Matei 25 BIV2014

1. „A cerului Împărăție, Iată că poate ca să fie Asemeni cu zece fecioare, Cari candele au fiecare. Când a fost timpul potrivit, Cu candele au ieșit, Toate, în calea mirelui – Deci, în întâmpinarea lui.

2. Din ele – cinci – nechibzuite Au fost. Astfel, foarte zorite,

3. Când candelele și-au luat, De untdelemn, ele-au uitat.

4. Cele-nțelepte, când plecară Cu candelele, își luară Rezerve de ulei, cu ele.

5. Mirele-ntârzia, iar ele, Într-un târziu, au adormit.

6. În miez de noapte-au auzit Un glas puternic ce-a strigat: „Mirele s-a apropiat! Ieșiți-i în întâmpinare!”

7. Ele, atunci, care de care, Cu candelele, au vrut, toate, Să fugă. Dar, că nu se poate, Fecioarele nechibzuite Au constatat, căci pe sfârșite Era în, candelele lor,

8. Uleiul. Înțeleptelor, Ele le-au spus: „Noi căutăm, Puțin ulei, să căpătăm. De-aceea, dați-ne și nouă Din untdelemn!” „De vă dăm vouă”,

9. Răspunseră cele rugate, „Fără ulei, rămânem toate, Căci n-o să mai avem nici noi, Dar nu-i destul nici pentru voi. Deci, nu vă dăm, ci să-ncercați Să mergeți să vă cumpărați!”

10. După ulei, ele-au pornit, Dar mirele a și sosit, Iar cele cari l-au așteptat, Cu el, la nuntă, au intrat Și ușa-n urma lor, s-a-nchis.

11. Fecioarele plecate-au zis, Când cu ulei au revenit Și ușa-nchisă au găsit: „Doamne, și noi te-am așteptat! Deschide-ne!” Dar n-au intrat,

12. Căci ușa nu s-a mai deschis. „Nu vă cunosc!” – mirele-a zis.

13. Vegheați mereu! Atenți să fiți, Că ceasul zilei nu îl știți, Când va veni, cu slava Lui, La voi, iar, Fiul omului!”

14. „A cerului Împărăție Asemănată o să fie, Cu un om care a plecat În altă țară. Și-a chemat Robii, și-apoi, le-a împărțit Averea sa. A dăruit,

15. Întâi – talanți – cinci, unuia; Iar doi îi dete altuia. Doar un talant, numai, i-a dat Unui alt rob, și a plecat.

16. Cel care cinci bani a primit, Repede foarte, i-a-nmulțit, Făcând negoț. A câștigat Alți cinci talanți. Cel ce-a luat

17. Doar doi, și el s-a străduit, Și-alți doi talanți a dobândit.

18. Robul care a căpătat Doar unul, iute l-a-ngropat.

19. A trecut multă vreme-n zbor, Când iată că stăpânul lor, S-a-ntors și – după învoială – Ceru, robilor, socoteală.

20. Cel care cinci bani a primit, Cu încă cinci a mai venit. Pe toți, pe masă, el i-a pus Și-apoi stăpânului i-a spus: „Doamne, cinci mi-ai încredințat. Eu, încă cinci, am câștigat.”

21. „Bine, rob bun și credincios” – Zise stăpânul bucuros – „Puține lucruri ai păzit, Dar credincios te-ai dovedit. De-aceea, fi-vei înălțat Și peste multe așezat. Intră în bucuria mea! – Acolo, loc, tu vei avea.”

22. Cel care doi bani a primit, Cu încă doi a mai venit. Pe toți, pe masă, el i-a pus Și-apoi stăpânului i-a spus: „Doamne, doi mi-ai încredințat. Eu, încă doi, am câștigat.”

23. „Bine, rob bun și credincios” – Zise stăpânul bucuros – „Puține lucruri ai păzit, Dar credincios te-ai dovedit. De-aceea, fi-vei înălțat Și peste multe așezat. Intră în bucuria mea! – Acolo, loc, tu vei avea.”

24. Cel care-un ban doar a primit, Cu-acel talant a revenit Și-a zis: „Doamne, eu am văzut Că ești om aspru. Am știut Că seceri, dar n-ai semănat, Și strângi făr’ să fi vânturat.

25. De teamă – căci fricos eu sânt – Ți-am ascuns banul în pământ. Iată-l aici! Ia ce-i al tău!”

26. „Rob leneș și viclean și rău!” – I-a spus stăpânul, supărat – „Că secer și n-am semănat, Strâng făr’ să vântur, ai știut! Dar dacă spui că te-ai temut, Atunci, de ce n-ai înmulțit Banul, pe care l-ai primit!?

27. Trebuia, la zarafi, să-l dai Și astfel, un câștig aveai, Iar eu – când aș fi revenit – Cu o dobândă-aș fi primit,

28. Ce e al meu. Să îi luați Talantul, și-apoi să îl dați Celui cari zece talanți are!

29. Căci voi să știți: acelui care Avut e, o să i se dea Să aibă-n plus. O să se ia Totul, de la acel ce n-are – Chiar și puținul ce îl are.

30. Luați-l, pe-acest rob netrebnic, Rob ce s-a dovedit nevrednic! Din fața mea, doresc să piară! Să fie aruncat afară, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților!”

31. „Atunci, când Fiul omului – Încununat de slava Lui, De îngerii Săi însoțit – Va fi, din nou, la voi, sosit, Va sta pe jilțul slavei Sale – Pe tronul Său. Atuncea ale

32. Pământului neamuri vor sta În față-I. El le va sorta, Așa cum un păstor desparte, Din capre, oile. De-o parte,

33. La dreapta Sa – al oilor, Loc, o să fie. Caprelor, La stânga, loc, o să le dea.

34. Când va sfârși alegerea, Celor, în dreapta Lui aflați, Le-a spune: „Binecuvântați Ai Tatălui Meu, hai, veniți, Căci trebuie să moșteniți Împărăția, pregătită, De când e lumea întocmită.

35. Am fost flămând, iar voi Mi-ați dat Ca să mănânc. Când, însetat Am fost, voi Mi-ați dat de băut. Că sunt străin, voi M-ați văzut Și-atunci, în casă M-ați primit.

36. Când am fost gol, M-ați învelit; Am fost bolnav, M-ați căutat, Iar când eram întemnițat, Știați, la Mine, să veniți.”

37. Atuncea, cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut, oare, noi, flămând? Și de mâncare, când Ți-am dat? Sau, când ai fost Tu, însetat, Și când Ți-am dat noi, de băut?

38. Străin, când oare, Te-am văzut, Și Te-am primit? Când s-a-ntâmplat, Ca noi, să Te fi îmbrăcat?

39. Bolnav, și-ntemnițat apoi, Când Te-am văzut, pe Tine, noi? Și când, oare, Te-am căutat?”

40. El le va spune, imediat: „Când ăstora mici frați ai Mei – Neînsemnați, șterși, mărunței – Aceste lucruri, le-ați făcut, Atuncea – trebuie știut – Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”

41. Către acei care-au să fie La stânga, zice-va: „Plecați – Voi – de la Mine, blestemați! Locul pe care îl aveți, E-n focul veșnic! Vă duceți! L-am pregătit diavolului, Vouă și îngerilor lui!

42. Am fost flămând, dar nu Mi-ați dat, Nemernicilor, de mâncat! Sete Mi-a fost, dar n-ați văzut – Nimic nu Mi-ați dat de băut!

43. Am fost străin – nu M-ați primit! Eram gol – nu M-ați învelit! Bolnav am fost și-ntemnițat – Voi, însă, nu M-ați căutat!”

44. Ei vor răspunde-atuncea: „Când Te-am văzut, Doamne, noi, flămând, Străin, gol, sau întemnițat? Sau când ai fost Tu, însetat? Și oare, când nu Te-am slujit?”

45. „De câte ori n-ați săvârșit Acestea, pentru ai Mei frați, Micuți și foarte ne-nsemnați” – El le va spune – „căci n-ați vrut, Voi, Mie, nu Mi le-ați făcut!”

46. Aceștia fi-vor pedepsiți În veci, iar cei neprihăniți, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viața veșnică.”