Matei 24 BIV2014

1. Când terminat-a de vorbit, Iisus, din Templu, a ieșit. Mândri, toți ucenicii Lui, Au vrut, ca ale Templului Construcții, să-I arate-ndat’.

2. Iisus, atunci, i-a întrebat: „Vedeți aceste clădiri? Toate, Să știți că fi-vor dărâmate: Piatră pe piatră n-o să stea – Nimic nu va mai rămânea!”

3. Pe muntele Măslinului, Iisus, cu ucenicii Lui, S-a așezat și-a odihnit. Atunci, ai Săi au îndrăznit Și câteva-ntrebări I-au pus: „Toate, pe care ni le-ai spus, Când, oare, au să se-mplinească? Ce semn are să ne vestească Venirea Ta? Să ne mai spui, Pentru sfârșitul veacului, Ce fel de semn ne va fi dat?”

4. Iisus, atunci, a cuvântat: „Băgați de seamă! Nu cumva, Să vă înșele cineva!

5. Fiindcă, în Numele Meu, Mulți vor veni, zicând: „Sunt Eu! Eu sunt Hristos!” Voi să vegheați, Căci mulți, atunci, vor fi-nșelați.

6. Când, de războaie, auziți, Când vești de lupte doar găsiți Pe buzele oamenilor, Nu vă speriați de vorba lor; Căci lucrurile auzite, Toate, vor trebui-mplinite. Să nu vă temeți nicidecum – Sfârșitul nu va fi acum.

7. Un neam va fi împotriva Altui, și ridica-se-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie Cutremure pe-alocurea. Va bântui și foametea Și ciuma, pe acest pământ.

8. Dar toate-aceste lucruri sânt, Începerea durerilor.

9. Pe mâinile oamenilor, Atunci, o să ajungeți voi; Au să vă chinuie și-apoi, Din al vost’ număr, omorâți, Mulți fi-vor. Voi veți fi urâți De neamuri, pentru al Meu Nume; Veți fi urâți de-ntreaga lume.

10. Sunt mulți cei care au să cadă. Multe vânzări au să se vadă – Căci se vor vinde între ei – Și nu puțini vor fi acei Cari ură au să vă nutrească.

11. Mulți mincinoși au să se nască Proroci; iar singura dorință A lor, va fi, de-i cu putință, Pe cât mai mulți, să îi înșele.

12. În vremurile-acelea grele, Din pricina fărădelegii – Care sub ochiul blând al Legii, Mereu, are să se-nmulțească – Iubirea o să se răcească,

13. La cei mai mulți. Dar mântuit, Va fi cel cari, pân’ la sfârșit, Să rabde totul, va să știe.

14. Iar vestea despre-mpărăție – Deci Evanghelia – vestită Va fi, și propovăduită În lume, ca toți să o știe – Slujind, astfel, de mărturie, La toate Neamurile care Sunt pe pământ. Atunci doar, are – Când toate au să se-mplinească – Sfârșitul ca să se ivească.”

15. „De-aceea, voi când veți vedea, „În locul sfânt”, că va ședea „A urâciunii pustiire” – Despre aceasta, aveți știre De la prorocul Daniel – Să părăsiți locul acel,

16. Fugiți, în munți, cei din Iudeea!

17. În ce-i privește pe aceia Care găsiți, atunci, fi-vor Pe-acoperișul caselor, Să nu coboare ca să-și ia Lucruri din casă, ci să stea Acolo unde-au fost surprinși.

18. Atunci, cei care au fost prinși În câmp, să nu vină-napoi Să își ia haina, ca apoi

19. Să fugă. Vai, va fi de toate Femeile însărcinate! La fel va fi și de acele Care-alăptează. Vai de ele!

20. Rugați-vă ca să nu fiți Siliți ca iarna să fugiți, Și nici în zile de Sabat.

21. Iată, vă spun adevărat, Că încercarea ce-o să vie, Atât de mare o să fie, Precum n-a mai fost niciodată, De când e lumea-ntemeiată.

22. Însă, acele zile, toate, De Tatăl Meu, au fost scurtate. Căci dacă nu le-ar fi scurtat, Nimeni nu ar mai fi scăpat. Să fim dar, bine înțeleși: Din pricina celor aleși, Au fost scurtate. De cumva,

23. Atunci, va spune cineva: „Veniți cu toții să-L vedeți! Hristos e-aici!” Să nu-l credeți;

24. Că au să fie mulți Hristoși, Și mulți prorocii mincinoși. Vor face semne, minuni mari, Să-nșele chiar și pe cei cari Au fost aleși. Luați aminte! –

25. Căci v-am vestit, mai dinainte!

26. Când vă vor zice: „E-n pustie Hristos!” Nu mergeți: n-o să fie! Sau că „Hristosul ascuns este În odăițe!”, astă veste

27. Să n-o credeți. Cum e văzut Fulgerul, care s-a născut În slăvi, ieșind din răsărit – Tăind până în asfințit, Tot cerul, cu lumina lui – La fel, și Fiul omului, Văzut va fi, când o să vie.

28. Oriunde stârvul o să fie, Acolo fi-vor și vulturi.

29. Când toate zilele tulburi Vor trece – după-acel necaz – Chiar soarele, al său obraz, Și-l va întuneca. Luna, Nici ea nu va mai lumina, Iar de pe boltă, măturate, Stele vor fi. Cutremurate, Puterile cerurilor Fi-vor, iar în înaltul lor,

30. Atunci doar, se va arăta Semnul – care-l veți aștepta – Semnul Fiului omului. Popoarele pământului, În acea zi, au să bocească, Iar lumea are să-L zărească Venind, pe Fiul omului, Plutind pe norii cerului, Încununat de slava-I mare Și de puterea ce o are.

31. Va pune îngerii să sune, Din trâmbițe, ca să-i adune Pe toți care-s ai Lui aleși. Din patru vânturi, ei, culeși – Dintr-un capăt al cerului Și până-n cel’lalt cap al lui –

32. Vor fi aduși. Pildă luați De la smochin, și învățați: Smochinul, când își frăgezește Mlădița și când înfrunzește, Atunci puteți să vă gândiți Că vara a venit. Să știți –

33. Asemenea, când veți vedea Că lucrurile acestea, De care Eu v-am povestit, Cu toate se vor fi-mplinit – Că Fiul omului sosește! E-aproape! Chiar la ușă este!

34. Adevărat vă spun Eu: iacă, Neamul acesta n-o să treacă Până când tot ce v-am vestit Nu o să fie-ndeplinit.

35. Va trece cerul și pământul, Dar nu va trece-n veci cuvântul Care a fost rostit de Mine! – Al Meu cuvânt, veșnic, va ține.”

36. „Despre-a cea zi, despre-acel ceas, Nu știe nimeni. Au rămas, Numai de Tatăl Meu, știute – Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.

37. La fel precum s-a întâmplat Când în corabie-a intrat Noe – deci ca în vremea lui – Și-atunci când Fiu omului Vine, la fel are să fie.

38. Mai înainte ca să vie Potopul, toți mâncau și beau, Se măritau și se-nsurau; Noe-n corabie-a urcat,

39. Dar nimenea n-a observat Nimic și, astfel, a venit Potopul ce i-a înghițit; Iar la sfârșitul veacului, Atunci când Fiul omului – Din nou – la voi are să vie – Și-atunci – la fel are să fie.

40. Pe câmp, dacă vor fi aflați, În vremea ‘ceea, doi bărbați, Unul din ei va fi luat, Iar celălalt va fi lăsat.

41. Dacă, atuncea – bunăoară – Două femei vor fi la moară, Doar una are-a fi luată, Iar cealaltă va fi lăsată.

42. Vegheați dar, să nu adormiți! Fiți treji, pentru că voi nu știți, Al vostru Domn, când va să vină! Să nu vă afle vreo pricină!

43. Dacă stăpânul casei știe Ceasul la care o să vie Hoțul, ca să îl jefuiască, El, casa, o să și-o păzească.

44. Astfel, mereu, gata să fiți, Căci va veni – când nu gândiți – La voi, iar, Fiul omului.

45. Deci, cine-i al stăpânului Rob credincios și-ascultător, Pus peste ceata slugilor Să le dea hrana cuvenită, Mereu, la vremea potrivită?

46. Ferice de acel rob, care – Atuncea când stăpânul are Să se întoarcă – e găsit Așa precum s-a poruncit.

47. Iată, un adevăr v-am spus: Atunci, acel rob va fi pus – De-al său stăpân – drept cel mai mare, Peste averea ce o are.

48. Dar dacă este un rob rău, Va crede că stăpânul său Nu o să vină prea curând Și își va spune-n al sau gând: „Iată, stăpânul zăbovește!”,

49. Și-atunci începe și-i lovește Pe-ai săi tovarăși; iar apoi, Va prinde obiceiuri noi, Dar rele, căci o să se-adune

50. Cu cei bețivi. Dar ce va spune Stăpânul său, când va sosi Și-n astă stare-l va găsi? Al lui stăpân are să vie, La ceasul pe care nu-l știe Robul acela. Negreșit,

51. Atuncea, fi-va pedepsit: În două, el va fi tăiat Și-apoi, afară, aruncat – Acolo unde soarta lui E cea a prefăcutului, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților.”