Matei 21 BVA
1. Când S-a apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe în dreptul Muntelui Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli
2. și le-a zis: „Duceți-vă în satul din fața voastră. Veți găsi imediat acolo o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea. Să îi dezlegați și să îi aduceți la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva (în legătură cu acest lucru), să spuneți că Iahve are nevoie de ei și că în scurt timp îi va trimite înapoi.”
4. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se confirme practic ce fusese prezis prin profetul care zisese:
5. „Spuneți fiicei Sionului: «Privește-ți Regele! El vine la tine blând și călare pe un măgar – pe un măgăruș –, pe ‘mânzul’ unei măgărițe.»”
6. Discipolii s-au dus și au făcut cum le ordonase Isus.
7. Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar El a încălecat.
8. Cei mai mulți oameni își puneau hainele pe jos, pe drum, iar alții tăiau ramuri din copaci și le puneau pe jos (în drumul Lui).
9. Cei care mergeau înaintea lui Isus, ca și cei care veneau după El, strigau: „Osana, Fiul lui David! Cel care vine în numele lui Iahve, este binecuvântat! Osana în cerul foarte înalt!”
10. Când a intrat în Ierusalim, toată populația orașului a devenit agitată; și fiecare zicea: „Cine este acesta?”
11. Iar cei mai mulți răspundeau: „Este Isus, profetul din Nazaretul Galileeii!”
12. Isus a ajuns în zona Templului și a alungat pe toți cei care făceau comerț acolo. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei,
13. zicându-le: „Este scris: «Casa Mea se va numi o casă a rugăciunii.»! Dar voi ați transformat-o într-un cuib de infractori!”
14. Niște orbi și niște șchiopi au venit la El în (acea zonă de lângă) Templu; și El i-a vindecat.
15. Dar liderii preoților și scribii, când au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în (zona de lângă) Templu „Osana! Fiul lui David!”, s-au supărat foarte rău
16. și I-au zis: „Auzi ce zic aceștia?!” Isus le-a răspuns: „Da! Oare nu ați citit niciodată cuvintele «Tu Ți-ai scos elogii din gura copiilor și (chiar) din gura sugarilor.»?”
17. Apoi i-a lăsat și a ieșit din oraș îndreptându-Se spre Betania. Și a rămas acolo în acea noapte.
18. Dimineața, când Se întorcea în oraș, I-a fost foame.
19. A văzut pe marginea drumului un smochin și S-a apropiat de el; dar nu a găsit decât frunze. Atunci a zis: „De acum încolo, niciodată să nu mai faci fructe!” Și pe loc, smochinul s-a uscat.
20. Văzând ce se întâmplase, discipolii s-au mirat și au zis: „Cum oare s-a uscat acest smochin în mod instantaneu?”
21. Isus le-a zis: „Vă spun adevărul: dacă veți avea credință fără ezitări, veți face nu numai ce s-a făcut acestui smochin; ci chiar dacă ați zice acestui munte «Ridică-te de aici și aruncă-te în mare!», așa s-ar întâmpla…
22. Având credință, veți obține prin rugăciune tot ce veți cere.”
23. Isus S-a dus în (zona) Templu(lui); și în timp ce învăța poporul acolo, au venit la El șefii preoților și bătrânii poporului (evreu) care L-au întrebat: „Cine Te-a autorizat să faci aceste lucruri? Cine Ți-a dat aprobare pentru ele?”
24. Răspunzând, Isus le-a zis: „Vă voi pune și Eu o întrebare. Dacă Îmi veți răspunde, vă voi spune și Eu cine M-a autorizat să fac aceste lucruri:
25. De unde venea botezul administrat de Ioan? – Din cer, sau de la oameni?” Atunci au început să discute între ei astfel: „Dacă vom răspunde «Din cer», ne va spune «Atunci de ce nu l-ați crezut?».
26. Și dacă vom răspunde «De la oameni», ne este frică de reacția poporului, pentru că toți consideră că Ioan este un profet.”
27. Atunci ei au răspuns lui Isus: „Nu știm!” Iar El, la rândul Său, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce aprobare lucrez.
28. Ce credeți? – Un om avea doi băieți. S-a dus la primul și i-a zis: «Fiule, du-te astăzi și lucrează-mi via.»
29. El a răspuns: «Nu vreau!». Apoi și-a regretat decizia; și (în final) s-a dus.
30. Tatăl s-a adresat și celuilalt fiu la fel. Acela i-a zis: «Mă duc, stăpâne.» Dar nu s-a (mai) dus…
31. Care dintre cei doi fii a făcut ce le-a cerut tatăl lor?” Ei au răspuns: „Primul.” Iar Isus le-a zis: „Colectorii de taxe și femeile adultere merg înaintea voastră în Regatul lui Dumnezeu.
32. Atunci când Ioan și-a făcut apariția între voi, el trăia ca un om corect; și nu l-ați luat în considerare. Dar colectorii de taxe și adulterele l-au crezut… Și cu toate că ați văzut acest lucru, nu ați regretat și nu v-ați revenit în final ca să îl credeți.
33. Ascultați altă parabolă. Era un proprietar de terenuri agricole care a plantat o viță de vie. A înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și i-a zidit un turn. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat în altă țară.
34. Când a fost sezonul culegerii strugurilor, și-a trimis sclavii la viticultori ca să le dea partea lui de struguri.
35. Viticultorii i-au sechestrat pe sclavi. Apoi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe unul l-au bătut cu pietre până a murit și el.
36. Proprietarul viei a mai trimis alți sclavi – mai mulți decât prima dată. Dar viticultorii i-au tratat la fel.
37. În final și-a trimis la ei fiul, zicându-și în sinea lui: «Vor primi onorabil pe fiul meu!»
38. Dar viticultorii, când l-au văzut, au zis: «Vine moștenitorul viei! Haideți să îl omorâm și să ne facem stăpâni pe moștenirea lui!»
39. L-au prins, l-au scos din vie și l-au omorât.
40. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor viticultori?”
41. Ei au răspuns: „Pe acei vinovați îi va distruge și va da via altora care îi vor oferi partea lui de struguri la vremea corespunzătoare.”
42. Isus le-a zis: „Nu ați citit niciodată în Scriptură că «Piatra pe care au aruncat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în locul unde se unesc zidurile; Iahve a făcut acest lucru și noi îl considerăm ca fiind ceva remarcabil!»?
43. Să știți că Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi și va fi dat celorlalte națiuni care vor face fapte corespunzătoare.
44. Cel care va cădea peste această «piatră», se va accidenta; iar dacă ea va cădea peste cineva, îl va distruge.”
45. După ce au auzit parabolele Lui, liderii preoților și fariseii au înțeles că prin intermediul lor, Isus vorbise despre ei.
46. În consecință, ei intenționau să Îl prindă, dar le era frică de reacția poporului, pentru că oamenii Îl considerau profet.