Matei 6 VBRC2020
1. Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri!
2. Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta așa cum fac ipocriții în sinagogi și în piețe, ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata.
3. Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta,
(Lc 11,2-4)4. pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti!
5. Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: și-au primit răsplata.
6. Tu însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti!
7. Când vă rugați, nu spuneți multe ca păgânii care cred că vor fi ascultați pentru vorbăria lor!
(Lc 11,2-4)8. Așadar, să nu vă asemănați cu ei, căci Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie înainte ca să-i cereți!
9. Voi deci așa să vă rugați: «Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău!
10. Vie împărăția ta! Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ!
11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
12. și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri!
13. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de Cel Rău!».
14. Căci dacă voi iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta,
Despre post15. însă, dacă nu-i veți ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre.
16. Când postiți, nu fiți triști ca ipocriții, căci ei își schimonosesc fețele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: și-au primit răsplata.
17. Dar tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața,
(Lc 12,33-34)18. ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
19. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le distrug și unde hoții le sapă și le fură!
20. Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug și unde hoții nu le sapă și nu le fură!
(Lc 11,34-36)21. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.
22. Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină.
(Lc 16,13)23. Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Așadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare [va fi] întunericul!
(Lc 12,22-31)24. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamónei.
25. De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca [sau ce veți bea], nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul [mai mult] decât îmbrăcămintea?
26. Priviți păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mult mai [de preț] decât ele?
27. Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata vieții sale?
28. Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiți? Observați cum cresc crinii câmpului: nu trudesc și nu țes.
29. Totuși vă spun că nici Solomón, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.
30. Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, [oameni] cu puțină credință?
31. Deci nu vă îngrijorați, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»!
32. Căci pe toate acestea le caută neamurile [păgâne]; dar Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.
33. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga!
34. Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși! Ajunge zilei răutatea ei.