Logo
🔍

Matei 26 NTR

«

1. După ce a terminat de spus toate aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi:

2. „Știți că peste două zile va fi Paștele, iar Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit“.

3. Atunci conducătorii preoților și bătrânii poporului s-au adunat în curtea marelui preot, numit Caiafa,

4. și au plănuit să pună mâna pe Isus prin viclenie și să-L omoare.

5. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“.

6. În timp ce Isus Se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul,

7. s-a apropiat de El o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum foarte scump. Ea a turnat parfumul pe capul Lui, în timp ce El stătea la masă.

8. Dar ucenicii, văzând lucrul acesta, s-au indignat, zicând: „Pentru ce risipa aceasta?

9. Căci parfumul s-ar fi putut vinde scump, iar banii să fi fost dați săracilor“.

10. Știind aceasta, Isus le-a zis: „De ce o necăjiți pe femeie? Căci ea a făcut o faptă bună față de Mine!

11. Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna.

12. Când a turnat acest parfum pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta ca să Mă pregătească pentru înmormântare.

13. Adevărat vă spun că, oriunde va fi proclamată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce a făcut această femeie, în amintirea ei“.

14. Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoților.

15. El a zis: „Ce vreți să-mi dați ca să-L dau pe mâna voastră?“. Ei i-au oferit treizeci de arginți.

16. De atunci încolo el căuta un prilej potrivit ca să-L dea pe mâna lor.

17. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: ‒ Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci jertfa de Paște?

18. El a răspuns: ‒ Duceți-vă în cetate la un anumit om și spuneți-i: „Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape. Voi sărbători Paștele la tine, împreună cu ucenicii Mei»“.

19. Ucenicii au făcut așa cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.

20. Când s-a înserat, Isus ședea la masă împreună cu cei doisprezece.

21. În timp ce mâncau, Isus le-a zis: ‒ Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.

22. Ei s-au întristat foarte tare și fiecare dintre ei a început să-L întrebe: ‒ Nu cumva sunt eu, Doamne?

23. Dar Isus, răspunzând, a zis: ‒ Cel ce-și pune mâna în vas împreună cu Mine, acela Mă va trăda.

24. Într-adevăr, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!

25. Iuda, cel ce Îl trădase, a răspuns, zicând: ‒ Nu cumva sunt eu, Rabbi? Isus i-a zis: ‒ Tu ai spus-o!

26. În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați! Acesta este trupul Meu“.

27. Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, l-a dat ucenicilor, zicând: „Beți toți din el,

28. căci acesta este sângele Meu, sângele Noului Legământ, care este vărsat pentru mulți spre iertarea păcatelor.

29. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu“.

30. După ce au cântat un imn, au ieșit îndreptându-se spre Muntele Măslinilor.

31. Atunci Isus le-a zis: ‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.

32. Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.

33. Petru, răspunzând, I-a zis: ‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!

34. Isus i-a zis: ‒ Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.

35. Petru I-a răspuns: ‒ Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda nicidecum de Tine! Și toți ucenicii au spus la fel.

36. Atunci Isus S-a dus cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: ‒ Stați jos aici, până Mă voi duce acolo să Mă rog!

37. I-a luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se tulbure.

38. Atunci le-a zis: ‒ Sufletul Meu este foarte mâhnit, până la moarte! Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!

39. Și, mergând puțin mai înainte, S-a aruncat cu fața la pământ, rugându-Se și zicând: „Tată, dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“.

40. Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: ‒ Așadar, n-ați putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră?

41. Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul, într-adevăr, este dornic, dar trupul este neputincios.

42. S-a îndepărtat a doua oară și S-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă acest pahar nu poate fi îndepărtat de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“.

43. A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn.

44. I-a lăsat iarăși, S-a îndepărtat și S-a rugat pentru a treia oară, zicând aceleași cuvinte.

45. Atunci a venit la ucenici și le-a zis: ‒ Încă mai dormiți și vă odihniți? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor.

46. Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează.

47. În timp ce El încă vorbea, iată că vine Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o mare mulțime de oameni cu săbii și ciomege, trimiși de conducătorii preoților și de bătrânii poporului.

48. Trădătorul le dăduse un semn, zicând: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să puneți mâna pe El!“.

49. El s-a apropiat imediat de Isus și a zis: ‒ Plecăciune, Rabbi! Și L-a sărutat îndelung pe obraji.

50. Isus i-a zis: ‒ Prietene, fă potrivit cu ceea ce ai venit să faci! Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și L-au prins.

51. Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia și l-a lovit pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea.

52. Însă Isus i-a zis: „Pune-ți sabia înapoi la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!

53. Sau crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu să Mă ajute și El Mi-ar pune alături chiar acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

54. Dar cum s-ar mai împlini atunci Scripturile care spun că așa trebuie să se întâmple?“.

55. În ceasul acela, Isus a zis mulțimilor: „Ați ieșit să Mă arestați cu săbii și ciomege, ca pe un răsculat? În fiecare zi ședeam în Templu și dădeam învățătură, dar n-ați pus mâna pe Mine!

56. Însă toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeților“. Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.

57. Atunci, cei ce au pus mâna pe Isus L-au adus la Caiafa, marele preot, unde erau adunați cărturarii și bătrânii.

58. Petru L-a urmat de departe până la curtea marelui preot. Apoi a intrat înăuntru și s-a așezat împreună cu gărzile, ca să vadă care va fi sfârșitul.

59. Conducătorii preoților și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte,

60. dar n-au găsit niciuna, deși veniseră mulți martori mincinoși. La urmă, au venit doi

61. care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și să-l reconstruiesc în trei zile»“.

62. Marele preot s-a ridicat și L-a întrebat: ‒ Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?

63. Dar Isus tăcea. Marele preot i-a zis: ‒ Te pun sub jurământ înaintea Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!

64. Isus i-a răspuns: ‒ Tu ai spus-o! Dar vă spun mai mult decât atât că, de acum încolo, Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.

65. Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele, zicând: ‒ A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia!

66. Ce părere aveți? Ei au răspuns, zicând: ‒ Merită să fie pedepsit cu moartea!

67. Atunci L-au scuipat în față și L-au lovit. Unii L-au pălmuit,

68. zicând: „Profețește-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“.

69. Petru însă stătea afară, în curte. O slujnică s-a apropiat de el, zicând: ‒ Și tu erai cu Isus galileeanul!

70. Dar el a negat înaintea tuturor, zicând: ‒ Nu știu despre ce vorbești!

71. În timp ce se îndrepta spre poartă, l-a văzut o altă slujnică. Ea le-a zis celor de acolo: ‒ Acesta era cu Isus nazarineanul.

72. Dar el a negat din nou cu jurământ: ‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta!

73. După puțin timp însă, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și i-au zis lui Petru: ‒ Cu siguranță și tu ești unul dintre ei, căci până și vorbirea te dă de gol!

74. Atunci el a început să se blesteme și să jure, zicând: ‒ Nu-L cunosc pe Omul Acesta! Și imediat a cântat cocoșul.

75. Atunci Petru și-a adus aminte de cuvintele pe care i le spusese Isus: „Înainte să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori!“. Și, ieșind afară, a plâns mult.

»