Matei 26 BIV2014

1. După ce-a isprăvit, Iisus, Discipolilor Săi, le-a spus:

2. „Doar peste două zile, noi Vom ține Paștele. Apoi – Pentru că timpul s-a-mplinit – El, Fiul, fi-va răstignit.”

3. Atuncea, preoții cei mari, Bătrâni din sfat și cărturari, În curtea marelui preot, S-au adunat, de peste tot – Din întregul Ierusalim.

4. „Caiafa! Să ne sfătuim!” – I-au zis, căci era preot mare. S-au înțeles să Îl omoare. Din vorbe, vrut-au să-I întindă Un laț, cu vicleșug să-L prindă.

5. Au hotărât a face toate, Chiar după Paște. „Nu se poate” – Și-au zis – „acum, să-L arestăm, Căci trebuie ca să păstrăm Calmul, în timpul Paștelor, Spre liniștea noroadelor. Să treacă praznicul, și-apoi, Vom pune mâna, pe El, noi!”

6. Iisus, la Simon, locuia – Leprosul – în Betania.

7. Era la masă așezat Iisus, când s-a apropiat Femeia, de scaunul Lui, Ducând pe vârful capului, Un vas de alabastru, plin Cu un mir scump și foarte fin, Plin de miresme. A lăsat Jos vasul și-apoi a turnat Mirul, pe capul lui Iisus.

8. Atuncea, ucenici-au spus: „Ce rost, astă risipă, are, Când noi, pe acest mir, pe care, Pe capul Tău, ea l-a turnat,

9. Vânzându-l scump, am fi luat Mulți bani, să-i dăm săracilor?”

10. El zise ucenicilor: „De ce îi faceți supărare, Femeii ăsteia, voi, oare, Când, un frumos gest, a făcut?

11. Pe cei săraci, voi i-ați avut Și îi aveți cu voi, mereu. Pe Mine, însă, vă spun Eu, Nu-ntotdeauna Mă aveți.

12. Acuma, dacă să știți vreți, Aflați că ea n-a risipit Mirul, ci doar M-a pregătit, Pe Mine, pentru-ngropăciune.

13. Încă ceva am a vă spune: Oriunde, propovăduită E Evanghelia, vestită Va fi și fapta ce-a făcut Femeia, precum ați văzut.”

14. Din ucenici, din doisprezece Unul, grăbit a fost să plece, La preoți, căci iubea mult banul. Era Iuda Iscarioteanul, Discipolul care s-a dus,

15. La preoții cei mari, și-a spus: „Cât, oare, ați putea să-mi dați, De vă ajut să-L înhățați, Pe-acest Iisus? Ce-am de primit?” Atuncea, ei i-au cântărit Treizeci de-arginți. El i-a luat

16. Și-apoi, mereu, a căutat Prilej, ca pe Învățător, Să-L poată da pe mâna lor.

17. Când praznicul a început, Toți ucenici-ndat’ au vrut Ca să Îi pună o-ntrebare: „Ne spune, unde ai vrea, oare, Să stai la masa Paștelor, În praznicul Azimelor?”

18. El zise: „Mergeți în cetate Căci gata sunt, acolo, toate. Un om anume-o să-ntâlniți, Căruia, astfel, să-i vorbiți: „Învățătorul nostru vine Aici, și ne-a trimis la tine, Să-ți spunem: „Iată, vremea Mea Se-apropie. Acum, aș vrea, În casa ta să mă așez, Ca Paștele să le serbez, Cu ucenicii.” Ei s-au dus

19. Și au făcut tot ce le-a spus, Căci Paștele le-au pregătit.

20. Când înserarea a venit, Iisus, în casă, a intrat Și cu cei doisprezece-a stat, În jurul mesei. El, apoi,

21. Le zise: „Unul, dintre voi, O să Mă vândă”. S-au speriat,

22. Atuncea, toți și-au întrebat, Voind să știe fiecare: „Doamne, nu-s eu acela, oare?”

23. Privind în jurul Său, Iisus Le-a zâmbit blând și-apoi le-a spus: „Cel ce cu mine va întinde Mâna în strachină, Mă vinde.

24. Să știți că Fiul omului – Cum este scris – pe drumul Lui, Va merge, către al Lui țel. Dar vai va fi de omu-acel, Prin care, El este vândut!. Mai bine, nu s-ar fi născut!”

25. Iuda a-ntins, cu El, iar când, „Sunt eu, cel care-am să te vând?”, L-a întrebat uimit, Iisus, „Da, vânzătorule!”, i-a spus.

26. Iisus, o pâine, a luat; După ce-a binecuvântat, A frânt-o în bucăți mai mici, Pe care-apoi, la ucenici, Le-a dat, spunându-le: „Luați Pâinea aceasta, și-o mâncați. Acesta este trupul Meu.”

27. Luând cupa, Lui Dumnezeu, I-a mulțumit și-apoi, le-a dat-o. Când ucenicii au luat-o, „Beți toți din ea” – le-a zis Iisus –

28. „E al Meu sânge. El e pus, Să întărească, pe pământ, Acuma, noul legământ. Se varsă, pentru mulți, spre-a lor Iertare, a păcatelor.

29. Din rodul viței, n-am să beau, Până atunci când am să stau, La Tatăl, în Împărăție. Când acea zi are să vie, Vinul cel nou, Eu îl voi bea, Cu voi, șezând alăturea.”

30. După ce masa au sfârșit, Cântul de Paști, obișnuit, Cu toții l-au cântat în cor. Spre muntele Măslinilor,

31. Plecară-apoi. Ajungând sus, În vârf de munte, Domnu-a spus: „Iată, vreau să vă dau de știre, Că pricină, de poticnire – În mine – toți o să găsiți, În astă noapte. Căci, să știți, E scris: „Păstorul Îl voi bate Și risipite vor fi toate Oile turmei”. Dar apoi,

32. Voi învia și merge-voi, ‘Naintea voastră-n Galileea.”

33. Petru a spus: „Chiar când aceia, Cari sunt aflați cu noi, aici” – Și-a arătat spre ucenici – „Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc Motive, să mă poticnesc!”

34. Iisus i-a zis: „Adevărat Îți spun, că nu va fi cântat Cocoșul – chiar în noaptea asta – Și-atunci, când va veni năpasta, Ai să te lepezi, de trei ori, Chiar tu, de Mine, până-n zori.”

35. Petru răspunse: „Și să mor, Tot nu mă leapăd! Trădător, Nu sunt, și știi aceasta, bine! Nu mă voi lepăda de Tine!” Toți ucenici-au spus la fel, Că nu se lepăda de El.

36. S-au dus într-un loc îngrădit, Ce Ghetsimani era numit. Acolo-a zis Iisus: „Vegheați! Plec să Mă rog! Voi așteptați!”

37. Luă pe Petru – dintre ei – Și pe fiii lui Zebedei. Mâhnit, El S-a simțit deodată, Iar către cei trei zise: „Iată

38. Că sufletu-Mi e obosit… De întristare e lovit… Abia poate să o mai poarte, Căci întristarea e de moarte. Rămâneți să vegheați, cu Mine, Și poate-am să Mă simt mai bine.”

39. Apoi, puțin, S-a-ndepărtat, S-a prăbușit și S-a rugat: „Tată, iată a Mea dorință: Te rog, dacă e cu putință, Îndepărtează ăst pahar, Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar, Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită, Ci voia-Ți, vreau a fi-mplinită.”

40. Când rugăciunea Și-a sfârșit, Pe ucenici, El i-a găsit Dormind. „Ce! N-ați putut să stați, Un ceas, cu Mine, să vegheați!” – I-a zis lui Petru; iar apoi,

41. „Vegheați! Rugați-vă și voi!” – Le spuse – „Ca să nu cădeți În vreo ispită, căci vedeți Că duhu-i plin de râvnă, iar Carnea-i neputincioasă dar.”

42. De ucenici, S-a-ndepărtat Și-a mers, din nou, de S-a rugat, Zicând: „Tată, de nu se poate Să-ndepărtezi relele toate, De Mine – trebuind să iau Acest pahar și să îl beau – Atunci, nu vreau, zădărnicită Să-ți fie voia, ci-mplinită!”

43. S-a-ntors, apoi, la ucenici, Dar i-a găsit dormind, căci nici De astă dată, n-au vegheat Și iarăși, somnul i-a furat.

44. Iisus, din nou, i-a părăsit, Ca să se roage, și-a găsit Un loc, unde S-a așezat. A treia oară S-a rugat, Și-aceleași vorbe le-a rostit.

45. L-a ucenici, a revenit, Spunându-le: „Acum, dormiți! Puteți ca să vă odihniți! Timpul, Fiului omului, S-a împlinit, iar soarta Lui E-n mâinile oamenilor, Căci e lăsată-n seama lor.

46. Sculați! Al vost’ Învățător E căutat, de vânzător!”

47. Pe când Iisus, încă, vorbea, Iuda, de ei, se-apropia – De gloată însoțit – să-L lege. Armați cu săbii și ciomege, Gloata aceea de strânsură – Toată acea adunătură – Trimisă-a fost, după Iisus, De preoții cei mai de sus Și de bătrânii lor, din sfat.

48. Semn, vânzătorul a lăsat, Celor care erau cu el: „Învățătorul e acel, Pe care, eu am să-L sărut. Când vi-L fac, astfel, cunoscut, Veți tăbărî să-L înhățați!”

49. Apoi – urmat de-ai săi fârtați, De la distanță – de Iisus, Apropiindu-se, I-a spus: „Învățătorule! A-Ți spune, O vorbă am: cu plecăciune!” Vorbindu-I, s-a apropiat Și, pe obraz, L-a sărutat.

50. „Prietene, ce ai venit Să faci, fă dar, pân’ la sfârșit!” – Lui Iuda, i-a răspuns Iisus. Gloata, atunci, mâna a pus, Pe El, și nu L-a mai scăpat.

51. Un ucenic a încercat Să-I sară-n ajutor. Grăbit, A scos sabia și-a lovit Pe-un om, chiar lângă el aflat. Astfel, urechea i-a tăiat, Unui rob al preotului.

52. Atuncea, ucenicului, Iisus i-a zis: „Pune-o la loc. Așează-ți sabia în toc. Cel ce de ea s-a folosit, De sabie va fi lovit, Și moartea-i va veni prin ea.

53. Crezi că, pe Tatăl, n-aș putea Să-L rog, să-Mi dea ajutorare? Doar peste doișpe legiuni are, De îngeri, gata pregătite, Pe care le-ar putea trimite, Dacă le-aș cere, imediat!

54. Însă, așa de-aș fi lucrat, Cum oare s-ar fi împlinit Tot, ce-n Scripturi, a fost vestit?”

55. Apoi, S-a-ntors ca să privească Adunătura omenească, Pe-a cărei mână, a-ncăput. Când plini de ură i-a văzut, Pe cei din juru-I, le-a vorbit: „Voi, după Mine, ați ieșit, Armați cu săbii și ciomege, Ca după-un călcător de lege – De parcă aș fi un tâlhar – Ca să Mă prindeți. Uitați dar, Că-n toate zilele, ședeam În Templu, unde, învățam Noroadele. Iată, mereu, În al vost’ mijloc, am fost Eu, Și-atunci, nu M-ați întemnițat.

56. Toate, acum, s-au întâmplat, Spre-a se-mplini ce a fost scris, Ceea ce prin proroci s-a zis.” Toți ucenicii au fugit, Lăsându-L singur, părăsit, În mâna cetei de tâlhari Și-a preoților celor mari.

57. În fața lui Caiafa, dus, A fost, apoi, Domnul Iisus. Lângă Caiafa, se aflau Mulți cărturari; îl însoțeau Și vârstnicii norodului, Pândind venirea Domnului.

58. Petru, din umbră, L-a urmat, Pân’ la Caiafa și-a intrat În curțile preotului, Șezând, apoi, cu-aprozii lui, Sfârșitul să îl urmărească.

59. Toți căutau ca să găsească – Preoți, bătrâni și cărturari – Pe cineva, vreun martor cari, O mincinoasă mărturie, Să facă și motiv să fie, În contra lui Iisus, prin care, Să poată ca să Îl omoare.

60. Deși mulți martori le-au venit, Pe nimeni, însă, n-au găsit, Pentru-a depune-o mărturie, Prin care-nvinuit să fie. La urmă, doi, tot s-au aflat.

61. Ei ziseră: „L-am ascultat Spunând: „Templul Lui Dumnezeu, Îl stric și, în trei zile, Eu, La loc, pot să îl reclădesc.”

62. Auzind ceea ce vorbesc, Din jilțul său, s-a ridicat Marele preot și-a-ntrebat: „I-auzi pe-acești oameni ce zic? Tu nu ai de răspuns nimic?”

63. Iisus tăcea, privind în jur. Preotu-a zis atunci: „Te jur Pe Dumnezeu cel viu, că-I ești Fiu și Hristos, cum ne vorbești!”

64. „Da! Eu sunt!” le-a răspuns Iisus „Ba mai mult, iată ce-am de spus: De-acum, Îl veți vedea, mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Șezând, pe Fiul omului, Căci braț e, al puterii Lui. Pe norii cerului, și voi, Îl veți vedea venind, apoi!”

65. Marele preot s-a sculat Și hainele și-a sfâșiat, Țipând într-una: „A hulit! Acum, cu toți L-ați auzit! Deci, ce nevoie mai avem De martori, când, chiar noi suntem Martori, la ce-a mărturisit?! Cu noi, de față, a hulit!

66. Spuneți! Care-i părerea voastră?” „E vinovat, în fața noastră” – Întreg soboru-a glăsuit – „Cu moartea, fie pedepsit!”

67. Astfel, Iisus a fost lăsat, Celor din sală; L-au scuipat Drept în obraz, L-au pălmuit Și-apoi, cu pumnii, L-au lovit,

68. Zicând: „Hristoase, prorocește! Cine e cel ce Te lovește?”

69. Petru, în curte, s-a aflat, Cu alții stând, când, observat, Fost-a de-o slujnică. La el, Aceasta merse: „Cu Acel Iisus, venit din Galileea, Și tu ai fost!” – i-a zis femeia.

70. „N-am fost! Și nu-i adevărat! Nu știu ce spui” – s-a lepădat Petru, în fața tuturor.

71. Când a ieșit însă-n pridvor, O alta l-a zărit și-a spus: „Și-acesta fost-a cu Iisus!”

72. S-a lepădat, cu jurământ, Petru, zicând: „Vă jur! Nu sânt, Din ceata omului Acel!”

73. Dar alții au venit la el, Spunându-i: „Nu-ncape-ndoială, Că-omu-acesta ne înșeală. Tu ești din ceata lui Iisus! Deci, în zadar, limba ți-ai pus, Minciuni, să ne trimită-n stol, Căci vorba ta te dă de gol!”

74. Petru-ngrozit, iar s-a jurat Și-n urmă, s-a și blestemat, Zicând: „Eu nu știu cine este, Omul Acesta!” Când, de veste, Însă, a prins că a cântat Cocoșul, brusc s-a deșteptat,

75. Și-ndată și-a reamintit Tot ce Iisus i-a povestit: „Petre, îți spun adevărat, Că încă nu va fi cântat Cocoșul – chiar în noaptea asta! – Și-atunci, când va veni năpasta, Chiar tu, de Mine, de trei ori, Ai să te lepezi, până-n zori.” Cu inima îndurerată, De remușcare măcinată, Petru – cu chipul ca de var – Plecă să-și plângă-al său amar.