Logo
🔍

Matei 4 VBRC2020

« (Mc 1,12-13; Lc 4,1-13)

1. Atunci, Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol.

2. După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă i s-a făcut foame.

3. Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!”.

4. Dar el, răspunzând, i-a zis: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»”.

5. Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a așezat pe coama templului

6. și i-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine șite vor purta pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră»!”.

7. Isus i-a zis: „Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”.

8. Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor

9. și i-a spus: „Îți voi da toate acestea dacă vei cădea [înaintea mea] și mă vei adora”.

10. Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora șinumai lui îi vei aduce cult»”.

(Mc 1,14-15; Lc 4,14-15)

11. Atunci, diavolul l-a lăsat. Și iată că se apropiau îngeri și îi slujeau!

12. Auzind că Ioan a fost dat să fie închis, [Isus] a plecat în Galiléea.

13. Și, părăsind Nazarétul, a venit să locuiască la Cafárnaum, care este pe malul mării, în ținuturile lui Zabulón și Neftáli,

14. ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía, care zice:

15. „Pământ al lui Zabulón și pământ al lui Neftáli, pe drumul spre mare, dincolo de Iordán, Galiléea neamurilor!

16. Poporul care stătea în întuneric avăzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea și în umbra morții le-a răsărit o lumină”.

(Mc 1,16-20; Lc 5,1-11)

17. De atunci a început Isus să predice și să spună: „Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

18. Umblând de-a lungul Mării Galiléii, a văzut doi frați: pe Símon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari,

19. și le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!”

20. Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat.

21. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacób, fiul lui Zebedéu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedéu, tatăl lor, reparându-și năvoadele și i-a chemat.

(Lc 6,17-19)

22. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.

23. El străbătea toată Galiléea, învățând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice suferință în popor.

24. Și s-a dus vestea despre el în toată Siria. Erau aduși la el toți cei care sufereau de diferite boli și erau apăsați de chinuri: posedați, lunatici și paralizați, iar el îi vindeca.

25. Îl urmau mulțimi numeroase din Galiléea, din Decápole, din Ierusalím și Iudéea și de dincolo de Iordán.

»