. Eu săvârșesc. Dar, ce credeți? Era un om care avea Doi fii, și-i spuse unuia: „Să mergi în vie, ți-am cerut!”

29. „Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut Și-a mers în via tatălui.

30. La cel de-al doilea fiu al lui, S-a dus și-n vie l-a trimis. „Bine, mă duc” – fiul a zis, Însă apoi, nu s-a mai dus. Acum dar, ce aveți de spus?

31. Care, din fii, a-ndeplinit Ce le-a spus tatăl?” „Negreșit, Că primul” – au răspuns, în cor, Toți cărturarii. Atunci, lor, Iisus le zise: „Vă spun Eu, Că merge-vor, la Dumnezeu, Curve și vameși, înainte De-a merge voi. Să țineți minte!

32. Ioan, știți bine, a venit La voi, umil, blând și smerit, Urmând calea neprihănirii. L-ați ați auzit, însă, voi – zbirii! – Nu l-ați crezut. Cuvintele, I le-au crezut doar curvele Și vameșii. Chiar de-ați privit Aceste lucruri, nu-ați voit Să vă întoarceți înapoi, Crezându-l pe Ioan apoi.”

33. „Vă spun o altă pildă dar. A fost un vrednic gospodar, Care, o vie, a sădit. După ce locu-a-mprejmuit, Un teasc, în mijloc, a săpat Și-apoi, un turn a ridicat. Sfârșind munca, iar acea vie, Voind lucrată ca să fie, Unor vieri a-ncredințat-o. Deci, liniștit, el a luat-o Spre alte țări, în treaba lui.

34. Însă, la vremea rodului, Trimise robi, să i se dea Partea ce i se cuvenea, Din roade. Dar, robii trimiși

35. De gospodar, au fost uciși, Când au cerut vierilor Partea, pentru stăpânul lor.

36. Apoi, stăpânu-a trimis iar, Alți robi, vierilor săi, dar, Au fost întâmpinați, la fel.

37. Stăpânu-și zise-atunci în el: „Ar fi mai bine – gândesc eu – Să îl trimit pe fiul meu, Pentru că el va fi primit, Cu cinste.” Când l-au întâlnit,

38. Vierii hotărâți erau, Să îl omoare, căci gândeau: „Moartea moștenitorului, Ne-aduce moștenirea lui.”

39. L-au prins pe fiu și l-au ucis.

40. Acum, ce credeți că a zis Stăpânul, sau ce a făcut, Când aste lucruri, le-a văzut?”

41. Ei au răspuns: „S-a-nfuriat: Pe ticăloși, el i-a tăiat, Iar via o dădu altui, Care, la vremea rodului, Îi va da dreptul cuvenit.”

42. Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit Scris, în Scriptură, niciodată, Că „Piatra, ce-a fost lepădată De meșterii zidari, e-adusă Și-n capul unghiului e pusă”? Lucrul acesta-i așezat De Dumnezeu, și-i minunat.

43. De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită.

44. Zdrobit e cel ce va cădea, Pe-această piatră, chiar de ea! Cel peste care a picat Piatra, acela-i spulberat!”

45. Când preoții au auzit – Și Fariseii – ce-a vorbit, Au înțeles că doar la ei S-a referit Iisus. Acei Vieri, din povestirea Lui, Sunt mai marii poporului.

46. Atunci, gând rău I-au pus și-u vrut Să-L prindă, însă s-au temut De furia noroadelor Care-L credeau Proroc al lor.